Mai multă decenţă

Etichete

fi, luat, mare, motiv, sau

Am constatat cu surprindere şi, recunosc, dezamăgire că mulţi dintre jurnaliştii din România au luat-o razna rău. Din dorinţa, probabil, de a le face pe plac patronilor/stăpânilor au adoptat un discurs care se apropie de isterie şi delir. Obiectivitatea a devenit o floare rară, iar angajarea politică, pe faţă, a unor presari, editorialişti, directori, şefi, boşi de presă e aproape directă şi explicită. Sigur că fiecare prestator de activităţi jurnalistice poate simpatiza cu un partid/personalitate politică (avem aşa ceva ?), dar să foloseşti spaţiul tipografic, audio-video sau on-line pentru a face propagandă deşănţată mi se pare o mare mârlănie.

Recentul miting de la Timişoara al USL a stârnit teribile pasiuni şi fibrilaţii prin presa locală, unii dintre jurnaliştii locali angrenându-se chiar şi fizic în acţiunea Opoziţiei. Am văzut relatări de presă „fierbinţi”, în direct de pe scena din Piaţa Unirii, de parcă acolo s-ar fi strâns reperele morale şi profesionale ale ultimilor ani şi nu un grup de politicieni dornici să preia puterea. Nu cred că Opoziţia se va transforma într-o viitoare Putere eficientă şi dedicată cetăţenilor dacă liderii USL sunt ridicaţi în slăvi şi lăudaţi în neştire.

Pe de altă parte, observ că obiectivitatea jurnalistică a devenit un delict de opinie. Dacă nu lauzi Opoziţia rişti să o iei în freză de la diverşi colegi de breaslă pe motiv că ai ceva legături cu Puterea – care oricum e la capătul bateriilor – sau cu serviciile secrete. E deranjant pentru România anului 2012 ca Serviciul Român de Informaţii – structură care chiar acţioneză profesionist – să fie implicat în diverse relatări de presă absolut fantasmagorice. Atât timp cât asta s-a întâmplat la televiziunile mogulilor am înţeles, dar văd că şi la Timişoara spionita începe să prindă contur. Eu zic că avem nevoie de un strop de decenţă…Am senzaţia că unii dintre jurnaliştii locali ignoră faptul că România e una dintre ţările stabile din zonă, unde grupurile mafiote din exterior nu şi-au făcut puncte de lucru, aşa cum se întâmplă pe la vecinii noştri. Sau deranjează, cumva, tocmai acest lucru???

Sfinţii Trei Ierarhi

Despre semnificaţiile sărbătorii AICI

Esenţial

 

Pilda femeii cananeence

 

 

Atenţie la îmburgheziţii tineri

„În perioada interbelică, exista un clivaj între descendenţii marilor familii boiereşti – conservatorii şi progeniturile liberalilor cu stare, care nu erau altceva decât mari sau mici burghezi, îmbogăţiţi în condiţii mai mult sau mai puţin oneste. Revenind în prezent, constatăm că există şi în zilele noastre îmburgheziţi tineri, care, sigur că nu au o tradiţie de familie, ci sunt băieţi şi fete promovate în politică de tătici şi mămici care, în anii ’90, s-au conectat la sursele de bani şi influenţă…” Textul integral în Ora de Timiş.

O primă victorie. Importantă!

Scepticismul din postarea anterioară a fost anulat de decizia Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea comasării alegerilor. Iată că „Piaţa” din România a obţinut o primă victorie, cu adevărat importantă. Cred că meritul principal îl au cetăţenii oneşti care au ieşit, seară de seară, în Piaţa Universităţii din Capitală. Încă mai sper că şi la Timişoara, în Piaţa Operei, vor participa la proteste mai mulţi cetăţeni…

Speranţa, aruncată la gunoi la Timişoara

Mărturisesc că în primele zile ale protestelor de stradă am crezut, cu naivitate, că mai există o speranţă, că e posibil ca „Piaţa” să genereze un val pozitiv al schimării în clasa politică. Speram, cu unele îndoieli, că spiritul civic al românilor a renăscut, că am putea asista la o revoluţie fără victime, la o restaurare a valorilor autentice româneşti. M-am înşelat, aşa cum m-am înşelat în anul 1996, când am urcat în balconul Operei, alături de alţi tineri ziarişti, abia studenţi, alături de învingătorii de la CDR, pentru a ne bucura de victoria lui Emil Constantinescu. Ce a urmat? Ştim cu toţii: lichelism, impostură, foşti informatori (de trei lulele) ai Securităţii promovaţi ca speranţe mari în Parlament, Guvern, etc. De atunci, niciodată „Piaţa” nu a reuşit să mă mai entuziasmeze. Am privit jocul politic distant, rece, calculat, fără să mai cred că e posibilă vreo schimbare radicală în bine. Am luat totul ca pe o realitate de care nu putem scăpa. Aproape ca pe o fatalitate…

La ce asistăm acum în Timişoara? La o „Piaţă” din care lipsesc cetăţenii care mai au ceva de spus, la o parazitare a zonei Operei de personaje incredibil de compromise şi la un joc politic grotesc. Marele senator Nicolae Robu a transmis, azi, o comunicare jalnică spre ştiinţa presei locale în care ne explică, halucinant, că şi-a anunţat doar disponibilitatea de a demisiona din Parlament, cu precizarea că „nu este un naiv” să renunţe la funcţie cu una cu două. Acest personaj cu aer de rocker şi mentalitate de şef suprem peste tot – partid, uniune, universitate, etc – este speranţa Opoziţiei timişene? Nicolae Robu este omul care va convinge zecile de mii de potenţiali votanţi că poate produce o schimbare în Timişoara, un oraş al cărui buget public e jefuit de grupurile de interese care şi-au făcut un fel de cocină în primăria municipiului, de ani de zile? Poate crede cineva că un politician care acumulează funcţii, demnităţi, salarii, diurne, e capabil să se mai gândească şi la cetăţeanul de lângă el şi care, din impozite, îi asigură un venit uriaş într-o ţară sleită şi sărăcită de peste 20 de ani ?

Cu asemenea oameni în spaţiul public şi politică, cu o populaţie tot mai scârbită şi dezamăgită mi-e teamă că România se va afunda într-o criză şi mai gravă, într-o criză totală a democraţiei…Care, paradoxal, poate începe de la Timişoara, oraşul glorios al Revoluţiei din Decembrie ’89…

P.S. Am fost în Piaţa Operei aproape în fiecare seară şi probabil că o să merg şi zilele următoare. De ce? Sincer, nici eu nu ştiu…

Mai protestăm?!

Mişcările de protest sunt „defectate” tot mai des de către diverse grupuri de scandalagii, diversionişti, etc. Frumuseţea protestului liber începe să fie înlocuită de grotesc şi absurd. Dacă vreţi să vă reamintiţi cum era în Piaţa Universităţii, pe vremuri, daţi un CLICK AICI!

 

Esenţial

Imaginea a fost preluată de AICI.

Bollywood politic

„În plină criză socială, liderul de facto al PSD Bucureşti, Marean Vanghelie, a spart audienţele emisiunilor pentru gospodinele fără liceu şi pentru masteranzii fără facultate, după ce şi-a mărturisit dragostea pentru Oana Mizil. Câtă larmă, cât vuiet  în presa mondenă şi nu numai. I-am văzut, aproape fără voia noastră, pe proaspeţii amorezi la aeroport, la restaurant, dar nu şi în mijlocul votanţilor…” Textul integral în Ora de Timiş.

Vă mai amintiţi?