• About

VioBota

~ Media. Muzica. Atitudine.

VioBota

Arhive lunare: iunie 2016

Game over

28 Marți iun. 2016

Posted by viobota in Blog

≈ Scrie un comentariu

Am lucrat aproape zece ani ca jurnalist radio și ulterior ca reporter/editor/publicist în presa timișoreană, apoi am activat în zona consultanței media până acum patru ani, dar nu am văzut niciodată atâta disperare după funcții, lipsă de onoare, inteligență și, nu în ultimul rând de bun simț. În ritmul ăsta, PMP va cuceri tot mai mult electorat de dreapta în vestul țării. Era evident că Traian Băsescu va juca în așa fel încât să aibă o poziție superioară în Timiș față de PNL, pentru că din bazinul de dreapta își caută adepți.
Manevrele făcute de peneliștii timișeni pentru a bloca administrația județeană până la găsirea unei soluții de impunere a unui președinte de consiliu județean sunt de-a dreptul comice, mai ales că prin acestea și UNPR a ieșit din schemă, dacă protocolul PSD-PMP-ALDE va fi respectat și nimic nu indică o eventuală schimbare de ultim moment. Roxana Iliescu, o figură nouă în politica timișeană, a reușit – grație mișcărilor haotice și stupide ale celor care au vrut neapărat să schimbe rezultatul alegerilor județene, ce au propulsat PSD pe prima poziție – să-și facă o notorietate pozitivă și să dea o lecție unora care se cred mari combinatori. De asemenea, ALDE s-a profilat ca o formațiune serioasă în aceste zile, iar mâine Traian Stancu poate confirma că partidul său reprezintă o alternativă la PNL în județ.
Iată ce a declarat, azi, pentru stiripesurse.ro, Roxana Iliescu:
„Eu am declarat încă de la început că-mi doresc ca proiectele cu care echipa mea a mers în campania electorală să fie susţinute de către cei de la PNL. Din păcate, nu am avut absolut nicio ofertă serioasă, nicio discuţie, nicio negociere. Până acum, când lucrurile au avansat într-o altă direcţie, nu ne-am întâlnit nici măcar o dată ca să putem discuta serios pe tema asta. Mai mult, colegul meu Marius Dugulescu, care a candidat la funcţia de primar la Timişoara a avut parte de foarte multe jigniri din partea domnului Robu (primarul Timişoarei, preşedinte PNL Timiş – n.r.). Noi am semnat protocolul cu PSD. Am făcut demersul în ultima zi, seara, înainte de prima convocare la consiliul judeţean. Am confirmat protocolul. Inclusiv în teritoriu există această majoritate creată. Avem 7 viceprimari şi se vor mai constitui”.
img-7987
(imagine preluată de pe evz.ro)
După ce UNPR Timiș a renunțat la cei doi vicepreședinți pe care îi avea asigurați în urma înțelegerii de la nivel central cu PSD, era firesc ca Sorin Grindeanu, liderul județean al social-democraților, să caute o soluție pentru păstrarea avantajului de două mandate în plus față de PNL. Contrar multor speculații, PMP Timiș, atât prin Roxana Iliescu, cât și prin fostul deputat Dugulescu, a respins cântecele de sirenă obosită lansate de câțiva politicieni sexagenari și a mers pe linia protocolului încheiat cu PSD și ALDE.
Cea mai dificilă poziție cred că o are acum Titu Bojin, cel care a reușit performanța uriașă de a aduce UNPR în Consiliul Județean, exclusiv prin eforturile sale, prin tenacitatea recunoscută și datorită echipei de profesioniști cu care a lucrat în campania electorală. Refuzând să se retragă, după ce PSD a decis că nu mai poate candida pentru o poziție de consilier județean, Bojin singur a tras după el o formațiune care în Timișoara a obținut un număr de voturi mai mic decât cel al membrilor de partid. Acum, în urma unor halucinante scheme de negociere (sic!), Bojin își vede tot efortul aruncat la gunoi.
Presa locală de azi face dezvăluiri incredibile despre ultimele manevre făcute de peneliști în încercarea de a bloca accederea fostului ministru Sorin Grindeanu la funcția de președinte al CJT. Practic, profitând de revenirea la vechea lege privind alegerea executivului județean (act normativ care, iată, dă posibilitatea unor jocuri la limita democrației și normelor unui stat de drept), peneliștii sfidează votul a aproape 90.000 de timișeni, care au ales PSD.
UPDATE:
Situația peneliștilor seamănă cu o scenă din cascadorii râsului, după ce negocierile cu PMP Timiș au fost preluate de primarul Aradului, Gheorghe Falcă și a fost pusă în discuție schimbarea viceprimarului PNL al Timișoarei, Dan Diaconu, proaspăt ales, pentru a i se oferi lui Marius Dugulescu (PMP) această funcție!? De parcă am vorbi despre un joc lego în administrația orașului. Ulterior, scos din schemă cu zgomot, primarul Timișoarei a anunțat că nu se pune problema schimbării lui Diaconu, astfel încât s-a așternut ceața peste Primăria Municipiului Timișoara, transformată în teren de golf politic de acești indivizi. Până unde poate merge batjocura acestor oameni față de cei care i-au votat, față de electoratul propriu!? În loc de concluzie, tot doamna Iliescu de la PMP a clarificat lucrurile, lăsându-i într-un off-side de zile mari pe toți acești meritocrați, estompați și cum mai sunt ei, în timpul liber și la serviciu. Roxana Iliescu, pentru pressalert.ro:
„Reconfirm faptul că protocolul semnat cu PSD şi ALDE rămâne valabil. I-am transmis domnului Falcă acest lucru în cursul zilei de ieri şi i-am spus şi care îmi sunt argumentele, muţumindu-i pentru ofertă. Aşa cum am spus şi duminică, noi nu am avut o ofertă serioasă din partea PNL pe durata cât am fost deschişi la discuţii, deci din punctul meu de vedere nu s-a schimbat nimic. Eu ştiu că domnul Falcă a avut o discuţie şi cu colegul meu Marius Dugulescu şi că, spre deosebire de zilele trecute, în discuţie a fost pus chiar unul din posturile de viceprimar al Timişoarei. Ştiu Marius a refuzat oferta PNL, respectând protocolul semnat cu PSD. Nu ştiu despre ce seriozitate putem vorbi din partea PNL, dacă ne uităm că domnul Dugulescu a fost sunat să i se propună postul de viceprimar şi acum domnul Robu susţine că cele două posturi nu sunt deschise pentru negocieri”.
Confirmarea a venit și de la fostul deputat Dugulescu:
„Da, am fost contactat de Gheorghe Falcă. Este însă prea târziu. Noi am avut deschidere la început, am fost bine intenţionaţi, dar acum nu se mai poate. Suntem oameni serioşi şi respectăm înţelegerea pe care o avem cu PSD şi ALDE”.
Publicitate

Crazy Little Thing Called Love

22 Miercuri iun. 2016

Posted by viobota in Blog

≈ Scrie un comentariu

Azi am căutat cronici de la concertul Queen + Adam Lambert și am dat peste un text amplu publicat de o agenție de presă în care autoarea articolului explică următoarele:

„…De asemenea, o piesă de rock clasic, interpretată de Lambert în still Queen a fost celebra „Crazy Thing Called Love” a lui Elvis. Adam Lambert a mulţumit şi colegilor săi de trupă, printre aceştia numărându-se clăparul Spike Edney, Neil Fairclough, la chitară bas şi Rufus Taylor, la tobe şi percuţie…”

Trecând peste faptul că piesa se intitulează „Crazy Little Thing Called Love”, mă întreb cine sunt cei care acum fac agenda publică prin intermediul media, dacă se aprobă o asemenea enormitate, cu pretenții de cronică de concert!? De fapt, rigoarea și acuratețea informației sunt elemente care lipsesc în mod constant în mass-media. 

Autoarea acestei gafe monumentale ar trebui să știe că piesa nu e una de rock clasic, intereptată de Lambert în „still” (am citat exact cum a scris) Queen, ci e unul dintre cele mai mari succese ale trupei, un cântec ce a fost compus chiar de Freddie Mercury, la finele anilor ’70 și care a urcat pe prima poziție în Billboard Hot 100 (pentru autoarea textului precizez că e vorba de un top muzical celebru în SUA, adică Statele Unite ale Americii). Parcă asistăm la un banc de tip radio Erevan: nu e rock clasic, ci e clasic Queen, nu a fost compusă de Elvis, ci de Freddie, etc…

maxresdefault

 

 

Mărgele colorate pentru zona periurbană

10 Vineri iun. 2016

Posted by viobota in Blog

≈ Scrie un comentariu

O analiză serioasă a rezultatelor alegerilor locale din Timiș ar trebui să cuprindă și situația comunelor periurbane din jurul Timișoarei. Dezvoltarea localităților din apropierea municipiului, bugetele generoase, oportunitățile de afaceri sunt elemente de interes major pentru mai multe grupuri politice și de afaceri. Cum rămâne cu cetățenii din zona periurbană e o altă discuție. Actualul primar al Timișoarei a lansat, de multe ori, ideea înglobării comunelor periurbane în marele oraș, iar varianta aceasta de lucru nu e valabilă doar aici, ci și în alte municipii din țară. E previzibil că primarii noi ai PNL vor merge pe mâna șefului lor de partid și vor încuraja „topirea” administrativă a localităților lor în Timișoara, mai ales că orașul se tot extinde. Sigur că e nevoie de un referendum în fiecare unitate administrativ-teritorială, însă dacă încep demersurile concrete atunci există posibilitatea reală ca, peste câțiva ani, unele comune să dispară ca entități. Probabil că avocații acestui demers vor veni cu date, cifre, promisiuni, însă, la cum merg lucrurile în România, cetățenii din zona periurbană vor avea doar de pierdut dacă localitățile lor vor deveni parte a orașului: taxe mai mari, birocrație uriașă, etc. Mai mult, actualele formule de organizare, finanțare și atragere de fonduri europene și guvernamentale în cazul comunelor sunt mult mai suple și mai rapide. Timișoara are încă străzi fără asfalt, iar infrastructura stradală în multe cartiere arată ca după război. Dar cel mai grav aspect este legat de lipsa de viziune; în prezent nu există o strategie de dezvoltare clară, proiectele lansate în mandatul Ciuhandu s-au cam finalizat, iar echipa de la primărie duce lipsă de oameni capabili să imagineze, mai întâi, o dezvoltare coerentă. Dovadă în acest sens stă haosul din oraș, nebunia cu semaforizarea excesivă și multe altele.

Dincolo de aspectele tehnice, se impune o clarificare și în interiorul PSD Timiș pe problematica periurbană, pentru că există tot mai multe elemente care indică existența unor capete de pod peneliste în organizația județeană a Partidului Social Democrat. Contactele dese dintre primarul Robu și oameni din PSD Timiș care și-au asumat roluri diverse, în acești ani, pe zona periurbană ar trebui să le dea de gândit lui Sorin Grindeanu și Călin Dobra, cel care în acest moment a pierdut poziția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, în urma protocolului cu UNPR și căruia îi revine sarcina dificilă de a propune măsuri concrete pentru eficientizarea activității filialei. În prezent, Dobra ocupă funcția de președinte executiv, iar după instalarea noilor structuri administrative e de presupus că se va ocupa serios de pregătirea alegerilor din toamnă. Dacă social-democrații vor mai tolera în structura de vârf persoane care, imediat după ședințele de partid, transmit în timp real toate informațiile cheie către adversarii politici e de presupus că eșecul din comune mari, precum Moșnița sau Ghiroda se va repeta…

PSD Timiș trebuie să respecte ceea ce a promis în campania electorală și anume că va fi orientat spre dezvoltarea fiecărei localități. Asta înseamnă că interesul cetățeanului e suveran și nu mai trebuie pus în discuție de diverși combinatori, trepăduși, care au doar agende făcute de sponsori sau grupuri nelegitime de interese. Iar evitarea înglobării comunelor periurbane în marele oraș ar trebui să reprezinte o prioritate. Primăria Timișoarei să rezolve mai întâi problema poluării produse de fabrica de anvelope și de alte unități economice din oraș, să se preocupe de asanarea zonei Kuncz, de curățenia elementară a orașului, etc. Încercarea de a pune mâna pe bugetele și oportunitățile locale la schimb cu o linie de transport în comun seamănă cu ceea ce făceau conchistadorii care au cucerit America de Sud: ofereau mărgele din sticlă colorată în schimbul aurului băștinașilor.

Totul e previzibil

09 Joi iun. 2016

Posted by viobota in Blog

≈ Un comentariu

Revenirea la sistemul alegerii președintelui de consiliu județean de către consilierii județeni a dat naștere unor pasiuni politice previzibile la Timișoara. Duminică noaptea, cei de la PNL anunțau triumfalist că au câștigat alegerile, iar presa locală a rămas cu acel comunicat până luni pe la prânz, când au venit rezultatele de la BEJ, care au confirmat victoria PSD. Social-democrații știau, conform numărătorii paralele, încă de la ora 23:00 că au toate șansele să câștige, însă i-au lăsat pe peneliști în situația comică de tip Geoană. Între timp, s-a aflat și cauza erorii de calcul a meritocraților: au ținut cont de primarii de orașe și comune mari. Știu că e de râs, dar asta e realitatea. După plecarea lui Ciprian Jichici din PNL probabil că nu mai știe nimeni să facă un calcul corect.

Revenind în prezent, tensiunea e în creștere, după ce azi PSD și UNPR au anunțat că vor constitui noua majoritate din Consiliul Județean, pe baza protocolului la nivel național care există între cele două formațiuni. Chiar dacă poate fi dată o notă de senzațional, știrea respectivă e banală, pentru că era aproape evident că înțelegerea dintre UNPR și PSD va funcționa peste tot în țară.  Sigur că PNL e dispus să intre în combinație cu UNPR, care astfel ar putea avea un președinte de consiliu județean, însă președintele filialei Timiș a progresiștilor este deputatul Ion Răducanu, un politician care își respectă cuvântul dat. Ca urmare, ecuația de la CJT a fost rezolvată: Sorin Grindeanu, președinte, iar UNPR va propune cei doi vicepreședinți. Cine sunt respectivii? Chiar nu cred că are vreo importanță, atâta vreme cât PSD va conduce Consiliul Județean, prin Sorin Grindeanu, iar voința celor mai mulți dintre timișenii care au votat (peste 37%) este respectată.

Ce a ignorat, pe moment, presa locală este situația de la Consiliul Municipal Timișoara, unde s-ar putea constitui o majoritate care poate trimite PNL în opoziție. Pare greu de crezut, dar cei avizați știu că, în aceste ore, cel mai meritocrat primar din România e într-o stare de panică totală, mai ales după ședința cu scandal din această seară de la PNL Timiș, care s-a lăsat cu urlete, amenințări și în general cu un scandal care a putut fi auzit de pe terasele din Piața Unirii…Și încă ceva…reprezentativitatea de 15 % îl urmărește deja peste tot. Tinde să devină o fixație!

Experimentul Clotilde

09 Joi iun. 2016

Posted by viobota in Blog

≈ Scrie un comentariu

Cum se face că toți acești străini care ni se bagă pe gât intens drept modele de conduită și expertiză, în comparație cu nenorociții de politicieni autohtoni sunt conectați tot la fondurile publice ale statului român!? Să înțelegem că multinaționalele au dreptul să se înfrupte din bugetul public, construit din munca amărâților de români și, mai mult, trebuie în viitor să ne și conducă, direct, cu reprezentanți în administrația locală și centrală? Pe bune, chiar ne cred o colonie a multinaționalelor!? Dacă ne uităm la scandalurile ‪#‎Microsoft‬, ‪#‎EADS‬, ‪#‎Bechtel‬, etc și mai ținem cont și de faptul că au fost cedate toate monopolurile de stat, la schimb cu integrarea europeană, poate înțelegem că asistăm la o nouă etapă, iar ‪#‎experimentul‬ Clotilde e doar începutul…Vă închipuiți în Polonia, Cehia sau Ungaria o situație similară cu cea de la București, ‪#‎Sectorul‬ 1? Și grav e că propaganda merge mai departe; combustibil pentru alimentare există din plin, România are încă un buget generos, din care se înfruptă la greu toate companiile mari, care am văzut cât de serioase sunt atunci când fac contracte cu statul român…

O șansă unică

08 Miercuri iun. 2016

Posted by viobota in Blog

≈ Scrie un comentariu

Luni seara, după anunțarea rezultatelor oficiale ale alegerilor locale, am postat pe Facebook un text pe care îl voi relua mai jos, având în vedere că a avut un succes notabil pe rețeaua de socializare și a stârnit reacții și comentarii din partea multor cititori. E bine să rămână fixat un articol scris la cald 🙂

 

Victoria PSD la alegerile pentru Consiliul Județean Timiș îl obligă pe Sorin Grindeanu să continue ceea ce a început în urmă cu câteva luni, când a preluat conducerea organizației, într-un moment critic pentru partid. E pentru prima dată când social-democrații câștigă singuri în Timiș confruntarea cu partidele de dreapta, iar asta s-a întâmplat după o campanie electorală exemplară a lui Sorin Grindeanu, la care a contribuit și președintele executiv al organizației Dobra Calin, cel care a coordonat toate acțiunile majore în teritoriu și a instituit un climat constructiv în echipa de candidați.

Succesul PSD a fost unul major și datorită faptului că Sorin Grindeanu a reușit să atragă voturi din partea unor segmente de electorat care tradițional nu votau sau alegeau partidele de dreapta. Voci civice timișorene care sunt extrem de prezente în mediul on-line s-au alăturat indirect campaniei PSD, doar pentru că au văzut în Grindeanu și echipa din jurul său o alternativă la PNL. Mă refer aici inclusiv la oameni independenți de dreapta din Timișoara, cum ar fi Alin Andrei Gorscovoz sau Iulian Anghelus, dar și la tineri cu vederi de stânga, neimplicați politic, dar autentici și proaspeți în gândire cum ar fi Raul Morar, de exemplu.

În multe secții de votare din Timișoara, PSD a obținut voturi peste PNL doar pe lista de candidați pentru CJT. Aici probabil a intervenit și memoria colectivă, stimulată de campania modernă de comunicare a lui Grindeanu, cel care a avut un mandat bun ca viceprimar al Timișoarei, în perioada 2008-2012 și un mandat scurt dar de succes ca ministru al Comunicațiilor, în Guvernul Ponta.

Peste 7 000 de kilometri a făcut în județ echipa Grindeanu-Dobra, alături de responsabilii de colegii din partid și de candidați, iar efectul pozitiv al acestor acțiuni – prezentate aproape în timp real pe Facebook – s-a simțit tot în Timișoara, unde publicul e conectat la rețelele de socializare. Au fost sigur multe alte elemente care au condus la acest rezultat cu adevărat istoric pentru social-democrați în Timiș.

Fără exagerare, în acest moment Sorin Grindeanu poate cu adevărat să schimbe paradigma politică la nivelul Timișului, dar mai ales al Timișoarei, municipiu care are nevoie ca de aer de o stimulare directă a spiritului civic și democratic, amputat de combinațiile interminabile făcute de toate partidele politice locale de mai bine de 20 de ani, în detrimentul cetățenilor. Vremea combinatorilor, a șmecherilor care stau într-un partid doar pentru interesul de moment al lor sau al sponsorilor ar trebui să apună, cel puțin în orașul care a dat startul democrației în România. Sorin Grindeanu are obligația morală față de toți cei care au votat pentru prima dată cu PSD datorită lui să nu-i dezamăgească!

Are marea șansă de negocia transparent și deschis viitoarele majorități din Consiliul Județean Timiș și din celelalte consilii locale în folosul comunităților pe termen lung. De fapt, asta a promis în campania sa electorală, elegantă și civilizată. Sorin are acum autoritatea politică și morală de a le cere colegilor săi care nu înțeleg să joace în echipă să plece pur și simplu din partid. PSD Timiș poate da cu adevărat un semnal de modernizare a politicii în vestul țării doar dacă reușește să scape de cei care fac joc dublu de ani de zile și trădează interesele electoratului, pentru avantaje de moment.

Construcția pe baze cu adevărat solide a organizației Timiș a Partidului Social Democrat este la fel de importantă ca obținerea unor poziții cheie în viitoarea administrație a județului pentru aleșii PSD. Având o susținere publică semnificativă în acest moment și fiind pe un trend pozitiv, Grindeanu poate să facă ceea ce nimeni în Timișoara nu a reușit să ducă până la capăt: să modernizeze din temelii un partid politic, pentru a recâștiga încrederea oamenilor în democrație și în viitorul acestei țări.

 

Deștepții votează (și) PSD

07 Marți iun. 2016

Posted by viobota in Blog

≈ 4 comentarii

Jale mare pe diverse forumuri, site-uri și mai ales pe „pe pereții” multor analiști cu cotă de piață în România, mari apărători ai democrației limitate. De ce spun „limitate” ? Ca să nu-i fac limitați pe cei care propovăduiesc o minciună uriașă zilele acestea: Firea și toți pesediștii din țară au fost votați de un electorat fără studii, îmbătrânit și în general depășit de realități. Dacă am merge pe această logică – susținută de sondaje de opinie fără strop de credibilitate – cum am putea califica oare votul acordat de mulți timișoreni, care s-au prezentat la urne, listei propuse de PNL Timiș, pe care se regăsesc doi clienți oficiali ai DNA – Serviciul Teritorial Timiș?! Am înțeles la Craiova și Baia Mare, dar chiar timișorenii de dreapta să aleagă asemenea oameni? Departe de mine gândul că votanții de duminică ai PNL în Timișoara sunt oameni care ar prefera un penal sau mai mulți în fruntea administrației județene, tocmai de aceea consider că fiecare opțiune de vot trebuie respectată. Am văzut chiar o opinie, exprimată în ziua votului la Timișoara, care sugera clar să fie votați peneliștii, chiar dacă au candidați cercetați de DNA, doar să nu câștige PSD…Greu de înțeles.

Revenind la teoria că PSD e un partid nefrecventabil de nasurile subțiri și afectate ale unora, recomand celor interesați să solicite o listă nominală cu persoanele care fac parte din conducerea, spre exemplu, organizației Timișoara a Partidului Social Democrat, unde se regăsesc mai multe cadre didactice universitare și preuniversitare decât la toate celelalte formațiuni locale la un loc.

Am constatat că iar s-au activat marile motoare de manipulare națională, care au primit combustibil mult, în speranța că vor resuscita o struțo-cămilă politică care a eșuat lamentabil la alegerile locale. E greu de înțeles cum poate un jurnalist sau un analist politic să arunce cu mocirlă în alegătorii care au ales PSD? Și mai ales ce îi recomandă pe acești profeți falși ai României? Observ o adevărată furie împotriva electoratului care nu s-a dus după fentă și s-a săturat de rețetele ieftine de manipulare, furie care, însă, trădează o neputință și o frustrare, cu accente comice. E un cor de bocitoare naționale, unele dintre acestea având accese de isterie în formă pură.

În acest context, Partidul Social Democrat trebuie să-și gestioneze atent acest succes evident de la alegerile locale, să evite capcana triumfalismului, să accentueze confruntarea cu un PNL slăbit și bulversat în interior, dar să privească atent spre cetățeni, spre nevoile comunității. Până în toamnă, orcii comunicării violente și specialiștii în manipulare publică vor încerca să genereze tot felul de campanii emoționale pentru a limita un succes previzibil al social-democraților la alegerile parlamentare. Dacă PSD se va orienta, prin actul de guvernare și administrare locală, spre cetățean și va comunica inteligent și responsabil, repetarea succesului e previzibilă.

Alegerile de duminică au demonstrat că omul bate robotul 🙂 Cel puțin în România!

Așteptăm Revolution Fest 2017

05 Duminică iun. 2016

Posted by viobota in Blog

≈ Scrie un comentariu

Ediția a doua a Revolution Fest a fost un succes absolut. SKUNK ANANSIE a oferit cel mai bun spectacol rock care a avut loc vreodată în Timișoara. Cuvintele sunt mult prea sărace pentru a descrie întreaga desfășurare, așa că o să las imaginile să vorbească de la sine…Felicitări pentru ideea genială și pentru implicare, Flavius Băican! Tu și echipa ta ați pus Timișoara pe harta festivalurilor din România. Așteptăm ediția 2017 și lansez o propunere: Morcheeba Music pentru anul viitor.

IMG_2655

IMG_2658

Suicidal Tendencies, legendele Thrash Metal

IMG_2717

Planet of Zeus, rockerii greci inspirați de zeii metalului

IMG_2684

Juliette and The Licks, adrenalină în formă pură

IMG_2726

IMG_2736

Skunk Anansie, punctul forte al festivalului

IMG_2792

Scena Extreme Music, la înălțime

IMG_2777

Guardians of Time, metal prelucrat în stil norvegian

Revolution Fest ’16

04 Sâmbătă iun. 2016

Posted by viobota in Blog

≈ Scrie un comentariu

Vineri seara a aparținut americanilor la Revolution Fest. Legendara trupa de thrash metal SUICIDAL TENDENCIES a oferit un show de excepție, unui public avizat. Neobositul Mike Muir a reușit să adune toate energiile publicului și a ținut ștacheta ridicată pe tot parcursul prestației lor live. Ca o confirmare stă atitudinea membrilor band-ului care a însoțit-o pe zbuciumata Juliette Lewis. Toți componenții The Licks au asistat, într-o margine a scenei la spectacolul ST. Au avut ce să vadă!

ST III

Juliette Lewis, poate mai celebră ca vedetă la Hollywood decât în postura de star rock, a dat totul pe scenă, momentul zero fiind interpretarea celebrei piese Proud Mary, compusă de John Fogerty. După un intro a la Tina Turner, Juliette a transformat celebrul cântec într-o explozie de energie, care a cuprins întreaga asistență.

Juliette Lewis

Astă seară, avem Skunk Anansie, Planet of Zeus, John Digweed…Ne vedem la Muzeul Satului Bănățean!

Juliette II

7% vs 68%

03 Vineri iun. 2016

Posted by viobota in Blog

≈ Scrie un comentariu

De vreo 20 de ani, auzim povestea asta că cei de dreapta sunt buni și cei de stânga sunt răi și că nu trebuie votați sub nicio formă pentru că va fi dezastru în țară. Tragem aer în piept, dăm un search pe Google și vedem că lucrurile stau exact invers și că – în ciuda unor minusuri, a unor gafe, a unor cazuri de corupție – singurele guvernări care chiar au adus progres în România au fost cele de stânga. Guvernările de dreapta au avut aceleași puncte slabe ca cele social-democrate, însă au lipsit măsurile pozitive. A fost doar circ, haos și multă propagandă. Foarte multă! Ieri, dădeam un exemplu simplu, banal aproape; Guvernul Ponta a venit la putere în 2012 când rata de absorbție a fondurilor europene era de 7% și a plecat, forțat de împrejurări, lăsând un procent de 68%, fonduri UE atrase în țară. Nu vreau să mai discutăm despre creșterea economică reală, despre necesarele măsuri sociale luate, după dezastrul comis de iresponsabilii de dreapta. Și atunci, revin…Cum de reușesc unii să manipuleze atât de ușor cu fenta asta deja clasică? Chiar cred că s-ar impune un studiu sociologic și antropologic având această problemă în centrul analizei: cum de au fost păcăliți atât de ușor românii, ani de zile. Cu o singură idee: cei de dreapta sunt buni, cei de stânga nu. Prea simpu, prea ca la grădiniță…E ca și când 7% ar fi mai mult decât 68%…999260_579407102099181_1259748844_n

 

← Articole mai vechi

Abonează-te

  • Intrări (RSS)
  • Comentarii (RSS)

Arhive

  • iulie 2020
  • iunie 2020
  • mai 2020
  • decembrie 2019
  • noiembrie 2019
  • octombrie 2019
  • august 2019
  • iulie 2019
  • mai 2019
  • aprilie 2019
  • februarie 2019
  • decembrie 2018
  • octombrie 2018
  • iulie 2018
  • iunie 2018
  • martie 2018
  • februarie 2018
  • ianuarie 2018
  • decembrie 2017
  • iunie 2017
  • mai 2017
  • aprilie 2017
  • martie 2017
  • februarie 2017
  • ianuarie 2017
  • decembrie 2016
  • octombrie 2016
  • septembrie 2016
  • august 2016
  • iulie 2016
  • iunie 2016
  • mai 2016
  • aprilie 2016
  • martie 2016
  • februarie 2016
  • ianuarie 2016
  • decembrie 2015
  • noiembrie 2015
  • octombrie 2015
  • septembrie 2015
  • august 2015
  • iulie 2015
  • iunie 2015
  • mai 2015
  • aprilie 2015
  • martie 2015
  • februarie 2015
  • ianuarie 2015
  • decembrie 2014
  • noiembrie 2014
  • octombrie 2014
  • septembrie 2014
  • august 2014
  • iulie 2014
  • iunie 2014
  • mai 2014
  • aprilie 2014
  • martie 2014
  • februarie 2014
  • ianuarie 2014
  • decembrie 2013
  • noiembrie 2013
  • octombrie 2013
  • septembrie 2013
  • august 2013
  • iulie 2013
  • iunie 2013
  • mai 2013
  • aprilie 2013
  • martie 2013
  • februarie 2013
  • ianuarie 2013
  • decembrie 2012
  • noiembrie 2012
  • octombrie 2012
  • septembrie 2012
  • august 2012
  • iulie 2012
  • iunie 2012
  • mai 2012
  • aprilie 2012
  • martie 2012
  • februarie 2012
  • ianuarie 2012
  • decembrie 2011
  • noiembrie 2011
  • octombrie 2011
  • septembrie 2011
  • august 2011
  • iulie 2011
  • iunie 2011
  • mai 2011
  • aprilie 2011
  • martie 2011
  • februarie 2011
  • ianuarie 2011
  • decembrie 2010
  • noiembrie 2010
  • octombrie 2010
  • septembrie 2010
  • august 2010
  • iulie 2010
  • iunie 2010
  • mai 2010
  • aprilie 2010
  • martie 2010
  • februarie 2010
  • ianuarie 2010
  • decembrie 2009
  • noiembrie 2009
  • octombrie 2009
  • septembrie 2009
  • august 2009
  • iulie 2009
  • iunie 2009
  • mai 2009
  • aprilie 2009
  • martie 2009
  • februarie 2009
  • ianuarie 2009
  • decembrie 2008
  • noiembrie 2008
  • octombrie 2008
  • septembrie 2008
  • august 2008
  • iulie 2008
  • iunie 2008
  • mai 2008
  • aprilie 2008
  • martie 2008
  • februarie 2008
  • ianuarie 2008
  • decembrie 2007
  • noiembrie 2007
  • octombrie 2007
  • septembrie 2007
  • august 2007
  • iulie 2007
  • iunie 2007
  • mai 2007

Categorii

  • Blog
  • la zi

Meta

  • Înregistrare
  • Autentificare

Blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • VioBota
    • Alătură-te altor 61 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • VioBota
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
 

Încarc comentariile...