Între democrație și haos

Probabil că mulți dintre liderii politici naționali și locali din România sunt profund corupți. Ani de zile, vârfurile politice au fost protejate de șefi din instituțiile statului. România a avut zece ani un regim care a generat legi pentru a putea jefui țara (vezi restitutio in integrum), iar vina nu o poartă cei care au profitat, ci românii care au ales să-și trădeze patria. E o realitate pe care nu o poate contesta nimeni. Dar…pentru că mereu e loc de interpretări trebuie cumva să apărăm democrația și statul de drept. Pentru că un stat de drept înseamnă partide politice puternice. Încă nu s-a inventat o țară liberă și funcțională condusă de instituțiile de forță. Lucrătorii din servicii, parchete, poliție, etc nu interacționează cu mediul politic. E trist că profesionalismul ofițerilor SRI, care muncesc zi de zi pentru siguranța statului, e dus în derizoriu seară de seară pe posturile tv, din cauza unor mărunte jocuri politice, de moment.

Zilele acestea, România e mai tulburată decât Belgia sau Franța după sângeroasele atentate teroriste. De la finele săptămânii trecute am aflat că teroriștii de pe planeta asta își cumpără cartele de la benzinăriile din România, că la București vom avea o megasupermoschee, că PSD e cel mai corupt partid din țară, deși românii tot vor să îl voteze. Iar dacă vor să îl voteze e numai și numai din cauza unuia Victor Ponta, care deși nu are mână bună la oameni, s-a străduit și chiar a reușit să guverneze foarte bine, a stabilizat economia, a reîntregit drepturile unor largi categorii de cetățeni și le-a redat pensionarilor -de care le e scârbă unora dintre (de)formatorii de opinie din România – demnitatea.

Cel mai lovit partid al momentului este evident același PSD care, deși conduce inclusiv în sondajele de opinie efectuate în Banat și Transilvania, e blocat de sus până jos. La câtă nemulțumire publică se adună în fiecare secundă în țară, un partid cu structurile PSD ar trebui să conducă dezbaterea publică, să apere democrația și să ofere soluții de viitor. De ce nu se întâmplă asta? Simplu! Pentru că unii dintre cei care acum conduc organizațiile PSD nu au curaj să treacă strada fără să se teamă că ar putea fi invitați să spună o poezie la DNA. Și atunci avem parte de un jalnic spectacol politic cu un PNL paralizat și el din aceleași motive și de un PSD moale precum un fular pufos. Numai că PSD nu e obișnuit să funcționeze precum un tigru la circ, dresat cu biciul și mulțumit cu zăhărelul. Partidul Social Democrat a rămas puternic în toți acești ani pentru că a avut lideri care nu l-au trădat sau tranzacționat, ca să ne exprimăm elegant. Simpatizanții și membrii PSD nu sunt transferabili și nici traseiști, sunt consecvenți. Iar acei lideri care nu pot reprezenta un partid de asemenea dimensiuni și care are suport public trebuie să plece urgent din funcții, pentru că mai devreme sau mai târziu vor fi scoși din joc după ce nu vor mai fi utili. Sigur că e și datoria liderilor onești și formatorilor de opinie din PSD sau a celor care au vederi social-democrate să reacționeze cu curaj și să îi invite pe cei care au „vândut” partidul să elibereze terenul. E totul atât de evident încât PSD se va dezintegra dacă nu-și asumă rolul de cel mai puternic partid din țară.

Probabil că e greu de înțeles că în acest moment în România se joacă cu adevărat pe o miză uriasă. Iar acest joc are legătură directă cu democrația. Dacă cumva am uitat toți că în urmă cu 26 de ani românii au ieșit în stradă, la Timișoara pentru prima dată, pentru a cere alegeri libere înseamnă că deja nu mai suntem demni nici măcar de trecutul nostru recent.

 

 

Așteptăm 2020

Anul acesta, precampania electorală la Timișoara nu aduce în dezbatere niciun program/proiect. E pentru prima dată când cetățenii municipiului nu au ce să dezbată, pentru că nicio formațiune politică nu vine în față cu un proiect administrativ și politic pentru următorii patru ani. De la începutul anului, toate partidele discută în interior despre funcții. Cine candidează, dar mai ales cine nu candidează. Se fac și se desfac tot felul de înțelegeri interne și externe, iar în spațiul public apar doar liste, propuneri, variante. Din experiența anilor trecuți putem constata că, din minim respect pentru oamenii care sunt chemați la urne, partidele politice se străduiau să alcătuiască un bagaj de propuneri cu care veneau în fața electoratului. Chiar și în anii când politica se făcea cu mijloace de comunicare rudimentare aveam parte de proiecte pe fiecare cartier în parte, de inventarierea problemelor orașului, etc. Acum, nimic!

Vin peneliștii și prezintă o listă de candidați, apoi cei de la PSD, după care intră în joc și partidele mai mici, însă nu se poate desprinde nimic concret și constructiv. Se spune că în politică și administrație mai ales trebuie să cunoști exact locul de unde pleci și destinația la care vrei să ajungi. Pe scurt, vorbim de viziune, termen total necunoscut actualilor lideri politici locali.

Ca simplu cetățean implicat în viața comunității nu pot să înțeleg cum de e posibil ca pe lista de propuneri a PNL, de exemplu, să nu se regăsească Viorel Coifan sau/și Ovidiu Drăgănescu, doi oameni care cunosc bine administrația locală și centrală, cu o mare experiență politică și de comunicare. La fel de greu de înțeles e marginalizarea unui tânăr social-democrat valoros, așa cum e Sebastian Răducanu, fostul șef al PSD Timișoara, care, conform presei, ce citează surse de partid, nu s-ar regăsi pe lista de propuneri pentru funcția de consilier municipal. Reamintesc faptul că Sebastian Răducanu a fost ales, prin vot, în funcția de lider la municipiu, contracandidatul său în confruntarea internă fiind Florin Bârsășteanu, actualul candidat pentru poziția de primar al Timișoarei. În urmă cu câteva luni, Răducanu a făcut un gest de responsabilitate politică demisionând din funcție ca urmare a scandalului de la Consiliul Local, când viceprimarul PSD a votat împotriva deciziei politice a partidului. Nu cred că există vreun membru al PSD Timiș care să creadă că Sebastian Răducanu ar fi avut vreo responsabilitate directă privind situația de la CLT, însă tânărul politician a demonstrat curaj și a renunțat, rămânând în funcția de vicepreședinte județean. Acum, pe surse, reprezentanții PSD Timiș au aflat că Răducanu nu se va regăsi nici pe lista de potențiali consilieri municipali, deși e mult mai bine pregătit decât mulți dintre cei propuși.

Dincolo, însă, de aceste aspecte ce țin de bucătăria internă a partidelor politice, cu siguranță cetățenii așteaptă propuneri și proiecte concrete pentru viitoarea campanie electorală. Probabil pentru cea din 2020…

 

Greu de înțeles…

Aș vrea și eu să înțeleg de ce s-ar încălca drepturile și libertățile individiuale în momentul în care ai prezenta un act de identitate la achiziția unei cartele PrePay?! Atunci când achiziționăm o banală cafetieră, de exemplu, pentru garanție ni se cer datele personale și nimeni nu ia atitudine împotriva acestei practici. Toate facturile conțin date din cartea de identitate, serie, număr, CNP, la fel cum se întâmplă cu bonurile de masă, care ajung pe mâna oricărui casier din țara asta…

Timișoara politică ’96-2016

Campania electorală pentru alegerile locale pare să fie una lipsită de teme și idei administrative. Ba chiar mă tem că nici cetățenii nu vor mai intra în sfera de interes a partidelor politice din Timișoara. Sigur că în orașul de pe Bega există deja un fel de tradiție în privința lansării întârziate a contracandidaților primarului în exercițiu; doar în 1996, când a candidat Gheorghe Ciuhandu – aflat pe valul CDR -, a fost o competiție reală, iar Viorel Oancea a pierdut ca urmare a determinării țărăniștilor și a atitudinii politice a fostului primar PNȚCD. După acel moment s-a așternut liniștea, cu excepția anului 2000, când regretatul Simion Surdan a crezut în șansa lui, însă PDSR-ul de a preferat să nu îl deranjeze prea mult pe Ciuhandu. Înțelegerile au funcționat bine și pe atunci, iar pe de altă parte electoratul timișorean era ancorat în dreapta spectrului politic.

Anul 2004 a prins PSD pe picior greșit, iar fostul prefect Horia Ciocârlie și-a lansat candidatura afirmând că nu prea are nicio șansă, că pleacă din poziția a doua, dar că i-a cerut partidul să intre în cursă. Discursul pare cunoscut și actual, nu? 2008 nu a fost, de asemenea, un an bun pentru social-democrați. După o perioadă de incertitudini, a fost lansat în cursă (tot fără să-și dorească) Ion Răducanu, actual deputat UNPR, însă foarte târziu. Nimeni nu îi poate reproșa lui Răducanu că nu s-a luptat în campania electorală sau că nu a scos la iveală multe nereguli din mandatele Ciuhandu, însă mobilizarea partidului nu a reușit să aducă un scor foarte bun.

În același an de grație 2008, PSD s-a concentrat pe alegerile de la Consiliul Județean Timiș, unde împotriva președintelui în exercițiu de atunci, Constantin Ostaficiuc, a candidat Ilie Sârbu, din poziția de lider al PSD Timiș și senator. Rezultatul politic a fost foarte bun pentru social-democrați, iar Ostaficiuc l-a depășit pe Sârbu cu câteva procente, deși PDL era încă pe val mai ales în vestul țării. Scorul bun, diferență de 8 procente, a permis PSD să facă majorități la CJT și Primăria Municipiului Timișoara, social-democrații obținând primul mandat de viceprimar din perioada postdecembristă, postul fiind ocupat de Sorin Grindeanu, actualul președinte al PSD Timiș.

Anul 2012, l-a adus în funcția de primar al Timișoarei pe candidatul USL, liberalul Nicolae Robu, care deși a lipsit două săptămâni din campania electorală, din motive medicale, a câștigat primăria pe forța USL și datorită implicării totale a structurilor de cartier ale PSD (se știe că PNL e un partid mult mai slab organizat) și a determinării pe care a avut-o candidatul PSD pentru funcția de președinte al CJT, Titu Bojin, care a obținut în Timișoara mai multe voturi decât Robu, iar în județ l-a surclasat pe Ostaficiuc cu peste 20 de procente, care au depășit chiar și previzibilul val USL.

Ce avem în prezent? Deocamdată un candidat al PSD – medicul Florin Bârsășteanu – ce nu pare foarte determinat să se confrunte cu primarul Nicolae Robu și o candidatură independentă a fostului viceprimar Adrian Orza, în prezent consilier municipal. E cel puțin curioasă atitudinea PSD Timiș în această perioadă, având în vedere că partidul e activ în alte județe din țară și în București, iar sondajele de opinie indică un vot semnificativ pentru social-democrați în acest an, la ambele scrutinuri. Nu e nicio surpriză în acest sens, având în vedere rezultatele bune, resimțite de categorii largi de cetățeni, ale guvernării Ponta. Eficiența măsurilor de stabilizare economică a țării în perioada în care Victor Ponta a condus Guvernul au fost confirmate de Comisia Europeană, FMI și agențiile de rating. Dacă PSD va obține un rezultat bun la alegerile locale și parlamentare din 2016 acest lucru se va datora în primul rând efectelor guvernării PSD.

Ce e greu de înțeles, zilele acestea, este campania de tip coccolino a PSD în Timișoara. Totul e soft, moale și lejer. În condițiile în care votanții social-democrați sunt determinați și dornici de implicare – având în vedere și contextul național politic – nu cred că cineva poate să explice de ce liderii social-democrați sunt atât de discreți, ca să nu spunem ascunși. Aici nu vorbim de atacuri la adresa primarului în exercițiu, nici vorbă, ci de necesitatea de a prezenta un proiect solid administrativ din partea PSD. Și în perioadele mai sus amintite, Partidul Social Democrat avea deja un program politic și administrativ clar, pe puncte, realizat în colaborare cu arhitecți, juriști, economiști, oameni de cultură, etc. Timișoara a rămas mult în urma altor orașe ale țării, iar un pasaj de 200 de metri, proiectat pe vremea lui Ciuhandu și Orza și refacerea centrului istoric, pornită tot din mandatul trecut sunt aspecte minore comparativ cu forța economică și calitatea cetățenilor timișoreni.

Dacă se păstrează ritmul acesta (semi)adormit al campaniei PSD în Timișoara este clar că prezența la vot va fi redusă, iar primarul în exercițiu își va reconfirma fără probleme mandatul.

 

 

 

Falimentul UE

Așa cum era de așteptat, după primele ore de emoție, au reapărut declarațiile demagogice ale liderilor politici europeni, toți evitând să indice exact motivele pentru care Uniunea Europeană a devenit un colos cu picioare de lut. Închideți granițele și desființați spațiul Schengen, pentru că oricum nu mai are nicio rațiune pentru a funcționa. Cel puțin până la restabilirea situației, adică pentru 10-15 ani. Oare autoritățile de la București mai așteaptă să fim primiți în Schengen, în schimbul acceptării a câteva mii de imigranți?! Azi Uniunea Europeană – ca structură birocratică, politică și de securitate – a suferit un eșec imens, cauzat de politica iresponsabilă a șefilor de Guverne a celor mai puternice state din UE. Cred că acele state nu mai sunt în măsură să dea lecții țărilor „mici și sărace”, așa cum e și România…

(imagine preluată de pe derspiegel.de)

Se impune organizarea de referendumuri nationale in toate statele UE privind problema acceptarii sau nu a imigrantilor. Se dovedeste ca politicienii sunt incapabili sa ia, de cele mai multe ori, decizii in favoarea cetatenilor pe care ar trebui sa ii reprezinte. Europa e a cetatenilor, nu a politicienilor, iar dreptul nostru la viata sigura nu e o chestiune ce se negociaza la simpozioane stupide sau emisiuni tv.

Falimentul politicii de la Bruxelles

Coordonarea teroriștilor – de tip militar, autoritățile și structurile de securitate – în care s-au investit miliarde de euro – incapabile să lupte cu un asemenea dușman. Paradigma de securitate a UE poate fi schimbată doar atunci când politicienii de la Bruxelles (ce ironie!) își vor reprezenta cetățenii, în primul rând. Altfel…haosul va pune stăpânire pe continent…

Modernizare din interior

Sâmbătă am participat, în calitate de lector, la seminarul „Comunicarea în spațiul public” din cadrul Școlii Europene „Ovidiu Șincai”, membră a rețelei Școlilor de Studii Politice ale Consiliului Europei, program aflat la ediția a XII-a. Prelegerea cu titlul „Public Speaking” a fost dublată de o serie de exerciții de comunicare și de o prezentare punctuală a evoluției (se poate discuta și despre involuție) și dinamicii din media. Am avut plăcerea să dialoghez cu tineri care înțeleg că politica se poate face și altfel în România, bazându-se pe valori, relație directă cu cetățeanul și implicare reală în comunitate, toate acestea implicând abilități de comunicare și de depășire a blocajelor actuale impuse de mainstream media, dar și de rețelele de socializare, unde e deja un exces de informații, care sufocă utilizatorul și îl ține într-o păguboasă captivitate. În cadrul generos și inteligent pregătit de organizatori, tineri din partide diferite -PSD, PNL, UNPR, UDMR – iau parte alături de cursanți fără apartenență politică la o școală politică ce atinge toate standardele specifice țărilor cu tradiție democratică. România are nevoie de democrație reală și sănătoasă, iar tinerii care vor să se implice în politică trebuie susținuți prin programe de acest gen. Partidele românești au nevoie de modernizare din interior, iar probabil că materializarea ideii pare o misiune imposibilă în acest moment de criză profundă a politicului, însă avem resurse umane, ceea ce contează cel mai mult…

Brian&Kerry, so British

Nu a fost un spectacol pop-rock, ci un moment în care Muzica s-a întâlnit cu un public avizat…

Un IT-ist care scrie bine

În peisajul arid și aproape previzibil al publicațiilor on-line cu conținut politic, social, economic, ieri, a apărut un blog ce promite. E lansat de Ciprian Jichici, unul dintre specialiștii IT cunoscuți din România, fost consilier municipal PNL la Timișoara. Jichici a fost una dintre cele mai respectate voci din administrația locală, având mereu poziții bine argumentate și un discurs public vizionar. Contextul probabil imposibil de acceptat pentru un om care și-a construit traseul profesional corect l-a determinat pe fostul liberal să renunțe atât la calitatea de consilier, cât și la cea de membru de partid.

În prima postare de pe blogul său, Ciprian Jichici fixează marea problemă care există în partidele din România, cu exemple concrete din spațiul public timișorean:

„…I-am admirat pe cei care, ajunși în vârful vreunei piramide, își mențin capacitatea de a-și înțelege și recunoaște slăbiciunile, de a admite că sunt departe de a fi perfecți și că au oricând de câștigat ascultând cu adevărat o părere profesionistă și bine argumentată. Indiferent de nivelul la care își desfășoară activitatea, m-au impresionat liderii care în relația cu lumea exterioară joacă rol de paratrăsnet pentru echipa lor, asumându-și nu doar realizările ci și rateurile.

Politica românească a eșuat lamentabil în ultimele două decenii tocmai pentru că asemenea oameni au lipsit și lipsesc aproape cu desăvârșire. Apetitul liderului politic român pentru cărători de servietă, lingușitori și boi obedienți este aproape fără limite. Întreg sistemul politic este construit în așa fel încât slăbiciunea, lipsa de opinii proprii și de asumare a acestora, reprezintă norma. Marota infectă numită pompos „disciplină de partid” este scuza perfectă pentru toate porcăriile, tâmpeniile și prostiile de care ne lovim aproape zilnic. Am trecut personal prin situații în care mi-am atenuat tonul sau chiar am tăcut în numele „disciplinei de partid”. A venit însă momentul în care am realizat că pentru mine este un compromis prea mare și am renunțat…”

Textul integral poate fi citit AICI!