Săptămâna Mare

(imagine preluată de pe gospelherald.com)

Guest post

De multe ori, nedreptatea făcută unui om poate să-l determine să devină mai puternic, să depășească limitele și să-și urmeze drumul. Ieri, David, fiul meu, a scris pe Facebook un text care m-a surprins total, prin coerență și puterea cuvântului. Dar și prin eleganță…Deși starea în care se afla era cu siguranță una de furie, faptul că a reușit să transforme energia negativă, într-o postare cu sens și direcție, m-a determinat să-i public aici integral articolul. E un fel de debut pentru David Bota și acest demers:

„Atunci cand un concurs de talia competitiilor nationale se „modeleaza” in functie de interese… DA!

In fiecare an, ni se spune direct ca evaluarea va fi subiectiva, ca tine de „politica” domeniului, a polilor de putere si a relatiilor personale sau personale si de familie. Anul acesta s-a intamplat intr-un loc care ar trebui sa fie reperul artei din Romania, anul trecut spectacolul grotesc a fost in Moldova. Din pacate, aceste competitii au devenit o scena perfecta pentru „fotomodeling”, pentru etalarea unor calitati fizice…si cam atat. Incep sa se asemene aceste prestatii tot mai mult, an de an, cu un concurs ce poate face parte dintr-o lunga lista de concursuri de tip amator, caracterizate prin momente penibile, jenante, in care locurile sunt oferite preferential, total subiectiv si cel mai important…tot mai lipsite de sinceritatea specific artistica, care teoretic ar trebui sa domine atmosfera. E lovitura anuala data putinilor tineri care inca mai cred in arta si care merg, zi de zi, ceas de ceas, sa repete, uneori in sali nepotrivite, cu riscuri de afectare a sanatatii fizice pe termen lung.

Este foarte trist faptul ca niste „personalitati marcante” din aceasta lume, care ar trebui sa fie dincolo de meschinaria specifica zilelor noastre, au deosebitul privilegiu ca in fiecare an sa poata jongla cu munca unor tineri, in functie de aspecte ce tin de zona de provenienta, implicarea unor sustinatori in sferele inalte ale acestui domeniu artistic…si nu in ultimul rand diverse facilitati, favoruri.

Lucrurile de acest gen sunt cu atat mai nedrepte cu cat vorbim despre munca unor tineri, munca ce le apartine si care nu poate fi stearsa an de an cu buretele…De ce asta? Pentru ca penibilul unor momente face cu atat mai puternica o evidenta precum cele la care suntem nevoiti sa asistam…mereu. Festivitati de inchidere dominate de discursuri efervescente (a se citi ipocrite) despre noi modalitati prin care impartialitatea juratilor sa atinga cote maxime…prin utilizarea unor alte metode de jurizare?! Atunci cand chiar un membru al juriului afirma ca pozitionarea evaluatorilor in sala nu a fost cea mai potrivita si ca exista posibilitatea cu siguranta a unor erori in evaluare, ce sa mai spunem?! Cu siguranta nu modalitatea face greu realizabila o jurizare corecta, ci implicarea unor parti care teoretic nu ar trebui sa aiba acces acolo, tocmai in ideea unei notari total obiective…

Recomand celor care au puterea de a calca nepasatori pe munca si sperantele unor tineri talentati si cinstiti sa se priveasca maine dimineata in oglinda. Pret macar de o secunda…”

Revoluția continuă

Timișoara va avea parte, în primul week-end din iunie, de ediția a doua a Revolution Fest, eveniment care a introdus orașul de pe Bega pe harta evenimentelor muzicale importante din România. Anul trecut, la Muzeul Satului Bănățean au evoluat, în fața unui public avizat, Sabaton, Dubioza Kolektiv, Dj Fresh, Noisia, Partibrejkers, Eyesburn, Implant pentru Refuz și mulți alții. Buna organizare, sonorizarea pusă la punct pe toate scenele și evenimentele conexe au completat debutul festivalului, iar continuarea era firească.

Trupa londoneză de rock alternativ Skunk Anansie a fost primul mare nume anunțat de organizatori, alături de Planet of Zeus, band care de asemenea va urca pe scena principală. Fanii metal vor avea parte de o reprezentare pe măsură, în timp ce zona house, techno va fi acoperită cu artiști consacrați, așa cum e John Digweed, celebru producător și DJ britanic. Programul și ultimele noutăți pot fi găsite AICI.

(imagine preluată de pe worldredeye.com)

Dubla manipulare sau declinul programat al României

Zilele acestea, controversa legată de piesa trupei Taxi a făcut turul internetului, a televiziunilor, publicațiilor, etc. Până la urmă m-am întrebat, de unde tot apar idei cu impact viral prin care ni se transmite că suntem un popor mic, neînsemnat, fără rol în istoria locului, fără viziune, plin de corupți, etc. Dacă facem un exercițiu de imaginație și înlocuim trimiterea la divinitate din piesa trupei Taxi cu o altă formulă, iar „spațiile mici” le comparăm cu eventuale construcții publice (gen partide politice), iar apoi găsim o alternativă și la termenul „lemn” am putea identifica alte interpretări ale producției mai ales video a cântecului, de altfel extrem de subțire, în obișnuita notă a formației respective.

Poate privim mai atent în jurul nostru la subiectele vehiculate în presa cu impact și regăsim, foarte des, ideea desconsiderării românilor, care evident că e practicată tot de către români. E chiar o furie bine controlată, așa cum a fost și în anul 2014, prin mecanisme de popularizare on-line a unor teme lansate constant. Se afirmă, prin voci foarte gălăgioase și violente, că avem cei mai corupți și slabi medici, că preoții și BOR blochează dezvoltarea țării, că profesorii nu au performanțe, că toți angajații de la stat sunt un fel trântori, etc. E o mizerie revărsată de români contra românilor într-un mod aproape diabolic.

Pe această logică ținta principală sunt partidele politice mari (două mai există) care au fost luate în cătare din toate părțile. Se face apologia construcțiilor politice noi, a formațiunilor mici și dinamice, a independenților. Nimeni însă nu întreabă, cu voce tare, de unde au unii independenți fonduri nelimitate pentru promovare și cine sunt cei care compun noile formațiuni mici.

E adevărat că nivelul corupției a atins cote alarmante, însă asta nu înseamnă că trebuie desființate construcțiile politice mari, ele trebuie sprijinite să-și schimbe liderii corupți și să se modernizeze în mod real, pentru că fără partide solide nu avem Parlament puternic, iar fără forul legislativ cetățenii nu sunt reprezentați în nici un fel. În toate țările din lumea democratică partidele politice au scăzut la capitolul încredere, spre exemplul social-democrații germani au ajuns sub 20%, în timp ce AfD, cu mesajul său populist-naționalist, a depășit 15%.

Dar unde vom ajunge dacă dăm frâu naționalismului deșănțat, în paralel cu mișcarea de denigrare a poporului român? Chiar atât de repede am uitat ce dezastru a însemnat mișcarea legionară (care tot un spațiu mic a fost) sau comunismul de tip naționalist promovat de Ceaușescu?

Cum e posibil ca fantome ale trecutului pre și postdecembrist, figuri scoase de la naftalină să revină în prim-plan în aplauzele unui cor de personaje care manipulează ordinar?

Dacă privim cu atenție, trăim o dublă manipulare: anumite grupuri distrug credibilitatea și încrederea românilor în România, iar altele promovează un naționalism de prost gust, cu trimiteri la daci, la zeități precreștine, etc. Unde mai e loc aici și de democrație? Cine mai reprezintă vocea rațiunii? Și mai ales, chiar e atât de greu de sesizat că dubla asta manipulare ne vulnerabilizează ca stat? O țară care anul trecut era revelația economică a zonei est-europene a ajuns, în câteva luni, să pară un teritoriu în criză permanentă, cu instituții slăbite, cu partide distruse din interior și exterior, fără nicio perspectivă clară de viitor. Avem lideri capabili să oprească acest declin evident sau ne mărginim să comentăm pe tema spațiilor mici și a lemnului…

Drama internetului

Societatea românească postmodernă e mai atomizată decât putem sesiza la o privire chiar atentă. Cei 50 de ani de comunism (ca să nu mergem mai departe în timp) au reușit, în ciuda unor orânduiri politice de tip distopic, să strângă oamenii împreună, uneori în jurul unor idealuri mici și foarte mici sau chiar a nevoilor de moment. Explozia de libertate de după ’90 ne-a oferit, pentru câțiva ani doar, șansa unor redescoperiri sau reconfirmări pentru unii. Am avut acces la literatura interbelică și nu numai, au apărut posturi de radio și televiziune independente (mă refer la cele locale), ziare și reviste de tot soiul, biserica și-a reluat locul în societate, s-au deschis granițele, etc.

Toată energia pozitivă de după ’89 a început să se transforme în ceva incert după consolidarea noilor potentați (să nu spunem oligarhi), a rețelelor naționale media, finanțate din exterior și a căpușării partidelor politice de băieți aflați în solda unor grupuri de interese interne sau externe. De aici (ca să scurtăm povestea, deoarece nimeni nu mai are timp să citească) până la gălăgia permanentă care ne inundă zilele și nopțile nu a mai fost decât un pas. În mainstream media totul e bazat pe scandal, exclusiv, corupție, sex, interceptări, corupție, procurori, popi hoți, politicieni incompetenți, partide corupte, multinaționale care ne vor binele, ambasade ce veghează la progresul românilor, tehnocrați, etc.

Dar circul suprem e pe Facebook; acolo e locul în care românul furios se exprimă fără perdea, dă lecții, nu poate fi contrazis, jignește și se simte în largul lui, ca un mitocan ce nu poate fi responsabilizat, deoarece tastatura suportă orice. Așa cum spunea regretatul Umberto Eco: „Reţelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivităţii. Erau imediat puşi sub tăcere, în timp ce acum au acelaşi drept la cuvânt ca şi un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului faţă de care spectatorul se simţea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr…” 

Jignitor

Inițiativa preelectorală a PSD Timișoara privind lansarea unui concurs pe ramura civică pentru identificarea a doi reprezentanți ai societății civile locale pentru a fi propuși pe lista de consilieri locali mi se pare de un amatorism politic greu de înțeles/acceptat la un partid politic serios. Poate cei care acum conduc organizația județeană uită că sunt aleși în fruntea unei structuri de câteva mii de membri de partid și reprezintă, teoretic și practic, cel mai mare partid politic din România. Un asemenea demers îl poate face o formațiune de mic litraj, care poate încerca prin intermediul Facebook să-și mai crească notoritatea, însă PSD nu poate să se (auto)coboare într-o inițiativă care cel mult poate fi considerată un plagiat al modului în care a ales să comunice, de patru ani de zile, primarul actual al Timișoarei.

Nu doar că e jignitor la adresa membrilor și simpatizanților de partid, dar e o palmă dată societății civile timișorene, atât cât a mai rămas din ea. Nu îi văd pe oamenii de cultură, artiștii, jurnaliștii, liderii civici valoroși ai Timișoarei să „se lase înscriși” pe un forum și apoi să aștepte cu sufletul la gură să fie nominalizați de un juriu despre care nu se știe deocamdată nimic, pentru a fi incluși pe o listă a unui partid politic. Vorba unui amic jurnalist, „e noaptea minții”.

Șefii actuali ai PSD Timiș și cei care au avut această dezastruoasă idee de comunicare ar trebui să se uite întâi la membri de partid care nu au fost lăsați niciodată să promoveze și tot au rămas fideli PSD și mai ales să tragă o privire în oglindă. Dacă cumva acest partid – la fel ca toate celelalte din Timișoara și din țară – nu se bucură de un mare suport în rândurile cetățenilor nu e din cauza membrilor și a celor care chiar muncesc în organizațiile teritoriale, așa că mai bine ar propune o listă de consilieri municipali serioși, profesioniști și respectați în comunitate. Unde să îi caute? În organizația municipală, nu pe Facebook.

P.S. Deși mi-am propus (și cred că voi reuși) să nu scriu nimic pe blog sau Facebook despre actuala campanie electorală, nu am putut să nu reacționez la această uriașă jignire adusă concomitent structurilor PSD și societății civile timișorene. Și am reacționat cât de elegant am putut…

Panama Papers sau victoria jurnalismului

Dosarul „Panama” este probabil cea mai importantă anchetă globală de presă din toate timpurile. În câteva ore, întreaga planetă a aflat, cu date și probe, ceea ce se specula de ani de zile în legătură cu încrengăturile și combinațiile financiare ale bogaților planetei, care niciodată nu au ținut cont de diferențele de ordin geografic, politic sau social. Aceste elemente sunt bune doar pentru propagandă și pentru mințile înguste sau interesate ale unor comentatori publici. În fapt, se confirmă că „toți sunt o apă și-un pământ”. Nu o să insist acum asupra subiectului, pentru că nu ar avea sens. Dincolo de fondul problemei, „Panama Papers” reprezintă victoria jurnalismului. De calitate! La începutul anului trecut, redacția celui mai citit ziar german Süddeutsche Zeitung a intrat în posesia unor date și rapoarte financiare cu dimensiunea totală de 2.6 terabiți.

Vă dați seama ce înseamnă asta? Ce muncă de prelucrare și verificare a datelor? Jurnaliștii germani au colaborat cu alte entități independente de presă și au publicat acest megadosar care demonstrează ipocrizia unor lideri politici mondiali, a bancherilor, a vedetelor din media și sport. Atunci când vine vorba de fentat fiscul, cei foarte bogați reușesc mereu să facă acest lucru, chiar în grup organizat, după cum vedem, de această dată cu elemente concrete și nu cu speculații. Nu există nicio diferență de abordare între dictatori, autocrați și lideri din state democratice, dacă e vorba de evitarea taxării veniturilor, averilor.

Probabil că discursul public se va schimba în țările în care cetățenii au acces la informații, pentru că nu cred că mai înghite cineva povești despre nevoia de austeritate și eliminarea unor amărâte de subvenții pentru persoanele care chiar nu pot să-și asigure traiul zilnic, în timp ce familiile unor șefi de guverne din state puternice ascund miliarde de dolari, de care oricum nu vor avea cum să se folosească nici o sută de generații, pentru că, ceea nu înțeleg unii, viața nu poate fi cumpărată…