Epuizarea actualelor partide politice care activează în România ar fi trebuit să genereze mișcări civice din care să prindă contur alte forme de manifestare democratică. Din păcate, formațiunile care acum se prezintă ca alternativă nu fac altceva decât să fie copii nereușite ale vechilor construcții, centraliste, decuplate de agenda reală a oamenilor, conduse cu mijloace rudimentare, bazate pe raporturi de forță între sediul central și filiale.
Dacă în alte regiuni din România este aproape imposibil să ne imaginăm un partid care să reprezinte interesele unei comunități mai mici, bine definite, în zona de Vest lucrurile pot sta cu totul altfel. Intervenția capitalei în toate structurile economice și sociale, efectul mâinii lungi a funcționarului sau politicianului de pe Dâmbovița în fiecare sat, în orice primărie, școală sau spital deja irită. E prea mult. E ineficient și păgubos.
Chiar dacă acum băltește și e lipsită de spiritv civic, Timișoara ar putea da tonul unei platforme civice care să poată conta politic în alegerile din 2020. Un partid regional este nu doar util, dar absolut necesar, pentru că avem un model exersat cu succes, încă din anii ’50 în Bavaria, unde CSU dă tonul politicii de la Berlin de multe ori. Timișenii ar trebui să aibă forța să privească și spre alte orizonturi, să trimită la plimbare partidele cu șefi care tremură de teama unor teleormăneni sau ialomițeni. Nu e firesc ca toate deciziile luate pentru România să fie stabilite de personaje care provin din județele subdezvoltate ale țării. De ce să acceptăm ca un politician din Vaslui sau Olt să stabilească direcțiile de dezvoltare în Timiș sau în Caraș-Severin? De ce să meargă fiecare primar sau șef de instituție la București pentru orice aviz? Ce a adus capitala pentru locuitorii din vestul țării în ultimii 30 de ani? Nimic!