Un text mai vechi

…pe care am ținut să-l păstrez și pe blog, nu doar pe Facebook

Mă uit cu admirație și respect la vecinii sârbi, care în ciuda tuturor dificultăților și dramelor prin care au trecut reușesc, mereu, să se ridice. Au avut și ei conducători neinspirați, lipsiți de viziune, corupți, dictatori, dar poporul a rămas unit. Niciodată nu și-au trădat valorile, istoria și, cel mai important, patria. Marile puteri occidentale i-au îngenuncheat, recent, prin metode criminale, exclusiv din motive economice. Sârbii au depășit momentul, iar acum se ridică, din nou. Au probleme economice și sociale mari, însă atmosfera generală din Serbia e una de normalitate, la doar câțiva kilometri de Timișoara parcă se respiră alt aer. Uneori, acel „aer” ne amintește de energia pozitivă care exista în partea noastră de țară chiar în anii grei și absurzi ai comunismului. Era o energie a oamenilor buni…

flag_map_of_serbia_with_kosovo_svg


În România noastră de azi, însă, domnește o ură inimaginabilă între oameni. Există un mecanism aproape diabolic de învrăjbire constantă între români. Sunt vreo 50 de voci otrăvite – cele mai multe finanțate prin fundații și firme din exterior – care zilnic aruncă mizerie peste România. Sunt oameni – din politică, media, „cultură” – care zilnic își trădează țara și vorbesc despre orice numai despre români și România nu. Printre acele voci și se află și cei care au susținut o lege care a devalizat România – „restitutio in integrum” – un fel de operațiune de căpușare a bunurilor statului român, totul ambalat în povești despre dreptate și corectitudine. O să reușim vreodată să depășim porția zilnică de ură și dispreț între români? Să stăm demni în fața istoriei? Să ne respectăm cel puțin între noi…iar apoi ne vom respecta și țara.

Fetița abuzată și ursul

Recent, la Timișoara, o fetiță a fost abuzată de un angajat al unei firme de pază, chiar în clădirea Poștei Mari din oraș. Au fost publicate câteva articole și tăcerea s-a așternut asupra acestei drame; nenorocitul care a comis fapta a rămas necunoscut publicului larg. A doua ziua, subiectul a fost uitat. La scurt timp, un pui de urs a fost împușcat pe străzile Sibiului în urma unei acțiuni halucinante a autorităților de acolo. România a explodat la propriu. Televiziunile, site-urile de știri, rețelele de socializare au cerut pedepsirea cruntă a vinovaților, am văzut comentarii în care se cerea împușcarea (!) celor care au contribuit la uciderea ursului. Sigur că pe internet pot să apară monstruozități de la limbaj, însă în povestea ursului au intervenit voci publice la cel mai înalt nivel, pentru că – nu-i așa? – emoția colectivă a mai fost folosită cu succes și în alte ocazii. Probabil că dacă Victor Ponta era premier s-ar fi organizat proteste de stradă și ar fi fost acuzat că e autorul moral al uciderii animalului sălbatic. Cel mai grav aspect, însă, nu ține de declarațiile oficialilor statului, ci de mesajul care e transmis în interiorul unor instituții responsabile cu ordinea publică: Jandarmeria, Poliția, ISU. Este evident că la Sibiu s-a acționat greșit și pompieristic; ideal era ca angajații de la Zoo să folosească o armă cu tranchilizant și astfel nu aveam despre ce discuta. Dar dacă asta nu s-a întâmplat, cum e posibil ca vânătorul care a tras în animal să fie acum anchetat, la pachet cu polițiștii?! Dacă, totuși, în panica de care era cuprins ursul ar fi atacat un om? Sigur că tot Poliția și Jandarmeria ar fi fost linșate mediatic! Doar cei care nu știu cum se comportă animalele sălbatice pot să facă paralele între Winnie the Pooh și un urs din pădure, fie el și tânăr. E regretabil momentul, însă atacul la Poliție și Jandarmerie mi se pare nejustificat…mai ales că nu există în prezent proceduri clare în asemenea situații. Cine e de vină pentru asta? Sigur nu cei care au urmărit ursul pe străzile Sibiului și cu atât mai puțin vânătorul care a tras. Dacă în viitor un urs sau un alt animal periculos scapă liber pe străzile unui oraș cine va mai avea curajul să intervină?

 

Pentru mine, Dylan e timișorean

Subterranean Homesick Blues e primul cântec semnat Bob Dylan pe care l-am ascultat. Știu asta cu siguranță, chiar dacă mi-ar fi greu să-mi amintesc cu exactitate anul. O piesă compusă în 1965, despre efectele codeinei și politica de război a SUA, totul fiind îmbrăcat în ton cu deja integratul curent protestatar din cultura muzicală americană. Au urmat apoi casete audio și viniluri cumpărate din piața de vechituri a Timișoarei (Ocsko), iar după Revoluție de la standurile din Piața 700 și (probabil) din zona librăriei Eminescu. În perioada liceului aveam senzația că Bob Dylan e coleg cu mine și prietenii mei, mai ales atunci când chiuleam de la ore și dădeam o fugă până la Rocka Rolla să vedem ce muzică au mai adus băieții sau dacă s-au înscris mai mult de două persoane pe lista pentru concertul U2 de la Budapesta. Vacanțele petrecute la Lenauheim (lângă Jimbolia) au însemnat zile de audiție a albumelor sale, acolo având și doi prieteni și vecini „muzicali” mari amatori de Dylan, Adi (Adrian Lupuț) și Cătă Punkerul (Doru Lazăr).

dylan

În momentul în care mi-am început activitatea la radio (1995), evident că piesele lui Bob Dylan au reprezentat repere muzicale aproape fixe în programele matinale. Astăzi, am aflat că marele Dylan e primul muzician din istorie care primește Premiul Nobel pentru Literatură. Vestea înțeleg că i-a făcut pe diverși jurnaliști „de casă” ai Nobelului să strâmbe din nas, însă eu cred că, de fapt, doreau doar să imite vocea inconfundabilului Robert Allen Zimmerman.

Blowin’ In The Wind

Bob Dylan

How many roads must a man walk down
Before you call him a man?
How many seas must a white dove sail
Before she sleeps in the sand?
Yes, and how many times must the cannon balls fly
Before they’re forever banned?
The answer, my friend, is blowin’ in the wind
The answer is blowin’ in the wind
Yes, and how many years can a mountain exist
Before it’s washed to the sea?
Yes, and how many years can some people exist
Before they’re allowed to be free?
Yes, and how many times can a man turn his head
And pretend that he just doesn’t see?
The answer, my friend, is blowin’ in the wind
The answer is blowin’ in the wind
Yes, and
Yes, and how many times must a man look up
Before he can see the sky?
Yes, and how many ears must one man have
Before he can hear people cry?
Yes, and how many deaths will it take ‘till he knows
That too many people have died?
The answer, my friend, is blowin’ in the wind
The answer is blowin’ in the wind

Iluzia puterii

În weekend, la Valea lui Liman, s-a desfășurat a doua ediție a Școlii Politice a TSD Timiș – „Țara Făgetului”. La fel ca anul trecut, am răspuns invitației tinerilor social-democrați, cursul meu fiind intitulat „Iluzia puterii. Comunicarea în societatea de rețea”.

training-iAm purtat un dialog dinamic, constructiv cu participanții, pe teme provocatoare, cum ar fi rolul politicii în societatea post-industrială, raportul dintre puterea reală, dată de votul cetățenilor și formele nedemocratice de forță, asaltul informațional la care este supus omul modern, pericolul în care se află societățile care renunță la valorile de bază, dar am atins și chestiuni concrete legate de proiectele legislative de care România ar avea nevoie în perioada imediat următoare.

training-iii

training-v

 

training-vi

training-ii

Despre unicitatea în muzică (guestpost)

De câțiva ani îmi pun o întrebare care de la un timp s-a dovedit a avea un raspuns banal. Știu cu siguranță că dilema asta a mea are ca temă centrală unicitatea…Da, ceva aproape inexistent în ziua de azi. Făcând un exercițiu simplu de imaginație, bazat pe câteva observații, am relizat că ceea ce eu caut să aflu de foarte mult timp are un răspuns deloc greu de dedus. Zilele acestea stăteam și analizam profiluri din domeniul artistic si particularități ale reprezentanților lor. Astfel, am conștientizat că toți cei pe care îi admir și consider că au ceva de spus desi produc și se transpun în acelasi stil muzical, bazat pe idei conceptuale comune, sunt profund individualizați și deloc trași la indigo. In paralel, am urmarit procesul descris de o ascensiune nebună a celor care produc sunete și nu muzica, transmit doar stări și nu sentimente, idei deșarte și nu principii. Ascensiunea asta fiind vazuta de mine ca ceva justificat într-o lume a oamenilor care consideră ca au doar drepturi dar nu și îndatoriri. Tot ceea ce pot spune este, insa, că mereu m-a surpins ideea ca ceva deloc individualizat și perfect comun poate sa atraga și sa dea mereu impresia de nou, astfel captând numeric „cantități” uriașe de oameni…relativ dezamăgitor. Deci intr-un final pot spune ca întrebarea mea era…De ce particularitățile in sine si mesajele profunde continua sa nu fie atractive speciei umane, iar tot ceea ce te eliberează de obligații si iti ofera perspective aparent pline de „fun” sunt atat de interesante?. Revenind la surprinderea mea legată de lipsă unicului chiar si in domeniul artistic…acolo cred ca este vorba si de competențele muzicale ale celor ce produc muzica. Intr-o trupa cum este U2, Metallica, Pink Floyd, chiar daca unele astazi nu mai exista, reprezentatii vor fi mereu puternic conturati de caracterele lor dar cred eu si de faptul ca fiecare are ca specialitate un instrument. De cealaltă parte, lipsa competențelor muzicale este cu siguranta un factor in plus care contribuie la uniformizarea profilurilor „marilor vedete” acestia avand doua ocupații…fie aceea de a „plânge” in microfon fie de a apăsa trei butoane pe un mixer.

David Bota

CyberSecurity in Romania 2016

În perioada 14 Septembrie – 16 Septembrie, la Sibiu s-a desfășurat a 4-a ediție a Congresului internațional CyberSecurity în România, organizat de Swiss WebAcademy. Evenimentul a reunit specialiști europeni în domeniu, care au atras atenția asupra lipsei de coordonare între statele UE în lupta împotriva criminalilor cibernetici. Legislația incompletă reprezintă un alt factor major care influențează acțiunile infractorilor din spațiul virtual. Riscurile la care se supun copiii care nu au o educație minimă în utilizarea internetului, manipularea și controlul minții, propaganda, iluzia puterii și securității s-au numărat printre cele mai provocatoare teme lansate în dezbatere. Au fost prezenți experți care colaborează constant cu Interpol și serviciile europene de securitate, reprezentați ai instituțiilor cu atribuții în domeniul siguranței naționale, cadre universitare, manageri ai unor companii care dezvoltă soluții, instrumente și platforme pentru protejarea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice.

img_8094

img_8117 

Congresul a fost organizat în colaborare cu ITU (International Telecommunication Union), sub egida Ambasadei Elveţiei în România, în partenariat cu Serviciul Român de Informații (Cyberint), ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații), Poliția Română, STS, CERT-RO, dar şi Ministerul Economiei și Securităţii al Cantonului Geneva, Centrul de Telecomunicaţii Speciale (Rep. Moldova), Global Security Center al Poştei Italiene. Au fost prezenți și reprezentați ai ENISA – European Union Agency for Network and Information Security.

foto-iii

cybersecurity-ii

v-stanciulescuimg_8100 

Printre partenerii acestui eveniment se număra şi asociaţii profesionale, precum CLUSIS (Asociatia Elveţiană pentru Securitatea Informațiilor), ANSSI şi ANIS sau companii globale, regionale şi locale, cum ar fi Check Point, Avnet, Bitdefender, Clico, Q-East Software, SecureWorks, SonicWall, Trend Micro, Unicredit, Biss, CertSign, Belkasoft, Tryamm sau Intel/Mc Affee.

foto-iv

foto-ii

foto-i

img_8090

Ca şi la ediţiile anterioare, congresul CyberSecurity in Romania a abordat tematici de actualitate, pornind de la evoluţiile internaţionale în domeniul securităţii şi ameninţărilor cibernetice, cadrul de reglementare şi standardele specifice, soluţii, instrumente şi tehnologii de ultimă oră, toate prezentările fiind susţinute de cei mai avizaţi specialişti români şi străini.  Evenimentul reprezintă și un bun prilej de comunicare între toate entitățile cu responsabilități în domeniul combaterii atacurilor cibernetice, fiind o platformă public-privată unică în această regiune a Europei, girată de cele mai importante instituții și companii de profil.

foto-cy

laurent

img_8102

ambasador

cifre

Mai multe detalii găsiți AICI.

Otrăvirea rădăcinilor

Țăranii știu că una dintre metodele vechi prin care vrei să elimini o plantă din grădină e otrăvirea rădăcinilor, mai ales dacă acestea sunt adânci. Uneori, am senzația că toată propaganda asta antiromânească întreținut de androgini ideologici, aflați pe statul de plată al unor ONG străine, seamănă cu procesul de otrăvire a rădăcinilor. Imediat după ’90, am asistat la un val de literatură pretins istorică prin care toate simbolurile noastre erau demolate: domnitorii, scriitorii, Biserica. Au încercat să ne convingă că Mihai Viteazu a fost un fel de mercenar cu pretenții de lider, că Ștefan cel Mare ar fi fost ceva „mai mic”, iar ce au spus despre marele Eminescu nu vreau să mai reproduc. Apoi a urmat (contra)revoluția mediatică: explozia manelelor, uniformizarea programelor radio, anularea emisiunilor culturale, interzicerea muzicii românești de calitate, în paralel cu promovarea unor panarame cu pretenții artistice. Acum, suntem într-o fază de paroxism: românii nu mai au nevoie de democrație, votul e un moft, iar politicienii români sunt toți corupți și trebuie să fim girați de entități străine care ne vor binele. Nimeni nu spune că toți „experții” aceștia girați de guverne diverse și/sau companii multinaționale vin aici pentru banii românilor, pentru resursele încă existente ale țării și pentru extinderea influenței într-un continent plin de probleme de fond, cum ar fi criza imigranților.

Nu știu câți au sesizat că multe din ONG străine, care în trecut au investit în programe de promovare a democrației și libertății de expresie, acum alocă sume uriașe pentru promovarea căsătoriilor între persoane de același sex și pentru posibilitatea ca un cuplu gay să poată adopta copii. Sunt cam aceleași ONG care au militat pentru scoaterea religiei din școli și eliminarea icoanelor din unitățile școlare. Totul e atât de evident…

Cine ignoră faptul că țările nu au prieteni, ci doar interese, așa cum spunea De Gaulle, e fie limitat, fie ticălos!

countries

Felicitări, Timișoara!

Timișoara trăiește astăzi un moment unic, meritat și necesar, după ani de zile de tranziție, de regres, de…aproape uitare. Astăzi, orașul care a dat startul schimbării democratice a României a fost desemnat drept Capitală Europeană a Culturii 2021. Poate acum e șansa cea mare pentru Timișoara, poate reușim să trezim acel spirit bun și real al orașului. Azi, după mai bine de 20 de ani, mi-am amintit de un concert susținut de Celelalte Cuvinte la Sala Olimpia, undeva la începutul anilor ’90, cu publicul care nu mai avea loc, cu un cordon de jandarmi în fața rockerilor dornici de libertate și muzică, cu o sonorizare modestă, dar cu o trupă formată din super instrumentiști, dedicați și talentați. Senzația trăită atunci, la fel ca cea de la ultimul Tim Rock (când i-am descoperit pe Survolaj), mă va urmări toată viața. În cel mai bun sens…Și tot azi m-am gândit la scriitorii și artiștii timișoreni – actori, muzicieni, balerini, dansatori, pictori – care-și aduc talentul și emoția în fața oamenilor cetății, fără să aștepte nimic, decât (eventual) aplauze. Așa cum merită azi Simona Neumann.

timisoara

Timișoara nu e orașul cocalarilor, nici a fanilor „artiștilor de carton”, difuzați la greu de mainstream media și care sunt invitați, an de an, la sărbătorile orașului. Timișoara a dat cel mai greu nume al rock-ului românesc – Phoenix, e leagănul Pro Musica, e startul lui Teo Milea, e urbea lui Ilie Stepan, a lui Horea Crisovan, e parchetul campionilor mondiali antrenați de Horia PredaAlex Miculescu și Andra Păcurar -, e municipiul în care neobositul Marius Giura luptă pentru evenimente muzicale de impact mondial, la fel ca îndrăznețul jurnalist Flavius Băican. Timișoara e și a scriitorilor Mircea Mihăieș, Daniel Vighi, Robert Șerban și a multor oameni de carte, profesori. Timișoara duce mai departe lecția de profesionalism a maeștrilor Iancu Liana, Ana și Francisc Valkay. Timișoara e mai interesantă (și) datorită regizorului Ion Ardeal Ieremia. Timișoara trebuie să demonstreze că poate să iasă din marasmul care a cuprins-o…Felicitări, Timișoara!

 

Rumeguș ideologic

Niciodată nu mi-au plăcut începuturile de an școlar, deși bucuria revederii colegilor era una cât se poate de reală. Faza clasică de start cu careul acela „strâmt și rece” nu m-a convins nici măcar în ciclul primar, unde probabil că naivitatea noastră și curiozitatea ar fi trebui să fie mai puternice decât discursurile inutile ale cadrelor didactice. Din fericire, în perioada respectivă nu aveam greaua misiune de a suporta și intervențiile politicienilor, deși erau inserate povești de adormit copiii despre cât de mult ne poartă de grijă partidul și oamenii săi. Acum, însă, asistăm la un concurs de demagogie în fiecare septembrie, fie că e 15 sau 12, în funcție de inițiativa vreunui vremelnic ministru. Poate mai util pentru elevi și cadrele didactice ar fi ca începutul anului școlar să debuteze cu acțiuni mai vesele, cu o socializare reală între copii și profesori, fără limbajul de lemn care generează tone de rumeguș ideologic. La pachet, în ultimii ani, participă și clerici la aceste evenimente, iar uneori acele slujbe improvizate durează mai mult decât timpul în care un copil ar putea să rămână atent. O rugăciune comună (doar suntem într-o țară creștină) poate ar fi mai nimerită. Nu vreau să generalizez, pentru că nu în toate școlile e spectacolul acesta grotesc în care joacă și politicienii; din fericire pentru școlile mai modeste – în care de multe ori se face carte cu adevărat – potentații zilei nu le calcă pragul la începerea școlii, iar festivitățile rămân astfel mai curate. În multe unități școlare de top (unde fițele unor profesori se combină cu fentele unor părinți care cred că sunt de condiție superioară) fiecare început de an școlar aduce cu sine un munte de ipocrizie și minciună. Colorat cu animatoare și interpreți ai unor personaje de desene animate. Excepțiile confirmă regula…

the-wall

(preluare de pe youtube – scenă din filmul The Wall)

 

 

Oameni sau broaște?!

Dacă pui o broască într-o oală cu apă rece și apoi așezi recipientul pe foc, biata vietate va fierbe treptat fără să-și dea seama inițial despre ce e vorba…Dacă o arunci direct în apa fierbinte are șansa să sară din capcană și să-și scape viața. (exemplu întâlnit într-o conferință internațională)

Fără a intra în detalii concrete, atrag atenția – în calitate de publicist – că niciodată în România democrația nu a fost pusă în pericol real, așa cum se întâmplă de câteva luni. Cei care acum cred că e normal ca anumiți procurori să decidă dacă un om e vinovat sau nevinovat, dacă poate să voteze sau să candideze, fără să mai așteptăm decizia judecătorilor, s-ar putea trezi într-o situație similară cu cea a broscuței fierte la foc mic. S-ar putea să fie prea târziu, iar românii – care au trăit decenii de teroare și au cerut vot liber în ’89 – trebuie să-și apere drepturile câștigate relativ recent. Stat de drept fără vot liber și necondiționat nu există. Toate celelalte forme sunt abuzive, pentru că nu reprezintă voința cetățenilor. Iar votul cetățeanului trebuie să fie suveran!