Nevoia de alternativă

Epuizarea actualelor partide politice care activează în România ar fi trebuit să genereze mișcări civice din care să prindă contur alte forme de manifestare democratică. Din păcate, formațiunile care acum se prezintă ca alternativă nu fac altceva decât să fie copii nereușite ale vechilor construcții, centraliste, decuplate de agenda reală a oamenilor, conduse cu mijloace rudimentare, bazate pe raporturi de forță între sediul central și filiale.

Dacă în alte regiuni din România este aproape imposibil să ne imaginăm un partid care să reprezinte interesele unei comunități mai mici, bine definite, în zona de Vest lucrurile pot sta cu totul altfel. Intervenția capitalei în toate structurile economice și sociale, efectul mâinii lungi a funcționarului sau politicianului de pe Dâmbovița în fiecare sat, în orice primărie, școală sau spital deja irită. E prea mult. E ineficient și păgubos.

Chiar dacă acum băltește și e lipsită de spiritv civic, Timișoara ar putea da tonul unei platforme civice care să poată conta politic în alegerile din 2020. Un partid regional este nu doar util, dar absolut necesar, pentru că avem un model exersat cu succes, încă din anii ’50 în Bavaria, unde CSU dă tonul politicii de la Berlin de multe ori. Timișenii ar trebui să aibă forța să privească și spre alte orizonturi, să trimită la plimbare partidele cu șefi care tremură de teama unor teleormăneni sau ialomițeni. Nu e firesc ca toate deciziile luate pentru România să fie stabilite de personaje care provin din județele subdezvoltate ale țării. De ce să acceptăm ca un politician din Vaslui sau Olt să stabilească direcțiile de dezvoltare în Timiș sau în Caraș-Severin? De ce să meargă fiecare primar sau șef de instituție la București pentru orice aviz? Ce a adus capitala pentru locuitorii din vestul țării în ultimii 30 de ani? Nimic!

 

 

Reclame

Omul care aduce ura

Cazul jurnalistului timișorean Dragoș Boța, a căruia mașină a fost incendiată în plină stradă acum două nopți, ne arată cât de multă ură s-a acumulat în orașul care a dat tonul democratizării României. În Timișoara există o sursă a urii publice față de jurnaliști de ani de zile. La început, toți am spus că este o toană de moment, că furnizorul de ură a avut un moment prost și că se va corecta. Mai apoi, unii au luat totul la mișto, au făcut caterincă, bancuri, virale pe net. Ulterior, presa centrală a descoperit că la Timișoara e unul cu funcție mare care poate fi făcut de cacao în fiecare zi aproape și l-au luat în colimator. Timpul a trecut, cel care inundă cu ură a continuat și i-a luat în vizor pe adversarii săi, alții decât jurnaliștii. Aceștia din urmă i-au dat replici peste replici, însă flegmele din spațiul public produse de cel care urăște au fost mult mai multe decât argumentele victimelor sale. Recent, ziariștii timișoreni au protestat în bloc la adresa celui care îi jignește, umilește și tratează cu dispreț general. Subiectul a ajuns în marile publicații internaționale, Reuters, RFI, Associated Press, etc. Degeaba! Să revenim în prezent la Timișoara. Arde mașina unui ziarist de investigații, singurul din oraș care îl deranjează cu adevărat pe omul care are ura în CNP, iar noi încercăm să mergem mai departe de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat…

Să ne întoarcem în 2012

În data de 18 mai 2012, am publicat un articol pe blog despre candidatul USL (PSD+PNL) la Primăria Municipiului Timișoara:

„Cred că de astăzi timișorenii care votează USL s-au liniștit. Candidatul penelist pentru funcția de primar al Timișoarei nu este cărunt! Știrea reprezintă, cred eu, cea mai tare informație politică din ultimii 22 de ani! Niciodată nu am auzit vreun candidat care să explice, într-o conferință de presă, cum se dă cu gel în zona tâmplelor, care e structura firului său de păr și dacă e sau nu cărunt. Astăzi, domnul Robu a făcut un exercițiu de intimitate incredibil.

Urmează, probabil, ca pe parcursul campaniei electorale să aflăm ce tip de șampon folosește liderul penelist, ce aftershave utilizează și, de ce nu, care este tipul de hârtie igienică pe care îl preferă. Dacă aveți senzația că textul meu reprezintă un pamflet de weekend dați un CLICK AICI! Și evident mergeți la vot pe 10 iunie. Domnul Robu nu e cărunt, e candidatul USL!”

Acesta a fost textul meu de atunci. Vă propun să revenim în prezent, la câteva fragmente din presa zilei:

In ultima vreme, mai precis, de vreo doua-trei saptamani, asist la o noua campanie extrem de virulenta la adresa mea. Aceiasi hateri dintotdeauna, unii platiti de grupurile de interese care nu-si pot face jocurile cu un om cinstit si corect ca mine, altii, adversari politici, altii frustrati din diverse motive etc, au fost si inca sunt mobilizati la maxim. Cineva spunea: ‘Daca te opresti sa dai cu pietre in fiecare caine care latra la tine, n-ajungi niciodata la destinatie’. Eu nu ma opresc si nu m-am oprit niciodata si astfel am ajuns la multe, multe ‘destinatii’ pe care, de-a lungul timpului, mi le-am fixat. Nu m-am oprit insa din mers, ‘am mai dat’, recunosc, ba cu o vorba, ba cu o … melodie etc. Acum dau din nou, de data aceasta, cu o alta compozitie proprie, intitulata ‘Spiritul adancurilor’, pe exceptionalele versuri de Nicolae Labis„, a scris Nicolae Robu vineri seara, pe pagina sa de Facebook, potrivit Hotnews.ro, care publică pe 23 februarie un articol pe acest subiect.

Câteva zile mai târziu, un nou episod, preluat de toată presa din țară:

Si nu ma refer la cele de la presa mizerabila, presa nepresa, de fapt, formata din paraziti sociali ce traiesc din taxa de protectie si taxa de asmutire! Aceasta presa nepresa nu merita luata in seama si stiu ca lumea nu da doi bani pe ea”, a scris primarul Timisoarei.

Ulterior, în conferința de presă, dl. Robu continuă:

Exista mai multe variante de prostitutie, nu numai pe centuri. Exista si altfel de prostitutie, care e cel putin la fel de grava. Eu n-am facut nominalizari, am scris clar: respect jurnalismul, respect jurnalistii, e o profesie care presupune foarte multe. Unii le au, altii nu le au. Eu n-o sa tratez niciodata egal pe toata lumea, pentru ca suntem la egalitate de sanse (…) Domnisoara, daca nu va convine, orasul are foarte multe puncte de atractie. Si asa, numai mizerii scrieti, pentru ca atata pricepeti, ca altfel nu stiu cum sa imi explic. Intr-o vreme scriati in acord cu realitatile. Dar probabil ca s-a schimbat ceva in privinta celor cu fise pe la vreun tonomat, nu la dumneavoastra, la vreun tonomat in oras. Sunt cel mai tare organism de presa din Timisoara”.

 

La început a fost cuvântul…

Gravele probleme de exprimare ale unor politicieni actuali (cu funcții mari) ne indică nivelul extrem de scăzut al educației acestora. Nu din cauza emoțiilor vorbesc prost mulți dintre actorii publici. E vorba de un val nou în politică, format din descurcăreți dispuși să ocupe orice demnitate în stat, la ordinul celor care îi controlează. Dificultatea cu care comunică, clișeele utilizate, gesturile de vestiar sunt elemente ce definesc spațiul politic românesc. Despre privirea goală a unora nu are sens să mai discutăm. Încă din perioada biblică, cei care jucau în zona politică, erau buni oratori.

Dacă ne uităm spre toate celelalte țări din UE, vedem policitieni care vorbesc coerent, articulat, ferm, clar și concis. Nu doar spre Germania sau Franța trebuie să privim, ci chiar spre alte state ex-comuniste. Ca la noi, la nimeni…

Între 1995 și 2004 am lucrat în presă, iar apoi am revenit după 2008 până în 2012. Am participat, în anii ’90 cât am fost reporter de teren, la sute de conferințe de presă care au acoperit toate domeniile, de la politică, la justiție. Oamenii care veneau în fața jurnaliștilor vorbeau foarte bine. Pe atunci în Timișoara erau active partidele de dreapta – PAC, PNȚCD, PNL – dar și PDSR(PSD) ținea ritmul. Indiferent de partid, conferințele de presă erau pregătite serios, aveam parteneri de dialog erudiți, oameni citiți cum se spune, familiarizați cu biblioteca. Ulterior, ca realizator de emisiuni radio-tv am purtat dialoguri cu cei care făceau politică și pot să afirm că niciodată nu mi-a fost jenă de jena celor care se aflau în direct. Fiecare intervenție publică era pregătită serios și temeinic. Iar politicienii vorbeau fără să fie speriați că nu își mai găsesc cuvintele, fără să îi trădeze prostia și incultura.

Acum? Vedem semidocți cu aere de șmecheri sau isterici care se luptă cu presa. Prea puține excepții, prea puține…

Regresul clasei politice românești este mai mult decât evident, iar lipsa de viziune o constantă. Cu toate minusurile celor care au făcut politică imediat după Revoluție și au continuat în anii 2000, România a ajuns țară membră NATO și UE. Credeți că prezenta garnitură de politicieni (indiferent de partid) ar mai fi capabilă de un asemenea parcurs? Bieții de ei, habar nu au să vorbească, se chinuie să articuleze câteva cuvinte…unde să ducă țara asemenea oameni?

Regionalizarea, unica opțiune (III)

Spectrul regionalizării administrative e foarte îndepărtat, iar acest aspect este sesizabil chiar zilele acestea. Protestele masive împotriva politicii de la București nu au atins, în niciun oraș, vreo idee legată de descentralizare. Manifestațiile antiPSD nu au nimic nou, la fel au fost cele din 2012 împotriva PDL și a lui Traian Băsescu, doar că acum asistăm la o lipsă totală de mesaj politic din partea străzii.

Chiar în orașe considerate cosmopolite, gen Timișoara, Sibiu, Cluj nu vedem nici măcar o opinie critică din partea organizațiilor locale ale partidelor tradiționale la adresa politicianismului gregar practicat la București. Nu doar la PSD sunt probleme, nici liberalii nu transmit vreo lumină în spațiul politic, iar despre alții nu cred că are sens să discutăm.

Toată suflarea românească interesată de zona politică se referă strict la București, la politica „dă pă Dâmbovița”. E comic să vedem cum filiale la rând se aliniază și nu ridică nicio problemă, speță către conducerea centrală a partidului, indiferent cum se numește acesta. E o tăcere generalizată, iar structurile locale ale formațiunilor parlamentare acceptă statutul de anexă la sediul central. Un fel de aplaudaci, care stau cu mâna întinsă spre București.

Pentru a schimba această situație cred că e bine ca discuția despre regionalizare să apară în presa locală, dar și în interiorul organizațiilor politice locale.

Va urma

 

Regionalizarea, unica opțiune (II)

Intoxicați de știrile exclusiv politice care inundă spațiul public, românii ignoră faptul că centralizarea administrativă de la noi e, în anumite entități, mult mai puternică decât în perioada comunistă. Ministerul Dezvoltării – indiferent de denumirea exactă și de partidul aflat la guvernare – e un exemplu clar privind centralizarea. Consiliile județene, ca să nu mai discutăm despre cele municipale, locale, au ajuns un fel de centre pentru inventariat propunerile de investiții, în timp ce toate aprobările se dau la București, la minister. Așa s-a ajuns în situația ca de la București să fie stabilit ce cămin cultural se modernizează sau ce școală va beneficia de reparații. Astfel, un funcționar dintr-un minister devine mult mai important și chiar mai reprezentativ decât un ales local sau județean. Grav e că prioritizarea proiectelor propuse de administrațiile din teritoriu e stabilită de oameni care nu au nicio legătură cu realitatea din teren.

Ne amintim cu siguranță că, ani la rând, s-a discutat despre nevoia de regionalizare, tema fiind folosită doar în campaniile electorale. Ulterior, legislația s-a complicat atât de mult, iar regionalizarea a fost pusă la sertar, pentru a fi scoasă patru ani mai târziu. Doar în perioada de dinaintea alegerilor.

La capitolul voință politică, toate formațiunile parlamentare din România au demonstrat că nu doresc sub nicio formă să lucreze la un cadru legislativ coerent, care să transforme regionalizarea într-o realitate. Nici nu ar avea cum să se întâmple acest lucru, având în vedere faptul că inclusiv organizațiile politice județene (filialele) suferă de o dependență totală față de nivelul central. Nici măcar listele de candidați pentru alegerile locale nu pot fi realizate prin voința exclusivă a organizațiilor județene, ci au nevoie de un fel de (supra)gir de la București.

Voi continua

Regionalizarea, unica opțiune (I)

Opoziția solicită alegeri anticipate după penibilul „triatlon” politic al PSD, partid care a câștigat zdrobitor alegerile locale și parlamentare din 2016, dar nu poate gestiona guvernarea. Mă rog…poate, dar există o agendă personală a celor câteva persoane care conduc acum formațiunea, iar singura lor opțiune de moment e să câștige timp. Pentru ce? Probabil că știu cei mai mulți dintre românii care au acces la internet.

Revenind la momentul actual, degeaba cere Opoziția anticipate, pentru că și dacă acestea ar avea loc tot nu s-ar schimba ceva major în bine în țară. Să facem un exercițiu de imaginație și să presupunem că la Palatul Victoria s-ar instala un guvern PNL-UDMR-PMP sau orice altă variantă. Credeți că va exista vreun demers legislativ serios, articulat pentru descentralizarea administrativă reală a României? Cu siguranță nu. Între 2006-2013, mai multe entități de tip guvernamental și/sau ONG din străinătate și din țară au declanșat diverse consultări cu factori politici, cu reprezentanți ai mass-media, cu oameni de afaceri pentru a vedea exact dacă România are vreo șansă să se descentralizeze. Demersul avea un singur scop: să se evite marea corupție care există de aproape trei decenii în multe straturi ale administrației centrale din România. Să nu presupunem cumva că aceleași metehne nu există și la nivelul județean, însă – din practica altor state – e mai simplu de limitat/stopat corupția într-o comunitate mică, decât într-o capitală. Mai ales dacă respectiva capitală e vestită pentru practicile fanariote.

Voi continua…

 

Herrenchiemsee

Palatele construite la ordinul regelui Ludwig al II-lea al Bavariei atrag anual milioane de turiști din lumea întreagă. Chiar dacă Neuschwanstein e cel mai cunoscut, una din insulele lacului Chiemsee din Bavaria găzduiește o capodoperă arhitectonică – Herrenchiemsee, o copie a celebrului castel de la Versailles.