(preluare youtube)
Piesa de weekend
30 Sâmbătă ian. 2010
Posted Blog
in30 Sâmbătă ian. 2010
Posted Blog
in
(preluare youtube)
29 Vineri ian. 2010
Posted Blog
in„EMO – Primaria Timisoara”. Acesta este titlul editorialului meu din Opinia Timisoara. Cititi aici!
28 Joi ian. 2010
Posted Blog
inDe cate ori imi propun sa nu mai scriu despre PSD, nu reusesc sa ma tin de propriul angajament. Probabil ca inca imi pasa de ce se intampla in acest partid. Astazi, joi, 28 ianuarie, PSD Timis a sustinut o conferinta de presa. Fara impact, fara sens, fara motiv. Probabil ca asa s-a cerut de la centru’, pentru a demonstra ca organizatia exista. Trist. Penibil. Jenant. Recent, s-a facut un simulacru de analiza a dezastrului de la alegeri, stropita cu tuica si whisky. Discutiile din interior, de un grotesc incredibil, au ajuns in presa centrala si pe bloguri. Mai mult, de o saptamana, PSD Timis are site-ul suspendat. Nimeni nu raspunde, nimeni nu e tras la raspundere.
Corespondentii din presa centrala incearca, de saptamani bune, sa obtina o declaratie oficiala din partea liderului organizatiei, care nu mai raspunde la telefon, iar subordonatii sai din teritoriu nu stiu ce sa le spuna ziaristilor. Biroul de Presa a fost distrus. Dupa mai bine de un an si jumatate de la plecarea mea, inca ma deranjeaza acest lucru. Am muncit, zi de zi, pentru a profesionaliza comunicarea in aceasta organizatie, contribuind si la proiectele serioase pe acest subiect, derulate, in anii trecuti, la nivel national. Am avut de infruntat prostia unora, siretenia altora, incultura multora si stilul duplicitar (smecheresc-golanesc) al sefilor. Am colaborat si cu oameni de calitate. Am apreciat, mai ales, munca membrilor din teritoriu, a oamenilor care inca mai vin la sedintele de partid pentru un crez, pentru un ideal, facandu-se ca nu observa marlania celor care s-au pus in fruntea „bucatelor”.
Am reusit sa-mi fac datoria exemplar. Peste 500 de comunicate au fost preluate de media locale, regionale si nationale. Sute de conferinte, organizate la milimetru, au transmis mesajul PSD Timis, elaborat tot de catre mine. Nu am avut incidente si nici accidente de comunicare. Patru ani de zile, PSD Timis a fost un fel de perla a coroanei, la nivel national, in privinta comunicarii. Dupa alegerile locale din 2008, in paralel cu vanzarea organizatiei catre doua grupuri de afaceri, munca mea a fost aruncata la cosul de gunoi. Am crezut ca pot trece peste acest lucru, dar vad ca nu…E clar, nu renunt!
In final, va recomand sa accesati aici, pentru o analiza realista a situatiei din partid. Si, daca vreti sa aflati care e tema zilei in subteranele politicii timisorene, dati un click si aici!
P.S. Era sa uit…nu am fost membru de partid. Dar, raman apropiat de valorile stangii europene.
28 Joi ian. 2010
Posted Blog
inDupa cum se misca lucrurile in PSD, se pare ca domnul Mircea Geoana are toate sansele sa ramana prizonierul baronilor si al grupurilor de interese…Pardon, voiam sa scriu presedinte al Partidului Social Democrat. Probabil pentru a mai pierde inca un set de alegeri, adica 6 ture.
In concluzie, pe moment, nu o sa mai imi pierd timpul facand analize de fond privind trecutul, prezentul si viitorul singurului partid (din pacate) social-democrat din tara.
Astazi, va fac unele recomandari de pe bloguri pe care le citesc constant si cu placere. Daca poftiti un mar pedelist, luati de aici, evident cu otrava inclusa.
Un alt blog pe care gasesc subiecte cu adevarat interesante despre culisele PDL si PSD este si acesta. Mai intru si aici, pentru ca imi place mult artistul foto si am lucrat cu el intr-o campanie de succes.
Ozzy faina!
(preluare youtube)
27 Miercuri ian. 2010
Posted Blog
inEvident ca si in PSD exista si vor exista mereu curente diferite de opinie. Diferenta dintre viziunea si atitudinea clujenilor si a celorlalte grupari este una esentiala. Atat Ioan Rus cat si Vasile Dancu au privit relaxat traseul lor in partid si administratie. Au instituit un nou stil de a face politica, apropiat foarte mult de cel european. Cei doi au tinut la ideilor lor, chiar daca pentru acest lucru s-au indepartat de unii colegi, l-au criticat punctual pe Mircea Geoana si nu au acceptat tutela lui Marean Daniel Vanghelie, asa cum au facut-o alti vicepresedinti si lideri de organizatii din Transilvania si Banat. Vorbesc despre oportunisti, desigur.
Nu-l vad pe Dancu acceptand strategiile „violet” ale combinatorului Hrebe si nici nu mi-l inchipui pe Rus tragandu-se de sireturi cu agramatul de la Sectorul 5.
Pe de alta parte, in perioada in care cei doi clujeni erau implicati in conducerea PSD s-au realizat cativa pasi reali in directia reformei. Vasile Dancu a elaborat un manual de identitate vizuala a partidului, a lucrat la rebranding-ul PSD, a pus la punct un sistem eficient de comunicare interna si externa, la care a contribuit si Cristian Diaconescu, dar si unii purtatori de cuvant din teritoriu. Tot Dancu a fost cel care a derulat programe de instruire pentru comunicatorii judeteni ai PSD. Toate aceste realizari au fost aruncate la gunoi, ca urmare a dezinteresului lui Mircea Geoana pentru reformarea structurala a partidului. Actualul sef al PSD s-a lasat influentat total atat de gruparea Hrebenciuc-Vanghelie, cat si de vicepresedinti care au tratat mereu partidul ca pe o vaca de muls.
Va urma…
P.S. Ii multumesc Sibillei pentru faptul ca a nominalizat acest blog la premiile „Blog de Blog”, sectiunea Premiul pentru Popularitate. Click aici!
25 Luni ian. 2010
Posted Blog
inLa inceputul anului 2005, dupa trecerea PSD in opozitie, s-a nascut o miscare unica in politica mioritica, pornita de la Cluj si initiata de Ioan Rus si Vasile Dancu. Atunci, vreo 14 organizatii judetene ale partidului s-au strans la Cluj si au transmis un mesaj clar privind nevoia de schimbare reala si profunda in PSD. Bulgarele fiind pornit initial pentru Adrian Nastase a fost transferat spre Mircea Geoana, care s-a trezit, cred ca si spre surpriza lui, seful celui mai mare partid din Romania.
In cei cinci ani, Mircea Geoana a dezamagit profund. A renuntat la programul politic pe baza caruia a fost ales, s-a indepartat de Ioan Rus si de Vasile Dancu si s-a predat unor baronasi de provincie, care la randul lor se subordoneaza lui Marean Daniel Vanghelie si unor grupuri de interese.
Acum, la propunerea primarului Sectorului 5, se discuta in partid despre posibilitatea excluderii lui Rus si Dancu din partid! Aici a ajuns PSD sub conducerea lui Geoana. Cred ca mai jos de atat nu se putea.
Personal, mi-e greu sa cred ca acest partid se va mai intalni cu sansa pe care a avut-o in 2005 si pe care Geoana a compromis-o cu buna stiinta. Niciun proiect demarat de Partidul Social Democrat nu a fost dus la bun sfarsit. Au fost ratate momente cheie, au fost pierdute toate alegerile posibile, in ultimii ani, au ajuns sa se vanda functii si posturi in partid ca la piata. A fost abandonat un proiect ambitios privind structurarea unor birouri de presa profesioniste in toate organizatiile judetene ale PSD. Partidul a ajuns simbolul oportunismului, dupa jocul de glezne practicat in relatia cu PNL si dupa combinarea cu PD-L la guvernare. Au plecat, in timp, oameni de calitate din partid. Cel mai recent exemplu este cel al lui Valeriu Steriu, un profesionist si un politician de perspectiva.
Cel mai grav este faptul ca relatia cu organizatiile teritoriale a fost parazitata de baronii locali, care pretind ca vorbesc in numele membrilor de partid, fara sa se consulte in mod real cu acestia.
Va urma…
22 Vineri ian. 2010
Posted Blog
in„Echilibru si normalitate” Click aici! Pentru un text mai special din Opinia Timisoarei.
21 Joi ian. 2010
Posted Blog
inIn PSD Timis e criza. Totala. Conducerea filialei pare sa fie in mana a doi aventurieri. Unul mai vechi, altul mai nou…Primul a profitat din plin de toate regimurile politice din ultimul deceniu, cel de-al doilea e un parvenit de doi bani.
Joi, a avut loc o mascarada de analiza a dezastrului alegerilor prezidentiale din Timis, in lipsa presedintelui Ilie Sarbu si a primvicepresedintelui Sorin Grindeanu. Analiza a fost facuta de omul care a adus organizatia Timis in zona ridicolului, domnul Adam Craciunescu. Cel care a anulat, practic, PSD Timis. Despre „secundul” lui Adamita nu vreau sa scriu…deocamdata. E o dezamagire totala…
Daca ar avea un dram de onoare, domnul Adamita si-ar prezenta demisia, insa acest gest nu l-ar scuti de o analiza serioasa din partea organizatiilor locale, de care si-a batut joc. Si mai apoi de ejectarea din partid.
Pe de alta parte, astept ca Sorin Grindeanu sa iasa din „tacere” si sa explice ce s-a intamplat in ultimele luni, in PSD Timis.
Il cunosc foarte bine pe Sorin. E un tip cu personalitate si orgoliu. Usor arogant, dupa cum bine au observat colegi din presa nealiniata. Spre deosebire de 90% din Biroul Permanent Judetean al PSD Timis, Sorin Grindeanu nu a tradat PSD. Niciodata. Desi…apropiati de-ai lui au vandut, pe bucati, acest partid. La PD-L. E treaba lui sa se regleze cu acesti vanzatori…
UPDATE: Ca o confirmare a situatiei jenante in care a ajuns organizatia Timis a PSD, site-ul www.psdtimis.ro a fost suspendat, ca urmare a datoriilor acumulate catre furnizor, probabil. Banii aia multi de care s-a vorbit in sedinta nestatutara de joi, obtinuti in cele 9 luni de guvernare cu PD-L, au ajuns, cu siguranta, in buzunarele unora si nu in contul partidului. Trebuie spus ca tariful pentru gazduirea unui site este de vreo 50 de euro pe an…
21 Joi ian. 2010
Posted Blog
in18 Luni ian. 2010
Posted Blog
inMircea Geoana ar fi avut sansa de a ramane in constiinta romanilor drept un politician care a pierdut, la mustata, alegerile in fata lui Traian Basescu, in urma unor fraude reale sau inventate. Opinia publica ar fi uitat si de vizita nocturna la Vantu si de prostia electorala de la Timisoara si de alte gafe comise, aproape inexplicabil, de Geoana&Co. Nu a fost sa fie…
Acum, domnul Geoana insista, cu orice pret, sa fie ridicol si deplasat, prin lansarea si relansarea subiectelor privind atacurile energetice la care ar fi fost supus. Am vazut comentariile lui Ion Iliescu si Adrian Nastase, care nu au avut alta varianta decat aceea de a trimite in derizoriu subiectul. Pana si Marean Vanghelie a dat-o spre ironie. Orientat, ca orice bucurestean…
Pentru mine, afirmatiile lui Mircea si Mihaela Geoana sunt surprinzatoare, pentru ca cei doi au pozat mereu intr-un cuplu apropiat de valorile crestine. Mai mult, domnul Geoana a facut ture prin bisericile ortodoxe, in campania electorala, a sarutat icoane si sfinte moaste, iar in discursul sau s-a referit mereu la Dumnezeu. Puteam sa credem, toti, ca Geoana e un politician evlavios. Dar, prin aceste afirmatii, presedintele PSD demonstreaza ca e mai apropiat de conceptele religioase de tip „new-age” decat de invatamintele regretatului parinte Galeriu, despre care a spus, in mai multe randuri, ca i-a fost duhovnic. Imi pare rau sa o spun, dar Mircea Geoana pare a fi ratacit spiritual, daca chiar crede in ceea ce afirma.
Prin repetarea cu insistenta a acestor prostii, insa, Geoana arunca in ridicol si partidul pe care inca il conduce si de la sefia caruia nu se va lasa dus nici daca va fi bombardat energetic non-stop.
Pe de alta parte, domnul Geoana trebuie inteles…Eu cred ca nici el nu-si poate inchipui cat a fost de…sa se duca la Vantu acasa, pentru a se relaxa (!!??) cu o zi inaintea confruntarii finale cu Traian Basescu, confirmand astfel tot discursul anti-moguli al actualului sef al statului.
Dupa cum involueaza lucrurile, daca domnul Geoana va ramane sef la PSD atunci trebuie sa ne asteptam ca la Biroul Permanent National sa participe clarvazatori, vrajitoare, samani, etc. Toti avand rolul de a evita dezintegrarea Partidului Social Democrat.
Ironicii de la Academia Catavencu au realizat un filmulet, pe care vi-l recomand…
(preluare youtube)
UPDATE: Un text foarte interesant pe acest subiect gasiti si aici. Click!