Privind atent la ceea ce se întâmplă pe posturile tv româneşti am ajuns la concluzia că mai rău de atât nu se poate…Nunta semidoctului de la Dinamo a fost picătura care a umplut „sticla”. Apropo de acest termen – sticla – cu care este definită, generic, televiziunea în ultimii ani, eu cred că e nimerit şi poate sugera tembelismul promovat excesiv prin intermediului televizorului. Dacă această campanie de îndobitocire, aproape programatică, a poporului ar fi susţinută doar de trustul felixian şi de celelalte posturi tv aşa-zise de ştiri nu ar fi o mare problemă. Şi asta pentru că audienţa emisiunilor în care diverşi analişti, cu meclă de hipopotami transpiraţi, îşi exprimă părerea despre culoarea chiloţilor unor paraşute căsătorite cu evazioniştii neamului sunt tot mai mici. Grav mi se pare ceea ce se întâmplă pe posturile publice de televiziune, unde emisiunile au o calitate tot mai slabă, cu foarte puţine excepţii.
În ciuda acestei situaţii, mă bucură, totuşi, faptul că românii care au mintea la ei îşi văd de cursul firesc al vieţii. Librăriile funcţionează, galeriile de artă şi muzeele au început să fie tot mai căutate de tineri, pe internet poţi găsi bloguri şi site-uri chiar interesante, iar bisericile sunt pline în fiecare duminică…