Când politicienii sunt apă de ploaie…

…creşte rolul serviciilor secrete. De câţiva ani se discută aproape obsesiv despre implicarea structurilor de informaţii în politică. Pornită din epoca Băsescu şi bazată pe realităţi nu pe fabulaţii povestea despre „statul paralel” a fost ridicată la rang de politică de stat în vremea lui Dragnea vodă. El însuşi un măcelar de ocazie pe la chefurile cu şefi din servicii, parchete şi politică, Dragnea a avut iluzia votului popular care îi permite să facă orice. Sau…aproape orice. Ca urmare, îmbătat de forţa reală pe care o avea în Parlament şi înconjurat de oameni de paie, Dragnea s-a luat la trântă cu sistemul, fără să ţină cont de faptul că el era unul dintre protejaţi şi că „statul paralel” îl ignora serios pe vremea când făcea combinaţii cu TelDrum. Fără nicio surpriză, Dragnea a picat precum o ştiucă din lacul Belina în momentul în care a depăşit linia roşie pe care trebuia să o respecte.

PSD, populat cu lideri slabi şi foarte slabi, a intrat uşor în jocul impus de Liviu Dragnea şi a preluat un discurs fără sens, încurajat de o bună parte a presei. Unde a ajuns azi fostul partid de guvernământ vedem cu toţii. Într-o fundătură serioasă. Nu ştie nimeni cum va ieşi de acolo sau dacă i se va permite acest lucru.

Şi totuşi care e realitatea în politică? Îşi bagă antenele serviciile peste tot, în toate partidele? Răspunsul e unul singur: da! Doar că trebuie făcute unele precizări. În momentul în care formaţiunile politice sunt conduse de oameni slabi, şantajabili, hoţi, corupţi, trădători, etc e firesc ca serviciile de informaţii să preia controlul. E cumva în fişa de post, deşi teoretic cele două lumi sunt separate şi se controlează prin sistemul parlamentar. În realitate…o poveste bună de relatat pe la conferinţe internationale. Realitatea crudă e cu totul alta. Peste tot pe planeta asta serviciile de informaţii au tendinţa de a controla părţi mari din societate. Pentru nişte militari e elementar să simplifice lucrurile. Însă ştim cu toţii că din simplificare şi din lipsa de control (cine îi verifică pe cei care verifică…) apare şi abuzul, ca urmare democraţia asta mult hulită de unii a găsit mijloace de convieţuire paşnică între politicieni şi ofiţerii de informaţii. Dar pentru ca echilibrul să fie real şi nu pe o bucată de hârtie e nevoie ca ambele părţi să fie egale, sau măcar apropiate. Când însă ai politicieni care nu văd decât contracte, amante angajate la stat, turnee prin ţară şi străinătate, la ce să te aştepţi de la serviciile de informaţii? La aplicarea unui căpăstru puternic pe fiecare lider care e vulnerabil.

Practica asta nu e sănătoasă pentru că din punct de vedere al percepţiei publice pierd în credibilitate şi serviciile de informaţii, nu doar partidele. Cu siguranţă există azi foarte mulţi cetăţeni români care cred că SRI, SIE, etc…se ocupă doar cu combinaţii politice, ceea ce este complet fals. Ofiţerii structurilor de informaţii nu merită să fie consideraţi nişte combinatori politici, iar munca lor nu trebuie aruncată în derizoriu. Dar ştim cu toţii că de multe ori aşa se consideră, că serviciile au doar rolul de a pune sau dărâma oameni politici din funcţii.

Undeva această nebunie trebuie să se oprească, iar statul şi instituţiile sale să îşi regăsească nu doar cadenţa, dar şi credibilitatea. E posibilă o asemenea schimbare?

 

Nimic nou sub soare

Câteva consideraţii despre momentul politic actual:

1. Pentru succesul de ieri Klaus Iohannis trebuie să-i trimită azi o sticlă de Opus One lui Liviu Dragnea. Fără sprijinul fostului preşedinte al PSD, Iohannis ar fi tras ceva mai greu în această campanie. Cei doi au avut un blat convenabil vreo trei ani de zile, cel păcălit fiind evident Dragnea care a şi ajuns la puşcărie, pentru nişte găinării, nu ca urmare a unor anchete penale serioase.

2. PSD trebuie să scape rapid nu doar de Viorica Dăncilă, ci de întreaga gaşcă de sulfuroşi care s-a strâns în jurul ei. Va fi nu greu, ci foarte complicat, deoarece în prezent partidul nu mai are lideri, ci şefi judeţeni, care au fost manevraţi de Liviu Dragnea atât de mult încât şi-au pierdut şi minima raţiune politică pe care au avut-o.

3. Românii din afara ţării care au votat masiv cu Iohannis – mulţi pentru a se simţi intelectuali – şi-au dat votul unui grup politic european care nu priveşte cu ochi buni muncitorii străini. Cumva au votat împotriva intereselor lor, însă nu e prima dată când se întâmplă aşa.

4. Mutra tristă a lui Ludovic Orban de aseară în contrast cu ochii injectaţi ai lui Rareş Bogdan (probabil de la picăturile împotriva conjunctivitei) trădează atmosfera reală din PNL. Dacă am reţinut şi faptul că domnul Iohannis a anunţat că de azi va lucra la noua majoritate vom înţelege că Orban e doar un pion de tranziţie pentru gruparea care a pus mâna pe România.

5. România a intrat nu sub influenţa totală a Germaniei începând de aseară, ci sub controlul total al PPE, un conglomerat de partide de dreapta care se luptă pentru supremaţie în Europa. Niciodată popularii europeni nu vor avea vreo consideraţie specială faţă de cetăţenii români. PPE reprezintă interesele marilor companii germane şi nu numai, a băncilor şi în general a marilor finanţe europene.

6. Ar fi profund greşit să considerăm că fostul şi actualul preşedinte al României ar avea o relaţie specială cu Statele Unite. Nici vorbă! Americanii – care au mari probleme politice la ei acasă – ar fi colaborat şi cu Viorica Dăncilă la fel de bine cum vor colabora cu Iohannis. Din acest punct de vedere măcar putem să stăm liniştiţi, pentru că SUA nu se va implica prea mult în politica internă, aşa că e incorect să aruncăm pe americani toate neîmplinirile politice din ţară. Cu Unchiul Sam se discută strict militar, ceea ce e bine pentru România.

7.Vă las pe voi să continuaţi…

Democraţia, un mic ghinion

Dezbaterea despre dezbatere. Aceasta este tema prezidenţialelor din România anului 2019. La 30 de ani de la Revoluţie, când s-a strigat pe stradă „Vrem alegeri libere”. Avem o situaţie politică strâmbă, cu un candidat cotat cu cele mai mari şanse, care refuză să participe la un dialog cu contracandidatul său. După turul întâi, situaţia în cursa electorală a pornit de la zero. Cel puţin teoretic, atât Klaus Iohannis cât şi Viorica Dăncilă au şanse egale. Dar cel mai important lucru, au o LEGITIMITATE EGALĂ, dată de votul românilor, care s-au prezentat în faţa urnelor duminică. Iohannis a obţinut peste 30%, Dăncilă peste 20% din voturi. Acestea sunt cifrele care nu îi dau dreptul actualului preşedinte să îşi trateze sfidător contracandidatul. Şi dacă intra în turul al doilea cu Ninel Peia, care a pus pe jar autorităţile pentru a obţine rating, Iohannis era obligat de cutuma democratică să dialogheze cu acesta. Nu stabileşte nici Iohannis, nici PNL, nici ziariştii de casă, nici propaganda cine e legitim sau nu. Acest drept suveran aparţine cetăţenilor, care votează. Argumentele legate de prestaţia Vioricăi Dăncilă ca premier nu au legătură cu momentul actual. Acum, cei doi sunt într-o altă realitate.

E penibilă atitudinea unor jurnalişti, analişti, etc ce tot caută cu disperare explicaţii pentru fuga lui Klaus Iohannis de dezbatere. Niciunul nu stă în picioare, iar ridicarea în slăvi a lui Iohannis mi se pare periculoasă. De ce? Pentru că oricum are suficiente resurse şi structuri pe care se bazează, şi-a montat „guvernul lui” şi are avantajul că ocupă deja funcţia. Faptul că refuză superior dialogul cu Viorica Dăncilă generează un precedent extrem de riscant pentru fragila noastră democraţie. Orice concesie făcută în detrimentul actului democratic ne va costa, însă tăvălugul actual nu mai poate fi oprit. Pe moment, avem o armată întreagă de forţe, structuri şi oameni care trag cu toată artileria în democraţie. Totul pentru liniştea domnului Klaus Iohannis.

Cel mai laş dintre români

 

Democraţia din România a atins cel mai critic moment de după 1989. Faptul că toată lumea ştie că actualul preşedinte, Klaus Werner Iohannis, va câştiga cu siguranţă alegerile alimentează speculaţiile că există grupuri de forţă care aranjează totul din timp, astfel încât votul să devină irelevant. Teoria e confirmată de atitudinea sfidătoare, chiar dispreţuitoare a domnului Iohannis faţă de români, în general. Refuzul de a participa la dezbateri publice şi prezenţa strict în medii controlate, unde de regulă citeşte nişte discursuri (şi alea într-un limbaj basic, pentru un public neinformat şi captiv) reprezintă o grea lovitură aplicată democraţiei. Să presupunem că domnul Iohannis se consideră superior tuturor celorlalţi candidaţi şi nu coboară alături de ei, deşi din punct de vedere al discursului l-ar bate la scor mulţi dintre aceştia: Kelemen Hunor, Mircea Diaconu, Paleologu, Cătălin Ivan, ba chiar şi excentricul domn Cataramă. Dacă totuşi e atât de preţios domnul Iohannis de ce nu a organizat runde de dezbateri deschise între el şi jurnalişti? Chiar cu cei care îi ridică osanale. Dar măcar ar păstra aparenţele unui joc democratic.

PSD e responsabil direct

Situaţia convenabilă pentru domnul Iohannis şi dramatică pentru România a fost generată de PSD, care după preluarea puterii în Parlament a luat-o efectiv razna, a promovat tot felul de incompetenţi, iar politic a greşit enorm. Deşi a abordat un discurs politic nationalist, cu tente antieuropene, probabil la sfatul unora precum Codrin Ştefănescu, PSD nu a făcut niciun pas împotriva forurilor europene, a fost mai disciplinat decât multe alte partide de guvernare din Uniunea Europeană, însă au fost alimentate vuvuzelele politice apropiate de Iohannis, care au anunţat prăpădul: PSD ne scoate din UE şi ne îndreaptă spre Rusia. Sigur că totul era un fake de comunicare, atât din partea liderilor PSD, cât şi din partea Cotroceniului şi a sateliţilor săi. Guvernările PSD nu s-au atins de multinaţionale, Liviu Dragnea a făcut eforturi disperate să fie băgat în seamă de americani şi de liderii europeni, însă discursul şi conduita politică au fost atât de dezastruoase, încât propaganda iohanistă a lansat teoria că doar Klaus Werner ne-a menţinut pe parcursul euro-atlantic. O asemenea inepţie însă a prins la mulţi cetăţeni şi o vedem rostogolită chiar zilele acestea. Să fim serioşi, cu atâtea capacităţi militare americane desfăşurate în România (vezi scutul de la Deveselu), doar un naiv putea crede că scoate cineva ţara din parteneriarul strategic cu SUA şi pleacă repede spre Rusia. Cu România în plasă! O prostie fără margini. Dar…a prins, chiar la cei ce se consideră avizaţi pentru simplul motiv că au studii superioare.

Politica bate guvernarea

În ciuda aberaţiilor politice şi a scandalurilor provocate de Liviu Dragnea şi echipa, a decapitării premierilor, PSD a avut o guvernare în care economia a crescut, au fost acordate salarii decente medicilor şi profesorilor şi în general au fost sectoare care au simţit unele măsuri benefice. Inclusiv mediul privat. Tot pesediştii (cum le spune domnul Iohannis cu sete) s-au achitat mai mult decât onorabil de misiunea complicată de a prezida Consiliul UE. În ciuda tuturor torpilelor şi sabotajelor venite de la Palatul Cotroceni. Prea târziu însă pentru PSD, care a alunecat rău de tot într-o zonă aberantă din punct de vedere politic, dovada că situaţia internă din partid afectează orice partid, atunci când acesta se află la guvernare.

Vrăjitorul din Oz

Actul politic al preşedintelui Klaus Iohannis seamănă izbitor cu al unui personaj de carte şi film. Vrăjitorul din Oz se ascundea pe după perdele de fum, în spatele unor zgomote şi a butaforiei pentru a-şi ascunde slăbiciunile. Preşedintele actual şi viitor al României are în spate un întreg mecanism statal, pe care îl foloseşte politic în această campanie pentru a se proteja şi a evita prezenţa de dezbateri. Jurnalistul Dan Tăpălagă, un înverşunat luptător împotriva PSD, l-a atacat la scenă deschisă, zilele acestea pe Klaus Iohannis, pe care l-a întrebat de ce se teme:

„…mai cunoașteți o țară din UE în care președintele în funcție pretinde al doilea mandat, dar refuză să se prezinte în fața alegătorilor săi, evită confruntarea cu rivalii, nu acordă niciun interviu, nu organizează nici o conferință de presă pe toată durata campaniei și se prezintă în spațiul public doar în medii perfect controlate?

Cum e posibil ca până și o mediocritate ridicolă ca Viorica Dăncilă, expertă în gafe de exprimare, să-l provoace pe șeful statului la o confruntare unu la unu și să râdă de lașitatea lui? Cum este posibil ca Dan Barna, candidatul USR/PLUS, să amenințe că va organiza un fel de dezbatere a ofertei sale de candidat cu publicul pe Facebook, dat fiind că alt tip de dezbatere nu există în societate pe tema ofertei candidaților la prezidențiale?…”, a scris Tăpălagă pentru G4Media.

Un alt jurnalist politic, timişoreanul Silviu Florescu a publicat şi el un text în Renaşterea Bănăţeană în care subliniază absurdul politic pe care îl traversează România

„Scriitorul Mark Twain spunea că dacă prin vot am schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm. România are, duminică, alegeri prezidenţiale (cică s-ar mai ţine, totuşi), după o campanie electorală fără precedent din punct de vedere al confruntărilor electorale între candidaţi(...)Campania electorală s-a limitat la luptele pentru dărâmarea guvernului şi la instalarea altuia nou, care l-au avut în prim-plan pe preşedintele în funcţie. Pe rând, Klaus Iohannis şi-a ucis politic toţi contracandidaţii cu şanse, turând la maximum maşinăria infernală de care dispune şeful statului. Pe unul singur nu a reuşit să-l doboare: pe Mark Twain’, subliniază ziaristul timişorean.

Ce a făcut în ultimii 5 ani?

Era o vorbă după Revoluţie: Ce ai făcut în ultimii cinci ani? Azi dacă cineva l-ar întreba pe Klaus Iohannis acelaşi lucru, oare ce ar răspunde? Că la imunitatea prezidenţială nu a renunţat, aşa cum a promis acum cinci ani! Poate ar putea să ne replice că a făcut de trei ori jocurile lui Liviu Dragnea, iar la primul guvern PSD dărâmat din interior deşi putea să acţioneze pentru a opri demenţa politică a fostului şef al pesediştilor a preferat să obţină un avantaj electoral şi să lase ţara în incertitudine. Poate ne-ar reaminti că în 2015 a profitat de o tragedie naţională fără margini pentru a-şi instala un guvern personal, reuşită în tandem cu acelaşi Liviu Dragnea şi cu voturile pesediştilor pe care acum îi atacă citind pe de o coală de hârtie. Ce au făcut tehnocraţii ştim cu toţii, pe unii îi regăsim în actualul executiv. O altă întrebare ar putea să fie legată de jaful din pădurile ţării, care e transpartinic şi a ajuns o problemă de securitate naţională. Ce a făcut oare domnul Iohannis în aceşti cinci ani pentru a limita tăierile abuzive de păduri, drama acestei ţări?

Averea imobiliară

Dar poate cel mai aşteptat răspuns ar fi cel legat de averea imobiliară a familiei Iohannis, subiect pe care fanii acestuia îl ignoră cu încăpăţânare. Iată ce scrie Rise Project despre iţele imobiliare din Sibiu, într-o amplă anchetă pe care nu am văzut-o preluată prea mult de posturile de televiziune, la vremea respectivă:

Cele mai multe case din colecția imobiliară a lui Klaus Iohannis sunt rezultatul unei acțiuni de retrocedare întemeiate pe acte false

O filiație fictivă . Baștea și Iohannis au avut succes în acțiunea lor de revendicare pretinzând că sunt succesorii celui care le deținuse înainte de naționalizare.

În realitate, nu erau. În baza relației care îi lega de proprietarul istoric al clădirilor, ar fi avut dreptul să revendice maximum o optime din averea lui, nu întregul – așa cum procedaseră.

După ce lipsa lor de legitimitate a fost descoperită, actul care le consifințise dreptul de proprietate asupra imobilelor – un certificat de moștenitor, întocmit în 1999 – a fost anulat în justiție, în 2005.

Mai mult decât atât, la mijlocul anilor 2000, ca beneficiari ilegitimi ai acestei moșteniri, Baștea și Iohannis au fost cercetați penal, fiind acuzați de uz de fals – fără să fie, în cele din urmă, trimiși în judecată.” Rise Project.

 

Duminică votăm!?

Indiferent de context, în ciuda tuturor acestor evidenţe, duminică ar fi bine ca românii să se prezinte în număr mare la vot. E un drept câştigat la Revoluţie, e un gest care ar trebui să le arate tuturor politicienilor, dar mai ales şefilor instituţiilor care gestionează procesul electoral (AEP, STS, MAI, etc) că cetăţenii speră la un scrutin corect. Toate speculaţiile privind aranjarea votului, care au existat în fiecare campanie electorală, trebuie spulberate chiar de către structurile implicate. Lipsa de încredere în instituţii şi disoluţia statului sunt mai periculoase decât păstrarea la Cotroceni a unui preşedinte care îşi va continua o frumoasă şi lungă vacanţă…

 

 

Ultimul din politică să stingă lumina

Astăzi despre cazul Ponta şi nu numai. Fostul premier şi preşedinte al PSD este cel mai atacat lider politic al momentului. Fără ca cineva din exterior să intuiască, mai mulţi parlamentari din grupul Pro România au „defectat” şi cu gândul la scumpa ţărişoară au votat guvernul actual. În ciuda declaraţiilor făcute de liderul partidului, Victor Ponta, care a spus chiar înaintea moţiunii de cenzură că Pro România nu va gira un executiv exclusiv PNL. A fost o lovitură în plin şi o destabilizare a noului partid. Primul care a dat tonul împotriva lui Ponta a fost Mihai Tudose, cel care a ajuns europarlamentar pe lista Pro România, fără să respecte înţelegerea făcută, la momentul respectiv, de liderii partidului, în sensul rămânerii în Parlamentul României. Imediat au apărut Daniel Constantin şi Sorin Câmpeanu, care din grijă absolută faţă de viitorul ţării s-au aliniat la remorca lui Ludovic Orban, alături de câţiva parlamentari pesedişti. Iar astfel România are acum un guvern cu o minimă susţinere în forul Legislativ, un fel de frunză-n vânt. Sigur că imediat au apărut speculaţiile de presă privind faptul că Tudose, Constantin şi Câmpeanu sunt traşi cu cheia de serviciile secrete, iar în cazul europarlamentarului Pro România se vorbeşte direct de faptul că a fost „prăjit” asumat de cei care îl controlează, iar asta spune multe despre presiunile extra politice care au condus la învestirea (nu investirea cum spune chiar rectorul Câmpeanu pe la tv) unui executiv fără nicio noimă.

Revenind la Victor Ponta. A fost acuzat de trădare de PSD, dar şi de diverşi jurnalişti. Orice om minim informat ştie că Ponta nu trădat partidul pe care l-a condus, ci a fost dat afară, brutal, la ordinul lui Liviu Dragnea, la pachet cu fostul premier Sorin Grindeanu. La momentul respectiv, cei doi, alături de o mână de oameni lucizi, au încercat să stopeze o nebunie politică şi o aventură fără precedent pentru PSD, care a fost târât de Dragnea, în aplauzele componenţilor CEx, într-o zonă periculoasă inclusiv pentru ţară. PSD culege acum ce a semănat Dragnea şi echipa încă din 2017. Niciun om lucid nu îl poate acuza pe Ponta că a greşit încercând să stopeze un dezastru politic şi guvernamental.

Acelaşi Ponta a înţeles presiunea care era pusă pe guvern în 2015, de preşedintele Klaus Iohannis, care a profitat din plin de o tragedie fără margini a României, pentru a scăpa de guvernul PSD. Dacă atunci premierul Victor Ponta nu renunţa, PSD ar fi fost făcut praf la alegerile din 2016. Dar pentru că Iohannis a impus un guvern marionetă, care efectiv s-a făcut de râs, PSD a obţinut scorul istoric din 2016, cu contribuţia directă a lui Ponta în campania electorală şi cu amintirea recentă a bunei guvernări. Celelalte speculaţii sunt jocuri de percepţie şi ţin de impunerea unei alte versiuni decât realitatea. Fără Ponta, PSD nu ar fi bătut tot la locale şi parlamentare în urmă cu trei ani.

Pro România

Pe acest fond a apărut Pro România. Chiar dacă partidul era înregistrat de Daniel Constantin şi Sorin Câmpeanu, fără Ponta niciodată nu ar fi trecut pragul o asemenea formaţiune. Acelaşi fost premier a adus-o şi pe Corina Creţu în partid, mişcare ce a dat greutate şi seriozitate demersului politic şi a prezentat Pro România ca o alternativă de centru-stânga la un PSD tot mai decuplat de realităţile politice. Nici măcar Daniel Constantin, care probabil va ajunge să se trădeze chiar pe el însuşi, nu crede că Pro România ar fi trecut pragul electoral fără Ponta şi Creţu. La fel stă situaţia şi cu Mihai Tudose, care a coborât atât de jos, zilele acestea, încât a ajuns să atace membri ai familiei Ponta. Doar cu Tudose, Câmpeanu şi Constantin, Pro România nu ar fi avut nici măcar organizaţii judeţene în toată ţara. Creierul organizatoric al Pro România este deputatul Ion Mocioalcă, care alături de Adrian Ţuţuianu şi de alţi parlamentari, au dat greutate politică partidului.

O ţară fără lideri, moartea statului

De câţiva ani buni, liderii politici cu personalitate din România sunt efectiv măcinaţi de un malaxor care include structuri de forţă incerte, nelegitime, interese economice şi politice uriaşe din exterior, corporaţii străine, mass-media, reţele de socializare. Dacă ne uităm în jur vedem o mare masă de caricaturi politice, de incerţi, de politicieni atât de slabi şi mărunţi încât încearcă cu orice preţ să se facă utili, chiar preş în faţa oricărei structuri de putere din altă zonă decât cea politică. E un mix toxic pentru democraţia românească, iar ce se întâmplă zilele acestea ar trebui să ne îngrijoreze. Cel mai grav aspect ţine de slăbirea fără precedent a statului român. Instituţiile publice de la orice nivel sunt bulversate de haosul politic, de lipsa de repere. Serviciile secrete sunt din nou acuzate, după o scurtă perioadă de acalmie, că intră cu bocancii în politică şi că decid totul peste capul cetăţenilor, al căror vot ar deveni irelevant. După perioada Băsescu în care percepţia publică despre servicii a ajuns la cota de alarmă – din cauza unor scandaluri aproape halucinante -, acum din nou se discută mult prea mult în spatial public de politicieni traşi cu cheia, de fire invizibile care manevrează tot şi  – poate cel mai alarmant – se acreditează ideea că serviciile secrete româneşti lucrează în folosul economic pe termen lung al altor state. Probabil că lucrurile nu stau aşa şi cu siguranţă în toate structurile de acest gen activează ofiţeri patrioţi, care ţin la România, însă…e prea mult fum în jurul unui foc ce e întreţinut în permanenţă. Dacă structurile de informaţii ale statului îşi pierd în acest ritm cota de credibilitate, dacă schimbările din Poliţie, administraţie, etc se fac exclusiv pe criteriul obedienţei, dacă şcolile superioare de tipul Academiei de Poliţie vor rămâne în marasmul actual, atunci statul român va fi pulverizat, cu sau fără scuturi strategice, cu alianţe mai mult sau mai puţin de actualitate. O ţară fără partide solide, fără lideri autentici e pradă sigură într-o lume tot mai complicată, unde se diluează vechi alianţe, iar goana după resurse şi profit a devenit diabolică.

 

 

Jurnal (atipic) – texte publicate pe Facebook

3 Noiembrie

Prostie mai mare decât mesajul electoral cu „răul mai mic” nu există. Atât cei de la PSD, cât şi megaultradeştepţii de la USR lansează mesaje de acest tip. Asta dovedeşte că sunt zero la conţinut şi că au candidaţi foarte slabi. Ca să nu mai vorbim şi de eticheta „reaua mai mică”. Oricum doamna Dăncilă apare ca o femeia certăreaţă zilnic pe tv, nu mai era cazul să sublinieze unii asta.

29 Octombrie

Vă daţi seama că România va avea încă cinci ani un preşedinte care nici măcar în campania prezidenţială nu participă la o dezbatere, nu acordă interviuri, nu e prezent live (sau înregistrat) în vreun studio tv?! Toţi şefii de stat de pe planeta asta comunică – suntem în era comunicaţiilor şi comunicării -, îşi exprimă puncte de vedere, răspund la întrebări. Preşedintele României citeşte. Şi pleacă. Lucrează un sistem întreg la realegerea lui. Asistăm la distrugerea democraţiei. Sub privirile noastre.

28 Octombrie

Privatizarea asistenţei medicale de urgenţă este un obiectiv la care rechinii din zona Big Pharma nu vor renunţa. Niciodată. Cu bune şi rele, cu erorile inevitabile într-o zonă atât de sensibilă, românii au astăzi GRATUIT acces la Urgenţe. Indiferent dacă un om este sau nu asigurat, independent de condiţia lui, în momentul în care ajunge la UPU este tratat corespunzător. Inclusiv nefericiţii care îşi duc zilele pe străzi. Sigur că există şi excepţii, dezinteres, malpraxis pentru că viaţa nu poate fi perfectă. Însă faptul că aceste servicii vitale încă sunt publice reprezintă o mână de ajutor întinsă fiecărui om aflat într-o situaţie limită. Sper că foamea de bani a celor care vor privatizarea Urgenţelor să se lovească de mintea românului de pe urmă…

27 Octombrie

Klaus Iohannis s-a plimbat cu bicicleta, la un moment dat, pentru a stârni simpatii în zona celor care încurajează mersul pe două roţi. Viorica Dăncilă a fost urcată pe bicicletă de amatorii care se ocupă de campanie pentru a fi în trend. Atât Iohannis, cât şi Dăncilă sunt total inadecvaţi pe bicicletă. Demersul lor pute a fake de la o poştă. E o prosteală de doi lei. De ce spun asta? Iohannis e un politician cu apucături de grof, îi place luxul, aruncă paltonul spre profesioniştii SPP care îl protejează. Dăncilă se împopoţonează cu accesorii scumpe, e preocupată de shopping în magazinele de firmă, trăieşte pe picior mare. Niciunul nu sunt oameni modeşti, apropiaţi de popor, ecologişti, etc, aşa că bicicleala asta e încă o palmă dată românilor. Care sunt luaţi de proşti…

25 Octombrie

Nimic nou sub spectrul guvernării în România: propuneri mai mult decât controversate pentru unele funcţii de miniştri, aceleaşi figuri reşapate, conexiuni transpartinice, averi nejustificate. Ce înseamnă asta? Că totul e putred, că asistăm doar la o luptă de tipul plecaţi voi, ca să venim noi cu toată clica, cu afaceriştii de casă, cu amante, cu toată garnitura. Din acest punct de vedere nu e nicio diferenţă între PSD şi PNL. Doar faptul că vom avea pentru încă cinci ani un preşedinte care va încălca Constituţia, va ataca opoziţia şi când va fi deranjat de vreun adversar îi va scoate câte un dosar, nu el direct, ci sistemul care îl susţine. Practic, democraţia a murit în România. Alegerile nu sunt ale noastre, e doar o impresie şi o zbatere inutilă. Singura realitate e cea a jafului total: păduri, resurse minerale, etc. Paradoxul e că aşa jefuită de mulţi nemernici, umilită, părăsită, România încă mai stă în picioare, refuză să moară, se zbate cumva pentru un alt viitor…

Calea de mijloc, cea mai grea

Constat că există o tendinţă cel puţin curioasă în legătură cu raportarea celor interesaţi de politică la Victor Ponta. Orice alt lider politic poate să facă aproape orice joc/compromis, doar Ponta nu are voie. Deşi a avut un mandat de premier bun, poate cel mai bun după Revoluţie (spre deosebire de Adrian Năstase – care a guvernat bine – nu a cedat niciun monopol), totuşi Ponta e atacat din toate părţile. Aşa a fost şi când a condus guvernul. Cele mai penibile sunt atacurile care vin din interiorul Pro România, direct sau voalat. Fără Ponta, Pro România nu (mai) există. Acest partid a fost un fel de rău necesar pentru stoparea unui PSD care acţiona aberant şi abuziv şi încă mai e populat la vârf cu multe nulităţi, cu oameni care pe vremea lui Iliescu sau Năstase ar fi fost cel mult administratori de sedii ale partidului. Acum unii au ajuns miniştri, parlamentari, etc. Revenind la Ponta, dacă accepta să susţină guvernul desemnatului de serviciu ar fi fost atacat, dacă l-a refuzat e atacat. Întotdeauna calea de mijloc a fost cea mai complicată. Însă fără mijloc nu există cale în democraţie.

De ce?

Au închis cazul după manualul oficial de manipulare. Zile la rând am avut un Cumpănaşu dezlănţuit, care se lupta cu sistemul şi se declara chiar dispus să se bată cu foştii săi sponsori pentru devoalarea reţelei de trafic de persoane/prostituţie, acum avem un alt Cumpănaşu ce ne convinge că monstrul-diliu a ars un corp uman într-un butoi, cu câteva lemne şi un sul de carton, plus vaselină. Care vaselină se foloseşte, printre altele, pentru etanşeizarea uşilor de la centralelepe lemne. Adică nu arde. Orice om care are o minimă legătură cu natura, cu mediul înconjurător, cu drumeţiile, cu logica ştie că povestea asta e falsă cap coadă. Pentru că este evidentă forţarea stingerii incendiului care a cuprins societatea românească, lansez şi eu câteva întrebări, menite să ne pună pe gânduri. Măcar…

1. Cine a intrat în casa monstrului-diliu în momentul în care Alexandra a dat al treilea telefon la 112 şi a spus „Vine…vine..”? În momentul respectiv, Dincă era în Craiova.

2. De ce în şedinţa CSAT de săptămâna aceasta s-a prezentat varianta arderii în butoi prin folosirea unui cărbune special? În cel mai puternic for al statului român e de aşteptat să se vehiculeze informaţii super verificate.

3.Ce a făcut monstrul cu Luiza? Tot cu câteva lemne a rezolvat, ca în Hansel şi Gretel?

4. Cine a plasat în parcul din Caracal telefonul Alexandrei? Nu crede nimeni că terminalul mobil a stat acolo 8 zile.

5. De ce a apărut brusc în peisaj doamna Birchall, care înţeleg că personal a anunţat familia că Alexandra e moartă? De ce ar fi un om (indiferent de funcţie) dornic să dea o asemenea veste unei familii care încă nutrea speranţa că fata se va întoarce?

6. Cine sau mai exact ce se protejează în halul acesta în afacerea Caracal?

7. De ce?

Cazul Caracal

Ce mai putem face? Să nu îi lăsăm să scape pe cei din reţeaua morţii de la Caracal. Să menţinem presiunea publică acolo unde „ei” încearcă să ascundă adevărul, să ne arunce praf în ochi, să mute atenţia cu vreo demisie ca a personajului de la interne. Monstrul căruia vecina îi făcea zacuscă nu a acţionat singur. Acolo se traficau fete sub privirile protectoare ale unor indivizi din instituţiile de forţă ale statului. Şi încă ceva, dacă procurorul ăla care a blocat intrarea în imobilul groazei rămâne în magistratură putem stinge lumina în ţara asta.

facebook- 30.iulie

În urmă cu mai bine de 20 de ani, am realizat un scurt interviu (nici nu cred că poate fi numit aşa) cu o femeie care şi-a ucis copiii prin înec. I-a aruncat în fântâna din curte. Şi acum îmi aduc aminte de holul din Palatul Dicasterial şi de femeia care avea faţa impenetrabilă. După un accident minier în Valea Jiului am umblat la morga unui spital din Timişoara în încercarea de a afla date în plus despre dramă. Am văzut multe ca jurnalist de teren, mai bine de un deceniu. Niciodată, însă, nu am scris texte despre „evenimente” (aşa le spunea presa atunci) din birou. Şi niciodată nu am luat drept adevăr absolut informaţiile venite din partea autorităţilor. Am avut colegi de generaţie care au fost în teatre de război, care au scris anchete ce au zguduit sisteme corupte, infracţionale. Acum, presa se face altfel, cu mici excepţii, iar acest aspect contribuie la decăderea iremediabilă a societăţii româneşti.

Un preşedinte poate cere, la finalul unui mandat de 5 ani, „resetarea” statului? În condiţiile în care girează/numeşte şefii principalelor instituţii din statul respectiv. Pe de altă parte, dl. Iohannis cred că e disperat în cazul în care doamna Dăncilă înţelege că totuşi e momentul să plece. Nu pentru monstruozităţile de la Caracal, ci pentru că aşa ar fi normal. Ce se va face oare domnul Iohannis fără sacul de box de la Guvern? Cu cine se va lupta dânsul pentru resetarea statului?

O să aflăm vreodată lista apelurilor generate de pe cartela pre-paid aflată în telefonul monstrului? Până azi dimineaţă nicio instituţie nu a solicitat operatorului aceste date. Se ştie că victima călăului a folosit unul dintre cele trei terminale mobile ale criminalului. Degeaba apar demisii ale unor şefi, directori, miniştri etc. De fapt, astfel se protejează reţeaua infracţională de la Caracal. Ăsta e scopul tuturor perdelelor de fum gros ce se ridică în fiecare zi. Se mai îndoieşte cineva că acolo se derulează de ani buni operaţiuni criminale, trafic de persoane şi alte activităţi despre care e imposibil ca Poliţia să nu ştie. Şi nu doar Poliţia. Revenind, de ce nu sunt solicitate listele de apeluri iniţiate de pe terminalele mobile ale monstrului? Şi de ce nu se livrează presei acest aspect? De ce?

Cazul/dosarul Caracal e compromis definitiv. Până la urmă rechinii care profită tot timpul de drame cu impact colectiv – vezi tragedia Colectiv – au reuşit şi de această dată. De fapt, nu vom afla adevărul (adevărat) niciodată. Chiar dacă poate fi surprinzător ce scriu acum, dar demisia directorului STS Vasilca e o pierdere. Omul a ocupat funcţia de relativ puţin timp şi este un profesionist. Problema e că nu vom afla poate niciodată de ce Poliţia din Olt a avut o asemenea reacţie, aproape de cooperare cu monstrul. Nici nu vom ştii care sunt poliţiştii, procurorii care direct sau indirect protejează reţelele de trafic de persoane din zonă. Şi unii şi alţii aşteaptă pensionarea la vârsta de 40+. Dacă aţi uitat, recent în Oltenia a fost descoperită o reţea ţigănească ce avea sclavi. Da, sclavi! Pe care îi ţineau legaţi cu lanţuri. Într-o ţară membră UE. Eşecul de la Caracal e al tuturor partidelor, dar şi al actualului preşedinte. NOAPTE BUNĂ, ROMÂNIA!

Facebook – 29 iulie

Din cazul înfiorător de la Caracal rezulta un singur lucru: acolo funcţiona o reţea de trafic de persoane/prostituţie cu minori, cu ajutorul discret şi poate direct al unor poliţişti şi magistraţi. Altfel nu se explică tot şirul de aşa zise gafe procedurale. Însă la fel ca în cazul Colectiv încărcătura emoţională este folosită politic, atât de către domnul Iohannis, cât şi de doamna Dăncilă. Grav e că nu se va ajunge la reţelele care gestionează traficul de fiinţe umane, tocmai din cauza celor care lansează tot felul de perdele de fum. Pe de altă parte, avocatul monstrului ne spune că acesta a început să aibă remuşcări şi că şi-a recunoscut faptele. Pe bune?! Sper că nu se pregăteşte o „sinucidere” comodă, care ar închide brusc cazul tocmai pentru a nu se ajunge la reţeaua care de ani buni gestionează acolo traficul de fete şi prostituţia cu minore/minori! Se ştie din trecut că fetele erau şantajate prin cele mai oribile metode după ce cădeau în plasa traficanţilor protejaţi de lucrători ai poliţiei şi cu siguranţă ai procuraturii. Şi este evident că monstrul era parte din reţea, fiind cercetat pentru fapte din această categorie. Şi totuşi nu s-au gândit poliţiştii şi procurorii la el, după două dispariţii….

 

Texte de pe Facebook

31.05.2019

Dragoș Pîslaru, fost ministru în Guvernul Cioloș, actual europarlamentar PLUS a recunoscut aseară, la Antena 3, că în anul 2010 firma sa a realizat strategia de dezvoltare a județului Teleorman, contractul fiind semnat evident de ordonatorul principal de credite de atunci, nimeni altul decât Liviu Dragnea. Același talentat domn Pîslaru a fost nevoit să-și continue spovedania și a admis că un contract similar a încheiat și cu primăria Slatina, pe vremea când instituția era condusă de Darius Vâlcov. Pe scurt: firma acestui personaj care dădea lumină electoratului antiPSD a umflat bani publici, cu ajutorul semnăturilor lui Dragnea și Vâlcov. Iată că am aflat cine a făcut strategia de dezvoltare a unui județ sărac, blocat în subdezvoltare. Probabil că azi echipele de comunicare ale USR+Plus vor gândi o strategie de „damage control”, vor ieși cu alte teme, vor muta atenția, astfel încât ultrașii lor să piardă din vedere această informație.
E posibil ca pe Pîslaru să nu îl mai vedem o perioadă pe tv, însă momentul de aseară de la emisiunea lui Gâdea a demonstrat că unii dintre cei care au promis că aduc schimbarea sunt doar niște impostori care au ciugulit semințe din mâna lui Dragnea. Da, Dragnea ăla penalul care a fost folosit de USR+Plus ca sperietoare pentru un electorat chipurile educat și informat. Oare cum se simt votanții acestui Pîslaru, după emisiunea de aseară de la A3, pardon, de la „Latrina 3”, cum spun fanii schimbării în România.

P.S. Cunosc câțiva șmecherași de genul acesta care tot pe la Plus și-au făcut culcuș, după ce în trecut au muls bani publici, prin aceeași metodă, de la primăriile PNȚCD. Îi aștept când vor ieși la înaintare.

 

30.05.2019

Breaking News! De când am aflat că userişti-plusiştii merg la A3 am revenit şi eu în postura de telespectator. Oameni buni, dragi prieteni, stimaţi români, domnul Pâslaru (Plus) tocmai se spovedeşte şi recunoaşte că în 2010 firma sa a lucrat cu CJ Teleorman, condus atunci de domnul Liviu Dragnea, iar ulterior cu primăria Slatina, primar Darius Vâlcov. Mare tupeu trebuie să ai ca să vii într-o campanie anti „ciuma roşie”, iar după vot să se afle că ai făcut bani buni pe baza unor contracte semnate de tine cu Dragnea şi Vâlcov. Mai ştiu şi eu câţiva de genul ăsta, dar îi aştept să apară pe tv.