Roexit involuntar

Primăvara nu va aduce ghiocei în Europa, ci noi valuri de imigranți. Uniunea Europeană se zguduie din temelii ca urmare a invaziei la care sunt supuse țările de pe continent, iar liderii politici și funcționarii de la Bruxelles se dovedesc incapabili să rezolve problema. Care probabil că nu poate fi închisă decât dacă se elimină cauzele – adică traficul ilegal de persoane la scară largă. E greu de înțeles ce se întâmplă în subsolul politicii europene, în zonele unde cetățeanul – prin media – nu are acces. Toate comentariile și analizele care văd în spate fie conspirații, fie o naivitate excesivă a unor guverne precum cele de la Berlin și Paris nu sunt foarte credibile. De ce? Pentru că nimeni nu poate să creadă, spre exemplu, că serviciile de informații germane și franceze (renumite pentru eficiență și claritatea analizelor) nu au anticipat acest val uriaș, acest tsunami uman, care, din păcate, riscă să distrugă construcția europeană.

Tot mai multe guverne naționale se ridică fățiș împotriva politicii dictate de la Bruxelles, iar unitatea și coeziunea din UE devin deja vorba goale. După Ungaria, a fost rândul Poloniei, acum al Cehiei, iar peste toate acestea se discută, la modul cel mai serios, de Brexit, care ar putea fi urmat de Czexit, în timp ce premierul de la Budapesta face referendum pe tema cotelor de refugiați. “Guvernul răspunde unui sentiment public. Suntem de părere că acceptarea cotelor de refugiați fără consultarea poporului ar fi un abuz de putere”, a explicat Viktor Orban, potrivit Deutsche Welle. Dar știrea care schimbă cu adevărat datele e legată de intenția Austriei de a pune la dispoziția Macedoniei soldați și tehnică militară, pentru a stopa valul de imigranți. Când discutăm despre mișcări de trupe pe un continent pacificat deja depășim granița negocierilor interminabile de tip Bruxelles. Paradigma comunicării publice s-a schimbat și ea, pentru că avem și un reframing care readuce în prim-plan simbolurile statului național, fără cele ale UE:

(imagini preluate de pe ft.com)

Iar în tot acest timp, România e paralizată de scandaluri interminabile, de războaie inutile între români și români, de un val de ură și de intoleranță. Ne aflăm într-o perioadă cu adevărat complicată, atât la nivel european, cât și mondial. Avem nevoie, mai mult ca oricând poate, de o acțiune comună și coerentă a Parlamentului, Guvernului, Președinției. România nu trebuie să vorbească pe mai multe voci, iar puterea și opoziția (deși partidele nu știu în care categorie se află) trebuie să găsească soluții politice inteligente la criza europeană. Sigur că e aproape imposibil de imaginat un astfel de scenariu, pentru că statul român este slăbit tot mai tare și nu vedem bărbați de stat care să aibă puterea să restabilească ordinea. Suntem tot mai marginali în exprimarea politică și nu contăm nici în Parlamentul European măcar. Ne-a mai rămas doar creșterea economică reală în urma guvernării eficiente din perioada 2012-2015 și cam atât. Liderii politici actuali se războiesc între ei, pe mize mici și foarte mici, iar apropierea campaniei electorale va bloca și mai mult țara. Cumva România se află în situația în care în mod involuntar se situează în afara Uniunii Europene din cauza unui blocaj politic intern prelungit, e un Roexit, evident original, așa cum s-a întâmplat de multe ori în istoria recentă a țării…

Publicitate

Mobilizare pentru Carina

Comunitatea timișoreană s-a mobilizat exemplar într-un demers caritabil care demonstrează că solidaritatea nu e un termen golit de conținut. Într-o perioadă în care convulsiile sociale și atmosfera generală în România indică o societate egoistă și mercantilă, un caz dramatic a reușit să sensibilizeze oameni, organizații, școli, instituții publice, presa, etc.

Carina Andreea Udriște, eleva olimpică de la Colegiul Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara are nevoie de o operație urgentă pe creier, intervenția complicată necesitând peste 25 000 de euro. Carina suferă de epilepsie de lob temporal, cauzată de un chist instalat pe creier.

Potrivit pressalert.ro, „Carina este o elevă eminentă, olimpică la flaut, tânără artistă care a concertat în Europa fiind, în repetate rânduri, recompensată cu premii şi diplome. Familia Carinei nu dispune de banii necesari, iar pentru a o ajuta Asociația ProDurabil organizează un eveniment caritabil sub numele de „Trandafirul Roz” prin care se vor strânge fonduri pentru plata intervenţiei chirurgicale. Evenimentul va avea loc joi, 25 februarie 2016, de la ora 18.00, la Hotel Timişoara, sala Viena, unde participanţii vor asista la un spectacol al elevilor Colegiului Naţional de Artă „Ion Vidu”, precum şi o reprezentaţie a Carinei Udrişte”.

 

Țara în care nimeni nu mai are răbdare

Atmosfera publică în România e una de permanentă tensiune. Dacă ne-am putea decupla de la tumultul mediatic cotidian și am privi din exterior cred că ne-am cutremura. Toată lumea se războiește cu toată lumea, instituțiile clocotesc în interior, dezbaterea din on-line capătă proporții apocaliptice.

Cel mai spumos spectacol al săptămânii – evacuarea trustului Intact, la solicitarea intempestivă a ANAF – a stârnit o agitație specifică doar campaniilor electorale (și alea tot mai isterice). Mesaje de solidaritate versus ură și frustrare: fanii Antenelor sunt dispuși să-și rupă hainele de pe ei pentru a salva situația, în timp ce adversarii își doresc ca niciodată să nu mai audă de trustul respectiv, l-ar vrea închis. Jurnaliștii se bat cu jurnaliștii, politicienii cu politicienii, cetățenii se înjură pe Facebook, spectacolul seamănă cu un război în toată regula.

În fapt, pentru românul fără mize politice această dispută – până la urmă juridică – dintre o entitate privată și una a statului ar trebui să nu prezinte un interes atât de mare, pentru că e clar că Antenele vor emite în continuare. Sigur că atitudinea inspectorilor ANAF a fost una exagerată, deoarece spectacolul cu descinderi motorizate deja irită pe toată lumea, dar de aici până la lupte la baionetă între cetățenii români e cale lungă. Încă un aspect ar fi cel legat de dubla măsură, pentru că se dă senzația tot mai mult că marile hoții din mandatele trecute sunt trecute cu vederea.

Poate un câștig mic din toată această poveste ar fi dezbaterea de ieri din Senat, unde, după o lungă perioadă, am văzut și discursuri politice bine acordate, dincolo de ieșirile specifice în decor. Antena 3 (în special) are audiență mare, e urmărită de români, ca urmare e firesc, dată fiind situația, ca Parlamentul să solicite explicații, clarificări și să se poziționeze. Indiferent cât de criticați sunt parlamentarii, e important ca Senatul și Camera Deputaților să facă eforturi de recredibilizare, pentru că Legislativul trebuie să rămână cea mai importantă, democratică și reprezentativă instituție a statului. Pe de altă parte, situația în care se află postul public de televiziune ar impune o mai mare preocupare din partea Parlamentului.

Dar în tot acest timp, România chiar are probleme majore…

Situația dramatică a bebelușilor din Argeș a devenit o temă secundară, iar ministrul sănătății pare mult mai preocupat de propria persoană decât de ceea ce se petrece acolo. Neputința sistemului sanitar e dublată de o atitudine distantă și relaxată din partea ministerului de resort, iar expresii gen „ventilație emoțională” ar putea fi folosite de un ministru eventual în cadrul unui seminar, iar nu atunci când se discută despre moartea unor copii și cauzele încă sunt necunoscute.

Scriam, în urmă cu câteva luni, despre asaltul mediatic incredibil la care sunt supuși cetățenii de ani de zile și insistam pe ideea că dacă orice alt popor din Europa ar fi fost atât de „spălat pe creier” programatic precum românii probabil societatea în sine s-ar fi degradat accelerat, așa cum se întâmplă în România. În mainstream media nu e agitație și circ doar când se discută despre politică, ci asta e școala de televiziune și radio în București, iar modelul a cam prins peste tot în țară. Dacă asculți un program radio matinal (cu mici excepții), de exemplu, ai senzația că aterizează extratereștrii, e o agitație incredibilă, gălăgie multă, prost gust din plin, ca să nu mai vorbim despre conținutul muzical. Despre divertismentul de seară de pe tv e bine să evităm orice discuție, pentru că am avea nevoie de o mare cantitate de lămâi pentru a depăși senzația acută de greață.

În România, ai senzația că nimeni nu mai are răbdare să asculte, pentru că toată lumea vorbește…

Despre România

Dacă am compara parcursul României în ultimii 26 de ani, cred că ar arăta precum personajul din deja celebrul film „The Revenant”: sfâșiată, abandonată și jefuită de parteneri, încăpățânată și rezistentă, atacată permanent din interior și exterior, trădată mai ales…

(imagine preluată de pe nofilmschool.com)

 

O țară paralizată

Periodic, românilor li se oferă porția de circ televizat, de ură și neîncredere. Am devenit o societate intolerabilă, polarizată, cu cetățeni care așteaptă mereu să se întâmple ceva grav sau măcar să asiste la un spectacol turbulent. Dacă nu sunt arestări și descinderi tv, e Borcea&Co, e corupție și sex cu politicieni pe televiziuni. Seara e aproape imposibil (cu foarte puține și notabile excepții) să urmărești o emisiune civilizată, care să educe și să aducă un plus de valoare în dezbaterea publică. Maneliștii din muzică, politică și media, susținuți de prezentatoare cu glas isteric fac un show grețos, inutil, dar urmărit.

Agenda românului vizează orice altceva decât interesul său pe termen lung. Un Guvern care a adus cât de cât stabilitate economică și pace socială a fost înlocuit în aplauze, profitându-se de o dramă incredibilă, cu care, iată că s-a demonstrat, autoritățile guvernamentale nu au avut nicio legătură. Bebeluși mor pe capete în spitale, dar oficialii resping „ventilarea emoțională” a subiectului, de parcă viața unui copil e o cifră în statisticile lor.

Acum, un trust media e amenințat cu evacuarea, pe motiv de recuperare a unor prejudicii, în timp ce sutele de milioane de euro sifonate de la ANRP se află încă în posesia grupurilor infracționale care au jefuit statul. Foști șefi de instituții publice care au patronat furturi istorice stau liniștiți și își ascund urmele. Se fac emisiuni în direct, se invocă „strada”, vin stegari în studio, curg mesajele de susținere, dezbaterea se mută pe Facebook, țara e semiparalizată, toți așteaptă deznodământul. Nu se poate evita comparația dintre diversele situații care, pe fond, vizează înfruptarea din bunurile statului. Dacă e dublă măsură, aici se ajunge.

Și peste toate acestea o să vină și campania electorală pentru alegerile locale, iar ulterior pentru cele parlamentare. Blocaj total, scandal permanent, scădere economică, apoi criză, împrumuturi de la organismele internaționale, viață tot mai proastă pentru majoritatea cetățenilor. Un cerc vicios din care, având în vedere contextul internațional, România e aproape imposibil să mai iasă. Suntem în tranziție permanentă, cu voci publice care au turnat la Securitate, cu hoți de diferite calibre care se ascund sub diverse identități de moment, cu nebuni care se cred zei ai momentului și cu un popor tot mai dezbinat.

Responsabilitate politică

Astăzi, la Timișoara, s-a produs o premieră în mediul politic, după ce președintele organizației municipale a PSD, Sebastian Răducanu, a decis să-și dea demisia din funcție, ca urmare a situației apărute, recent, în plenul Consiliului Local al Municipiului Timișoara, când viceprimarul Traian Stoia (PSD) a votat pentru aprobarea bugetului, deși consilierii partidului s-au opus. Potrivit comunicatului de presă semnat de Sebastian Răducanu bugetul „riscă să aducă orașul nostru în incapacitate de plată”, de fapt acesta fiind și motivul invocat de consilierii PSD în momentul în care au refuzat să voteze varianta propusă de executiv. Gestul lui Răducanu este unul de maximă responsabilitate, fiind cu atât mai salutar cu cât în politică aproape nimeni nu-și asumă nimic. Tot astăzi, Alfred Simonis, a renunțat la funcția de lider de grup al consilierilor PSD, tot ca urmare a încălcării de către viceprimarul Stoia a disciplinei de partid. Simonis a explicat, zilele acestea, în diverse intervenții în media, că au avut loc o serie de discuții pe marginea bugetului în cadrul cărora chiar viceprimarul le-a spus consilierilor că bugetul e nerealist și că nu trebuie votat.

(imagine preluată de pe debanat.ro)

Cei doi tineri politicieni au transmis, în primul rând, un semnal extrem de important atât în interiorul partidului, cât și în exterior. La fel ca în alte ocazii, PSD – cu plusuri și minusuri – se comportă ca un partid politic, în care există, de cele mai multe ori, concurență în procesul electoral intern, iar liderii își asumă responsabilități, chiar și atunci când nu sunt direct implicați într-o situație dificilă sau complicată. Pe de altă parte, Răducanu și Simonis demonstrează că se poate face politică și fără o obsesie permanentă față de propria persoană și fără acceptarea compromisului în orice situație.

Dar, dincolo de aceste chestiuni de imagine și comportament politic, mutarea din interiorul PSD îl pune într-o situație dificilă pe primarul PNL Nicolae Robu, care s-a și grăbit să aplaude demisiile celor doi tineri social-democrați, decretând că Traian Stoia a înregistrat o victorie în interiorul partidului. Un deserviciu mai mare nici că putea să-i facă viceprimarului, mai bine se rezuma să-i ofere secretara promisă în schimbul votului din plen (altă chestiune jenantă la nivelul unui municipiu ca Timișoara). Probabil doar naivii cred că PSD Timiș se va mulțumi doar să consemneze demisia președintelui Organizației Municipale. Interimar în locul lui Sebastian Răducanu a fost numit deputatul Florin Bîrsășteanu, cel care va avea ca sarcină să schimbe radical modul de acțiune al PSD în Consiliul Local și cel mai probabil va fi candidatul partidului pentru funcția de primar al Timișoarei. Bîrsășteanu are experiența unei campanii electorale câștigate pe un colegiu de deputat în fața liberalului Viorel Coifan, pe care l-a înfrânt la scor chiar în fieful politic al primarului Nicolae Robu. Dacă social-democrații vor explica opiniei publice care sunt motivele pentru care s-au opus bugetului local și vor trece în opoziție totală față de actualul executiv, cred că opinia publică timișoreană va avea de câștigat. Actuala coabitare din CLT – care e o băltire de fapt – nu aduce nimic bun orașului. E necesar să avem o campanie electorală în care să aflăm, în primul rând, cum e gestionat banul public.

 

Despre curaj

Zilele acestea, asistăm la un spectacol politic obişnuit în perioadele electorale la Timişoara. Oraşul are un primar în exerciţiu contestat de o bună parte din cetăţeni, organizaţii civice, presă, iar partidele politice asistă neputincioase la show. De ce neputincioase? Pentru că liderii nu au curajul să-şi asume o confruntare directă cu vremelnicul edil. Aşa s-a întâmplat, vreme de patru mandate, cu Gheorghe Ciuhandu, la fel stau lucrurile cu Nicolae Robu. Este clar pentru toată lumea că singurul partid politic local ce ar avea forţa organizatorică şi umană să se confrunte cu primarul PNL şi echipa din jurul său este PSD. Şi totuşi, social-democraţii sunt la fel de ezitanţi ca întotdeauna când vine vorba de Timişoara. Teoria că oraşul de pe Bega e „de dreapta” e falsă; de dreapta sunt cei mai mulţi timişoreni care vin la vot, asta e adevărat. Dar dacă ne uităm la prezenţa la vot în municipiul de pe Bega în ultimii douăzeci de ani, constatăm că cetăţenii se prezintă în număr foarte mic în faţa urnelor, chiar şi la locale, comparativ cu alte oraşe. Problema PSD e că nu prea poate să mobilizeze electoratul ţintă, iar asta nu cred că e o noutate.

Revenind în actualitate, e greu de înţeles de ce lideri ai PSD Timiş fug de o candidatură la funcţia de primar al oraşului şi partidul tergiversează lansarea unui candidat, deşi ne aflăm la o distanţă de vreo trei luni de campania electorală. Unul dintre motive, cel uman, ar fi că liderii se iau prea în serios, în momentul în care ocupă o anumită poziţie publică. Sigur este important să avem reprezentanţi serioşi la vârful partidelor, însă aici nu e vorba de seriozitatea clasică, ci de modul în care se privesc cei care conduc organizaţii politice. Un alt motiv e legat probabil de teama de eşec, alt sentiment omenesc. Dar atunci când cineva ocupă o funcţie aleasă are obligaţia să-şi asume anumite responsabilităţi (adică şi candidaturi) în numele celor care i-au acordat încrederea. Un al treilea motiv al lipsei de apetenţă pentru bătălia electorală ar fi clasicul „blat” girat de grupuri de interese şi în care sunt prinşi lideri ai unor partide diferite. În cazul de faţă nu cred că se pune problema, aşa cum probabil se exclud alte variante ce ţin de tenebrele politicii. Sigur că PSD Timiş are o istorie nu foarte frumoasă la capitolul „blat” atunci când vine vorba de Timişoara, cel puţin într-o anumită perioadă, dar acum nu e momentul să revenim la subiecte care, cel puţin teoretic, ar trebui să fie uitate de liderii actuali ai PSD Timiş, mai ales că cei mai mulţi sunt tineri şi nu ar trebui să se lase conduşi (din nou) spre drumuri fără ieşire, aşa cum s-a întâmplat la un moment dat. „Primăvara” comunicaţională a PSD Timiş, care a debutat în anul 2005, în mandatul fostului senator Ilie Sârbu, trebuie continuată, chiar dacă, uneori, au mai apărut perioade de îngheţ în raport cu cetăţenii. Dacă priveşte spre trecut, PSD Timiş nu va însemna nimic în viitor în Timişoara.

Fără pretenţia unei concluzii, pare că există o problemă de curaj, de forţă şi determinare. Dar, oare ce înseamnă să faci politică? Fără dicţionare şi limbaj de lemn, înseamnă să ai curajul să intri în arenă, să ai argumente şi pregătire administrativă şi managerială şi să ţii cont mai mult de misiunea şi şansa ta de a te afla în faţa unei organizaţii decât de jocurile de culise, ieftine şi nedemne.

Şi totuşi, până azi, PSD nu are un candidat pentru funcţia de primar pentru Timişoara, iar efectele se văd în modul de acţiune defectuos al partidului în spaţiul public, în lipsa de coeziune a consilierilor municipali, dar mai ales în mesajele publice derutante şi confuze transmise de un partid care are o structură puternică în fiecare cartier al oraşului, are susţinători şi votanţi fideli, dar mai ales o garnitură de profesionişti în domenii diverse de activitate, care tot aşteaptă un semnal clar şi ferm. Se repetă istoria din anii electorali precedenţi sau candidatul PSD pentru primărie va fi lansat săptămâna aceasta?

Are PSD Timiş curaj sau nu?

Despre oameni și valori

Adrian Orza, fostul viceprimar al Timișoarei, a postat un text pe Facebook care vorbește, în puține cuvinte, despre fractura actuală dintre administrație și cetățean. Am decis să promovez acest post pentru că el se referă, în primul rând, la oamenii de lângă noi, la cei cărora viața nu le-a surâs, la bătrâni care nu au cunoscut niciodată succesul, la cetățeni care, deși au fost înfrânți aparent, sunt niște învingători, în lupta de zi cu zi, în viața reală:

„In 2000, cand am ajuns la primarie prima audienta cu cetatenii a fost si una pe care o voi tine minte. A venit un domn cu handicap locomotor. S-a asezat la masa, unde se aflau deja sefii de servicii si directii din subordinea mea. Pentru ca o audienta asta presupune, ca persoanele din primarie, sa dea solutia celui care petitioneaza, chiar in acel moment. Pozitiva sau negativa, in functie de problema si de legislatia in vigoare. Asadar, omul se aseaza, isi desface proteza piciorului si o pune pe masa….Asa a inceput pentru mine seria de sute de audiente…. Pentru ca audientele dincolo de faptul ca te incarca sufleteste cu problemele persoanelor cu care intri in contact( dupa unele audiente ramaneam inchis in birou minute bune, eram incapabil sa mai comunic cu cineva- venise mama mea odata la birou dupa niste audiente si am rugat-o sa iasa afara).., iti arata exact masura sociala a comunitatii. Pentru ca nu totul e roz, nu totul e cum trebuie pentru oameni. Sunt drame, pe care niciun buletin de stiri nu le poate cuprinde. Contactul asta e cel mai pretios! Si e genul de contact care iti asigura ramanerea cu picioarele pe pamant. Daca il apreciezi… Astazi, se fac audiente pe facebook. Dar nu se mai fac, asa cum se faceau odata. Fata in fata cu omul. Daca ar fi sa fiu critic, as spune ca asta e de fapt premiera. Si revin si sustin ca daca te privezi de contactul cu cei nemultumiti, cu cei cu probleme, pierzi adevaratul sens pentru care trebuie sa lupti. Cand o sa privesti in fata un om care e scos din locuinta si se tine in carje, cand vezi lacrimile unuia care isi tine ” averea” in plasa de rafie si iti spune ca ii foame dar vrea doar atat: sa i se friga carnatul pe care il primeste la cantina sociala, pentru ca nu are frigider sa il tina peste weekend ” locuinta” lui fiind sub Podul de pe Bega… Cand o batrana de 80 de ani iti spune ca nu mai are pe nimeni si te intreaba daca nu vrei sa fii fiul ei…..Cand o sa vezi astea si multe , multe alte povesti de viata o sa poti intelege ca administratia nu e facuta doar din tevi si betoane. Din sclipici de blitz si monitoare tv. Din aplauze si reflectoare puse pe prezidii si comitete. Ci din suflete. Multe suflete…Care ajung sa te doara…Si carora nu le poti da ” block” de pe ultimul model de telefon mobil…”