Trieste

 

Publicitate

Croația și Slovenia

După șase zile de (mini) concediu în Croația și Slovenia, pot să vă spun că cele două țări sunt destinații excelente de vacanță, iar mitul legat de prețurile exagerate practicate de pensiuni, hoteluri, restaurante, cafenele, etc nu are nicio legătură cu realitatea. Raportul preț-calitate este unul mult mai corect decât cel practicat în România, la Mamaia sau Poiana Brașov. Plajele sunt curate, spațiile de cazare cochete, aranjate cu strictul necesar, oamenii – cel mai important – sunt amabili, prietenoși, civilizați, fie că ne referim la localnici sau la turiști, majoritatea fiind din Germania, Austria, Italia, Ungaria.

Berea Lasko din Slovenia face toți banii, iar vinurile locale sunt excepționale. Mâncarea e foarte bună, fără a fi plină de aditivi, așa cum din păcate se întâlnește în Austria tot mai des, inclusiv în restaurantele din hotelurile de patru stele. Muzica difuzată la terase e de cea mai bună calitate, există o multitudine de posturi de radio locale, iar după ora 21:00 e liniște inclusiv în zona restaurantelor sau a barurilor deschise până spre miezul nopții. Motorina în Slovenia e puțin mai ieftină decât în România, iar o cafea (to go) se cumpără cu echivalentul a 4,5 RON. Ambele țări au sute (fără exagerare) de obiective culturale, istorice, religioase, naturale care pot fi vizitate.

Ce NU am văzut în Croația și Slovenia:

– bărbați în șlapi de plajă la plimbare prin stațiuni;

– hipsteri (și am vizitat cele trei orașe principale ale Sloveniei, plus multe orășele din regiunea Istria, pe coasta croată, inclusiv orașul-port Trieste din Italia);

– cocalari și pițipoance;

– aroganți care epatează cu mașinile lor scumpe, folosind boxele din dotare și meclele lor de tâmpiți (deși parcările din Umag, Pola, Novigrad, Portoroz, Trieste, Ljubljana, Maribor, Celje erau pline de limuzine, mașini noi de diferite tipuri, motociclete).

În concluzie, vă recomand să încercați și altceva decât Grecia 🙂 Dacă anul acesta e prea târziu, poate anul viitor. Cât despre obiectivele vizitate, o să mai postez imagini aici și pe contul de Facebook.

 

Grotesc

Criza de sistem și financiară prin care trece presa din România a generat un comportament public ciudat, deplasat, grotesc, de multe ori, din partea politicienilor și a reprezentanților unor instituții. Fără o presă serioasă, cu pretenții, cu jurnaliști bine pregătiți și mai ales dedicați, este evident că politicul se degradează. Mai mult, explozia rețelelor de socializare a contribuit în sens negativ la o scădere a calității și a conținutului în discursul public, venit din partea persoanelor angrenate în activități politice, adminstrative, culturale, sportive, etc. Dacă relativizarea unor subiecte sau probleme ni se părea gravă în anii ’90, iar încercarea de manipularea a opiniei publice era încă sancționată până prin 2005, în ultimii 10 ani asistăm la un fenomen îngrijorător de totală devalorizare a comunicării politice și publice, în general.

E suficient să vedem ce se întâmplă în Timișoara în ultimii trei ani și avem exact imaginea unei vieți politice pline de ridicol, de grotesc, de inutilitate. Fără să ne axăm pe aspectele ce țin de o patologie a exprimării și comportamentului uman, doar privind la suprafață cred că trebuie să ne punem probleme serioase. Cum va arăta comunicarea politică anul viitor, când vom avea alegeri locale și mai apoi parlamentare ? Dacă cineva i-ar fi spus unui jurnalist, în urmă cu cinci ani, că primarul unui oraș reprezentativ al României se va filma în timp ce înoată pentru a le demnostra cetățenilor că se simte bine în concediu cred că ar fi riscat să fie catalogat drept rupt de realitate sau de discernământ. Însă, iată, realitatea zilelor noastre confirmă o situație greu de anticipat…

Pe de altă parte, în ciuda agitației de pe rețelele de socializare, a dispărut aproape total spiritul civic, chiar și într-un oraș precum Timișoara. Zilnic, se taie arbori în cartierele orașului, fără să se planteze nimic în locul lor, Piața Libertății a fost sluțită și lăsată fără un colțișor de umbră, praful e cartea de vizită a orașului și poluarea constantă a fabricii de anvelope Continental. Dimineață în multe cartiere nu se poate respira din cauze mirosului de cauciuc. Și nimeni nu reacționează, nu protestează…E gălăgie doar pe Facebook, acolo unde nu se întâmplă nimic!

 

 

Își bat joc de timișoreni

Dacă mai stă încă un mandat, Timișoara se va numi Asfaltișoara. Betoane și moluri (sic!) în fiecare cartier și supermarket-uri cu program non-stop, aceasta e oferta pe termen mediu pentru timișoreni. Poluarea de fiecare dimineață produsă de fabrica de cauciucuri Continental e inclusă în pachet, împreună praful rezultat de la șantierele neizolate. Furia împotriva copacilor, varianta 2.0: 200.000 lei plătiți pentru tăierea a 50 (!) de copaci într-o zonă oricum fără spații verzi.

(imagine preluată de pe opiniatimisoarei.ro)

Pe de altă parte, e cel puțin revoltătoare atitudinea consilierilor locali în legătură cu defrișările masive care au loc în Timișoara, un oraș în care aerul devine irespirabil în fiecare vară. Chiar sunt curios ce le vor spune cetățenilor actualii consilieri municipali, probabil cei mai mulți dintre aceștia fiind dornici să-și continue mandatul…Indiferent cât de mult patinează executivul unei primării, dacă există atitudine responsabilă în consiliul local, lucrurile se mai pot îndrepta sau cel puțin abuzurile zilnice pot fi reduse.

Recurs la adevăr

Într-o perioadă în care locul cărților a fost luat de emisiuni radio-tv stupide (cu, despre și pentru proști), în vremea în care valorile umanității sunt înlocuite cu teorii de viață frivole expediate în paginile unor reviste lucioase sau site-uri dubioase, românii sunt aproape obligați să-i scoată din memoria colectivă pe acei oameni de stat sau de cultură care au încercat să reziste tăvălugului nimicitor bolșevic. Ce facem acum? Ardem cărțile lui Țuțea, îl ingorăm pe Vulcănescu și îl crucificăm, încă o dată, pe Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor? Eu cred că nu!

Vă recomand un excelent text de opinie semnat de jurnalista Oana Stănciulescu: „Dar cine a fost Mircea Vulcănescu?
Din iunie 1935, a deținut funcția de director general al Vămilor pînă în septembrie ’37, cînd a fost demis după ce a descoperit contrabanda cu băuturi și țigări făcută de Eduard Mirto, fost ministru al Comunicațiilor. Totuși, a fost numit director al Datoriei Publice în Ministerul de Finanțe. A mai fost în 1940 – 1941, director la Casei Autonome de Finanțare și Amortizare și președinte al Casei Autonome a Fondului Apărării naționale, și subsecretar de stat la Finanțe, pînă la 23 august 1944.
În această perioadă, a fost asistent onorific la catedra de Sociologie a profesorului Dimitrie Gusti.
Mircea Vulcănescu a reușit, între 1941 și 1944, să obțină pentru Banca Națională a României 8 vagoane de aur (confiscate de URSS) și înzestrarea Armatei a 4-a cu echipament militar german nou etc. ( M. Vulcănescu, „Ultimul Cuvânt”, Humanitas, 1992, pp.15-16 și de la p.68).

Regele Carol al II-lea și ulterior Regele Mihai I i-au conferit distincții și mari ordine naționale, în semn de recunoaștere pentru serviciile aduse statului român.
La 9 octombrie 1946 a fost condamnat la opt ani temniță grea.
Închis la Aiud, alături de majoritatea elitei românești, Mircea Vulcănescu a ținut o serie de conferințe considerate subversive de torționari, pentru că le menținea oamenilor moralul. A fost izolat, dezbrăcat în pielea goală și lăsat într-un frig cumplit, neavînd paturi sau scaune pe care să șadă. Epuizat, unul dintre deținuți a căzut din picioare iar Vulcănescu s-ar fi așezat pe ciment ca o saltea, sub el, salvîndu-i viața.
A murit pe 28 octombrie 1952, bolnav de plămîni, din cauza tratamentului inuman la care a fost supus.
Avea 48 de ani și a lăsat un îndemn: „Să nu ne răzbunați!”.

Hohenwerfen fortress