…pe care am ținut să-l păstrez și pe blog, nu doar pe Facebook
Mă uit cu admirație și respect la vecinii sârbi, care în ciuda tuturor dificultăților și dramelor prin care au trecut reușesc, mereu, să se ridice. Au avut și ei conducători neinspirați, lipsiți de viziune, corupți, dictatori, dar poporul a rămas unit. Niciodată nu și-au trădat valorile, istoria și, cel mai important, patria. Marile puteri occidentale i-au îngenuncheat, recent, prin metode criminale, exclusiv din motive economice. Sârbii au depășit momentul, iar acum se ridică, din nou. Au probleme economice și sociale mari, însă atmosfera generală din Serbia e una de normalitate, la doar câțiva kilometri de Timișoara parcă se respiră alt aer. Uneori, acel „aer” ne amintește de energia pozitivă care exista în partea noastră de țară chiar în anii grei și absurzi ai comunismului. Era o energie a oamenilor buni…
În România noastră de azi, însă, domnește o ură inimaginabilă între oameni. Există un mecanism aproape diabolic de învrăjbire constantă între români. Sunt vreo 50 de voci otrăvite – cele mai multe finanțate prin fundații și firme din exterior – care zilnic aruncă mizerie peste România. Sunt oameni – din politică, media, „cultură” – care zilnic își trădează țara și vorbesc despre orice numai despre români și România nu. Printre acele voci și se află și cei care au susținut o lege care a devalizat România – „restitutio in integrum” – un fel de operațiune de căpușare a bunurilor statului român, totul ambalat în povești despre dreptate și corectitudine. O să reușim vreodată să depășim porția zilnică de ură și dispreț între români? Să stăm demni în fața istoriei? Să ne respectăm cel puțin între noi…iar apoi ne vom respecta și țara.