• About

VioBota

~ Media. Muzica. Atitudine.

VioBota

Arhive lunare: septembrie 2011

Iadul în formă modernă

30 Vineri sept. 2011

Posted by viobota in la zi

≈ 2 comentarii

În ultimii ani, şi în România au apărut voci care susţin deschis drepturile homosexualilor. Sub pretextul apărării drepturilor omului şi a deschiderii spre civilizaţie, avocaţii minorităţilor sexuale învârt tot felul de idei în spaţiul public încercând să găsească tot mai mulţi adepţi, într-o societate care, oricum, se zbate între criza economică şi cea morală. Iniţial practicile homosexuale au fost scoase de sub incidenţa legii, apoi au apărut paradele gay, care, din fericire, nu au amploarea celor organizate în statele „politicălii corecte” (sic!). Recent, am înţeles că, sub presiune externă, în anumite medii se discută despre posibilitatea căsătoriei între  homosexuali. De aici şi până la adopţia unor copii de către homosexuali nu ar mai fi decât un pas. Referitor la acest subiect, am găsit un articol tulburător în Gândul, despre un cuplu de lesbiene din SUA, ce au înfiat un băiat, Thomas, care la vârsta de şapte ani a fost internat de urgenţă pentru automutilare sexuală, iar acum, la 11 ani, în urma deciziei „mamelor” urmează un tratament pentru schimbare de sex, pentru a fi „eliberat” de moştenirea sa genetică masculină. Nu e vorba de vreun scenariu de film apocaliptic şi nici de o poveste pentru îngrozit oamenii mari. E o fragment dintr-o  realitate spre care mulţi români tânjesc… Citiţi materialul integral AICI!

Publicitate

Jurnal politic

30 Vineri sept. 2011

Posted by viobota in la zi

≈ Scrie un comentariu

Începând de astăzi, am decis să public, pe blog, o analiză politică locală cel puţin o dată pe săptămână. În ciuda lentorii şi, de multe ori, a inutilităţii gesturilor publice ale politicienilor timişeni, apropierea anului electoral 2012 va genera, sper, teme de dezbatere.

Săptămâna de lucru, care se încheie astăzi, a adus câteva elemente care merită analizate. PDL Timiş rămâne într-o zonă incertă a frământărilor şi trădărilor interne, însă ieşirea preşedintelui Constantin Ostaficiuc în conferinţa de presă de ieri a avut rolul de a demonstra că filiala se bucură de sprijin din partea conducerii centrale, care va organiza un Birou Permanent la Timişoara. Speculaţiile privind o eventuală sacrificare politică a lui Ostaficiuc nu cred că au fundament, iar ştirile privind preluarea organizaţiei de către Alin Popoviciu cred că pot fi trecute, cu uşurinţă, în categoria bancurilor politice. Mai mult, personal cred că toată zvonistica legată de situaţia explozivă de la PDL Timiş a fost alimentată din interior, pentru a crea perdele de fum pentru reprezentanţii Opoziţiei, care s-au mărginit să chibiţeze pe margine. Inutil!

Uniunea Social Liberală a ratat monumental (să folosesc o expresie din fotbal) câteva ocazii clare prin care putea marca puncte serioase în lupta cu PDL. Faptul că social-democraţii nu se află în conflict cu liberalii nu înseamnă nimic, iar oportunităţile ivite recent şi nevalorificate s-ar putea „răzbuna”, tot ca în fotbal…Apropo de acest sport, sunt uimit de atitudinea PSD şi PNL în cazul echipei Poli Timişoara. În loc să arunce eşecul în spatele conducerii Primăriei Municipiului Timişoara şi a Consiliului Judeţean Timiş, liderii USL Timiş negociază de zor cu Marian Iancu!?

Primarul Gheorghe Ciuhandu face acelaşi joc prudent de glezne, negociind atât cu liderii PDL cât şi cu cei ai PSD. Locali şi centrali. Bazându-se pe procentul mare pe care îl are în sondajele de opinie, Ciuhandu practic îi păcăleşte pe toţi, profitând de impotenţa celor două partide. În aceste condiţii, primarul în exerciţiu câştigă timp şi spaţiu de manevră.

Dacă nu aţi regăsit termenul „cetăţean” în textul de mai sus nu trebuie să vă miraţi. Niciun partid local nu comunică pentru şi cu cetăţenii, pentru că aceştia încă nu au devenit importanţi pentru politicieni…Deocamdată ne aflăm în această zonă a combinaţiilor meschine.

Delir TV

29 Joi sept. 2011

Posted by viobota in la zi

≈ Scrie un comentariu

Interviuri din arhiva cu membri ai familiei Ceausescu, „Hitler” pe micile ecrane, instigare la revolta, termenul „soc” repetat excesiv…Toate aceste ingrediente manipulatorii sunt folosite, în ultimele zile, de televiziunile lui Felix si de incerta iRealitate. Care este scopul? Cred că ar trebui să ne spună membri Consiliului Naţional al Audiovizualului, care reacţionează doar atunci când „subiecţi” ai atacurilor moguleşti sunt politicieni ai puterii. În rest, CNA doarme liniştit…

Ticăloşii

26 Luni sept. 2011

Posted by viobota in la zi

≈ Scrie un comentariu

Dan Diaconescu a declarat, azi, că şi-a propus să otevizeze toată ţara şi că a reuşit! Nu credeam niciodată că, la mai bine de 20 de ani de la Revoluţie, politica din România va ajunge într-un punct de unde nu văd cum se mai poate întoarce. Mitocănia, mârlănia şi incultura sunt termeni care definesc aproape perfect spaţiul public românesc. Dacă în anii ’90, în Parlament existau dezbateri, discursuri şi momente cu adevărat democratice, după 2005 parcă am intrat într-un labirint infernal al schizofreniei comunicării. Apariţia televiziunilor „de ştiri”, patronate de foşti securişti, bişniţari sau infractori de dinainte de ’89, a contribuit la mutilarea şi anularea timidelor reflexe democratice ale românilor. După „ţiganizarea” şi „telenovelizarea” poporului de către cel mai „occidental” post tv cu valenţe „Pro”, intrarea în scenă a mogulilor a fost devastatoare. Ca urmare au apărut tot felul de clovni şi de nebuni care au fost promovaţi într-un sistem aproape hemoragic de televiziunile private, la pachet cu prezentarea unor ştiri de o violenţă extremă. Dacă aş fi un adept al teoriei conspiraţiei aş spune că totul a fost pus la punct în vreun laborator secret de duşmani ai poporului român. Realitatea, însă, e 100% mioritică, iar Antenele extinse cu banii fostei Securităţi au creat adevăraţi monştri…De ce nu amintesc nimic despre Oteve? Pentru că nu mai are niciun sens…

P.S. Aş fi vrut să scriu despre victoria istorică a Stângii în Franţa, însă am realizat că decuplarea noastră de la civilizaţie este aproape totală, iar astfel de exemple nu  mai au niciun efect în România.

De duminică

25 Duminică sept. 2011

Posted by viobota in la zi

≈ Scrie un comentariu

Căţeluşu’ cu păru’ creţ, lansat în politică

23 Vineri sept. 2011

Posted by viobota in la zi

≈ Scrie un comentariu

USL Timiş a reuşit, zilele acestea, să aducă politica în zona anecdotică. Într-o perioadă în care PDL Timiş funcţionează la „cota de avarie”, useliştii au lansat fel de fel de teme şi declaraţii care mai de care mai comice. Dacă PSD Timiş a ratat, joi, o ocazie aproape perfectă pentru a puncta în meciul cu adversarii politici, vineri, senatorul Nicolae Robu a transformat o conferinţă de presă într-o jalnică parodie. Omul cu cele mai multe funcţii posibile a analizat poezia „Căţeluş cu părul creţ”, oferind ziariştilor prezenţi un moment aproape liric (sic!). Click AICI pentru detalii!  Până la urmă, încep şi eu să cred că unii chiar nu vor să candideze la viitoarele alegeri locale…

Mai există iniţiativă…

22 Joi sept. 2011

Posted by viobota in la zi

≈ 2 comentarii

Am primit pe e-mail un comunicat de presă pe care am decis să îl postez integral:

9 octombrie 2011 – alergotura.ro îți oferă ocazia de a transforma o banală alergare într-un act de caritate.

Alergotura a luat naștere din dorința de a încuraja și alți oameni să facă mișcare pentru sănătate. Din 28 mai 2011, atunci când s-a dat startul primei ture de jogging în grup, și până azi, zeci de oameni au parcurs sute de kilometri și s-au motivat reciproc pentru a duce o viață mai sănătoasă.

După o vară în pas alergător, Alergotura și-a propus să inițieze o campanie prin care să ofere oamenilor posibilitatea de a transforma plăcerea de a face mișcare într-o bucurie adusă altor oameni, care au nevoie de ajutor. Și alții au nevoie de o viață sănătoasă, iar noi îi putem ajuta!

Mișcă-te spre o faptă bună! este o campanie ce încurajează toți oamenii, fie că aleargă sau nu, să își îndrepte privirea și să se mobilizeze în a oferi un ajutor celor peste 350 de suflete care trăiesc în orfelinatul de la Valea Plopului. Părintele Tănase ghidează în fiecare zi pașii a peste 350 de copii, către o viață plină de respect și bunătate. Iar pentru gestul său, merită ca și noi să ne ghidăm pașii spre a-l ajuta!

Cu prilejul maratonului din 9 octombrie, alergotura.ro oferă posibilitatea ca oricine să se alăture campaniei și să facă o faptă bună, donând o sumă de bani către orfelinat. Alergătorii sunt încurajați să se înscrie la evenimentele de alergare (5, 10, 20 sau 40 de kilometri).

Cei care nu aleargă pot să contribuie cu o donație către orfelinat, sprijinind de pe margine o experiență frumoasă, pentru sănătatea trupească și pentru cea sufletească!

 „Îmi doresc ca prin acest eveniment să ajutăm și să facem cât mai cunoscută povestea unui român ce a făcut un lucru remarcabil” spune Cătălin Petru, inițiatorul alergotura.ro. Cei care sunt in cautare de detalii complete si formular de inscriere, acestea pot fi gasite pe www.alergotura.ro

La mănăstirea Valea Plopului, părintele Tănase hrănește și îngrijește în fiecare zi o familie compusă din peste 350 de copii. A decis să salveze sufletele condamnate pieirii, copii pe care părinții îi abandonează după naștere, ridicând un orfelinat care funcționează doar pe bază de donații.

Fiecare zi este pentru el o nouă provocare: să găsească resursele necesare pentru a oferi copiilor un mediu adecvat, în care să crească, să se dezvolte și să învețe; să-i hrănească și să se îngrijească că duc o viață îndestulată. 

Cornelia Corescu, victima sistemului

21 Miercuri sept. 2011

Posted by viobota in la zi

≈ 2 comentarii

Astăzi, o ştire, aparent banală, a readus în discuţie arestarea Corneliei Corescu în cadrul unei operaţiuni „bani pentru PDL”, în care se vorbeşte despre 1.000 RON, bani care nu au ajuns în buzunarul directoarei de la ITM Timiş, ci la partid. Presa zilei ne anunţă că doamna Corescu a fost suspendată din partid, fiind vorba, din câte am înţeles, de o prevedere din statutul PDL. Cazul este simptomatic pentru societatea noastră, în general şi nu e specifică doar partidelor politice. Într-o ţară în care trădarea şi lăsatul partenerilor în off-side sunt sporturi naţionale, ceea ce a păţit Cornelia Corescu nu are prea mare legătură cu atribuţiile ei, ci mai degrabă cu funcţionarea instituţiilor politice. Când totul e strâmb în zona partidelor politice, iar finanţările se fac pe criterii dubioase, atunci evident că, din când în când, sistemul dă rateuri, iar, din păcate, cei care pică sunt, de multe ori, victime şi nu beneficiari!

În acelaşi timp, tot mai multe informaţii privind afacerile ascunse ale unor apropiaţi ai PDL Timiş încep să parvină ziariştilor, semn că, undeva, s-a decis să se deschidă sezonul de vânătoare la nivelul unui judeţ de unde încă se mai poate „mulge”, în ciuda crizei care afectează România.  Aflu şi eu cu uimire că „nişte băieţi” au reuşit, în câţiva ani, să căpuşeze zeci de instituţii ale statului, ale căror uşi au fost deschise, uneori, aproape cu forţa…

Stânga recucereşte Europa

19 Luni sept. 2011

Posted by viobota in la zi

≈ Scrie un comentariu

Social-democraţii germani câştigă sau recâştigă land cu land in Germania. Ieri, SPD a obţinut 29,5% din voturi în Berlin, în timp ce conservatorii Angelei Merkel  au acumulat 23%. Iată că, în timp ce în Europa stânga recucereşte terenul, în România social-democraţii fac aproape tot ceea ce le stă în putinţă ca să NU câştige viitoarele alegeri…În urmă cu două săptămâni, SPD şi-a reconfirmat poziţia de lideri în landul Mecklenburg-Vorpommern.

Sediul de campanie al SPD Berlin, 02. sept 2011. Alături de mine colegii Cristian Chiscop şi Crina Slev.

Sloganul electoral al SPD pentru Berlin.

De duminică

18 Duminică sept. 2011

Posted by viobota in la zi

≈ Scrie un comentariu

← Articole mai vechi

Abonează-te

  • Intrări (RSS)
  • Comentarii (RSS)

Arhive

  • iulie 2020
  • iunie 2020
  • mai 2020
  • decembrie 2019
  • noiembrie 2019
  • octombrie 2019
  • august 2019
  • iulie 2019
  • mai 2019
  • aprilie 2019
  • februarie 2019
  • decembrie 2018
  • octombrie 2018
  • iulie 2018
  • iunie 2018
  • martie 2018
  • februarie 2018
  • ianuarie 2018
  • decembrie 2017
  • iunie 2017
  • mai 2017
  • aprilie 2017
  • martie 2017
  • februarie 2017
  • ianuarie 2017
  • decembrie 2016
  • octombrie 2016
  • septembrie 2016
  • august 2016
  • iulie 2016
  • iunie 2016
  • mai 2016
  • aprilie 2016
  • martie 2016
  • februarie 2016
  • ianuarie 2016
  • decembrie 2015
  • noiembrie 2015
  • octombrie 2015
  • septembrie 2015
  • august 2015
  • iulie 2015
  • iunie 2015
  • mai 2015
  • aprilie 2015
  • martie 2015
  • februarie 2015
  • ianuarie 2015
  • decembrie 2014
  • noiembrie 2014
  • octombrie 2014
  • septembrie 2014
  • august 2014
  • iulie 2014
  • iunie 2014
  • mai 2014
  • aprilie 2014
  • martie 2014
  • februarie 2014
  • ianuarie 2014
  • decembrie 2013
  • noiembrie 2013
  • octombrie 2013
  • septembrie 2013
  • august 2013
  • iulie 2013
  • iunie 2013
  • mai 2013
  • aprilie 2013
  • martie 2013
  • februarie 2013
  • ianuarie 2013
  • decembrie 2012
  • noiembrie 2012
  • octombrie 2012
  • septembrie 2012
  • august 2012
  • iulie 2012
  • iunie 2012
  • mai 2012
  • aprilie 2012
  • martie 2012
  • februarie 2012
  • ianuarie 2012
  • decembrie 2011
  • noiembrie 2011
  • octombrie 2011
  • septembrie 2011
  • august 2011
  • iulie 2011
  • iunie 2011
  • mai 2011
  • aprilie 2011
  • martie 2011
  • februarie 2011
  • ianuarie 2011
  • decembrie 2010
  • noiembrie 2010
  • octombrie 2010
  • septembrie 2010
  • august 2010
  • iulie 2010
  • iunie 2010
  • mai 2010
  • aprilie 2010
  • martie 2010
  • februarie 2010
  • ianuarie 2010
  • decembrie 2009
  • noiembrie 2009
  • octombrie 2009
  • septembrie 2009
  • august 2009
  • iulie 2009
  • iunie 2009
  • mai 2009
  • aprilie 2009
  • martie 2009
  • februarie 2009
  • ianuarie 2009
  • decembrie 2008
  • noiembrie 2008
  • octombrie 2008
  • septembrie 2008
  • august 2008
  • iulie 2008
  • iunie 2008
  • mai 2008
  • aprilie 2008
  • martie 2008
  • februarie 2008
  • ianuarie 2008
  • decembrie 2007
  • noiembrie 2007
  • octombrie 2007
  • septembrie 2007
  • august 2007
  • iulie 2007
  • iunie 2007
  • mai 2007

Categorii

  • Blog
  • la zi

Meta

  • Înregistrare
  • Autentificare

Blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • VioBota
    • Alătură-te altor 61 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • VioBota
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
 

Încarc comentariile...