Milioane de oameni au ieșit duminică în marile orașe europene – în Franța au fost în stradă aproape 4 milioane de cetățeni, dintre care 1,5 la Paris – în memoria victimelor atacurilor teroriste de săptămâna trecută. Marșurile de solidaritate au arătat că democrația (cu toate minusurile ei) și libertatea sunt două valori la care Europa nu va renunța. Sper că niciodată…Dincolo de triumful curajului în fața terorii, structurile de securitate din marile capitale ale continentului au demonstrat că pot preveni orice tip de incident, iar siguranța poate fi un element concret în viața de fiecare zi. 
(imagine preluată de pe independent.co.uk)
Am observat că, așa cum se întâmplă de fiecare dată, au început să apară tot mai multe analize (unele documentate și argumentate, altele total pe lângă subiect) pe marginea sângeroaselor atacuri ce au marcat Franța și Europa. Cred că e greu să vorbim „la rece” despre evenimente atât de barbare. Totuși, s-au desprins câteva teme, care nu au o legătură directă cu actele criminale de săptămâna trecută.
Cele mai multe opinii au vizat libertatea de exprimare, iar în spațiul media autohton am văzut că s-au conturat două tabere, una care susține că și atunci când sunt ironizate/satirizate/batjocorite simboluri religioase, istorice, naționale, etc libertatea trebuie să fie totală, celălalt curent publicistic afirmă că și jurnalistul/caricaturistul/realizatorul de emisiuni, etc ar trebui să țină cont de sensibilitățile unor comunități. Adică să fie mai întâi de toate responsabil.
Îmi permit să cred că discuția despre libertatea de exprimare nu are o legătură acută, directă cu ceea ce s-a întâmplat în redacția „Charlie Hebdo”, pentru că teroriștii respectivi oricum ar fi lovit la un moment dat, iar caricaturile care ar fi stat la baza reacției lor criminale abia după eveniment au devenit cunoscute în toată lumea. Dacă am exagera am putea spune că teroriștii nu și-au atins scopul asumat – acela de a-și apăra religia – pentru că după atentat caricaturile considerate insultătoare au umplut internetul, televiziunile și presa scrisă de pe întreg globul. Practic, criminalii prin gestul lor au multiplicat la scară planetară toate lucrările de caricatură care le-au jignit credințele și ideile. Așa cum am mai scris, trebuie să ieșim din capcana de a aronda unei religii mișcările teroriste, fie ele și de sorginte extremist-islamică. Organizațiile teroriste actuale funcționează la fel ca cele mafiote, produc și cheltuie bani din activități criminale. E vorba de bani și nu de religie! Și apropo…una din poruncile din Coran este „să nu ucizi”…
Dacă ieșim din ipocrizie și depășim emoția, putem discuta în acest moment și despre libertatea de exprimare care nu ține cont de nimic. Pe cei care consideră că e bine pentru „sănătatea” libertății noastre să fie permisă în public inclusiv batjocorirea (sub pretextul artei/talentului) a oricăror simboluri religioase, istorice, personale îi invit să facă un exercițiu de imaginație, plecând de la faptul că multe dintre caricaturile care au ținut prima pagină a publicației respective aveau conotații sexuale explicite. Cum ar reacționa dacă o revistă (din cartierul în care locuiesc) ar publica imagini pornografice explicite (așa cum practica „Charlie Hebdo”) în care să apară caricaturizați părinții lor, sau copiii lor!? Să nu ignorăm faptul că pentru oamenii care îmbrățișează religiile monoteiste figurile și personajele din cărțile sfinte (Tora-„Pentateuch”, Biblia, Coranul) nu sunt ceva abstract, ele sunt vii, în mintea și în sufletul credincioșilor. Sigur că un om normal într-un asemenea caz s-ar adresa justiției, însă nu pot să fiu de acord cu teoria potrivit căreia și înjurătura la adresa Coranului sau o caricatură sexuală având ca personaje figuri biblice reprezintă un act jurnalistic, doar pentru că e semnat de un om foarte talentat. Așa cum refuz să cred că în categoria „artă modernă” poate intra un ponei roz cu zvastica pe el.
VioBota 