Părintele Arsenie

Si eu sunt unul dintre romanii care merg de mai multe ori pe an la Părintele Arsenie Boca, impreuna cu familia. E ca o chemare inexplicabila, iar acolo e o liniste pe care am mai gasit-o in jurul manastirilor din Grecia. Ma fascineaza faptul ca oamenii pe care ii intalnim acolo vorbesc mereu de Parintele la timpul prezent. Astept o decizie a Sinodului BOR in sensul canonizarii Parintelui Arsenie sau inaltii prelati sunt ocupati acum sa ne explice cum poate „un strain de neamul nostru” sa lucreze in favoarea Romaniei…Cu tot respectul pe care il am fata de conducerea lumeasca a BOR, astept mai mult interes pentru cele spirituale si nu catre politica si afaceri.

Publicitate

Despre noi…

Social-democrați, nu pesediști

Inteleg ca dl Vanghelie isi face partid. Cred ca social-democratii au in sfarsit un moment de bucurie. Apele trebuie separate, iar atata vreme cat premierul Ponta e atacat de Marean Vanghelie, PSD are sansa sa se profileze ca un autentic partid social-democrat. Constat ca pe Victor Ponta il critica cei care i-au distrus parcursul prezidential…lui Mircea Geoana, in 2009. SPA-ul lui SOV nu a fost uitat inca de membrii PSD…Si nici consultantii de atunci ai domnului Geoana. E adevarat, insa, ca si Victor Ponta a avut acum o echipa foarte slaba de consilieri, ma refer la cei care au elaborat strategia de campanie, nu e posibil ca intre turul I si turul II (dupa ce au aparut atatea variabile) sa nu se tina cont de realitatile din teren si de miscarile sociale aparute. Dar, asta e deja istorie, PSD trebuie acum rapid sa scape de toti cei care au probleme in justitie. Iar iesirea in decor a lui Marean Vanghelie nu poate fi decat un semnal foarte bun pentru opinia publica. PSD nu trebuie sa se recredibilizeze, pentru ca asta e foarte greu. PSD trebuie sa devina, in sfarsit, un partid social-democrat. Victor Ponta are acum o sansa aproape unica in peisajul social-democrat autohton in ultimii 25 de ani si pentru asta cred ca trebuie sprijinit. Va reusi, oare?

Dan Mihalache, un profesionist

Sincer, chiar nu inteleg de ce Dan Mihalache e atacat atat de aplicat, constant si, pe alocuri, abject in ultimele 24 de ore. Subiectul e simplu: Dan Mihalache ar putea fi noul sef al Cancelariei Prezidentiale. Dupa ce informatia a devenit publica, s-a declansat un adevarat concurs de injuraturi la adresa lui Dan, in special in presa apropiata, traditional in ultimul deceniu, de domnul Traian Basescu, al carui mandat e pe final. Il cunosc bine pe Dan Mihalache, din perioada in care era implicat in zona de consultanta a Partidului Social Democrat. E un tip inteligent, rodat in bataliile politice si implicat mereu la varful politicii romanesti. In ultimii ani, dupa plecarea din PSD, a contribuit la constructia mesajului PNL, in profilarea acestui partid pe prima scena a politicii autohtone. I-a acordat un sprijin constant fostului presedinte al PNL, domnul Crin Antonescu. Dincolo de acest parcurs politic, Dan Mihalache ramane un profesionist al comunicarii politice, un personaj care nu poate fi ignorat si care chiar a contribuit, in mod real si concret, la succesul electoral al domnului Klaus Iohannis. Indiferent cat de mult il contesta acum unii, asta e realitatea. Ca urmare, chiar nu pricep de ce domnul Mihalache nu poate sa ocupe pozitia de sef al Cancelariei Prezidentiale. Sau cei care il ataca pe Dan sperau ca vor prinde o functie la Cotroceni dupa ani de zile in care au demonizat PSD!?

Transcendența demnității umane

(imagine preluată de pe DW.de)

„Dragi eurodeputaţi, a venit timpul să construim o Europă care să graviteze nu în jurul economiei, ci în jurul sacralităţii persoanei umane, a unor valori inalienabile; o Europă care îşi asumă cu îndrăzneală trecutul şi care îşi priveşte cu încredere viitorul pentru a-şi trăi plenar şi cu speranţă prezentul. A venit timpul să lăsăm deoparte imaginea unei Europe înspăimântate şi retractile şi să promovăm o Europă încrezătoare, care cultivă ştiinţa, arta, muzica, valorile umane şi de asemenea credinţa; o Europă care contemplă cerul şi îşi urmează idealurile“. Papa Francisc.

Vă recomand o analiză DW a prezenței Suveranului Pontif în Parlamentul European.

Liniste

Distrugerea libertății în numele libertății

Astăzi, vă recomand o carte ce nu are nicio legătură cu politica la zi, însă vorbește pe larg despre tendințele politice europene. Volumul se adresează cred eu în primul rând părinților, dar și formatorilor de opinie, jurnaliștilor, oamenilor care sunt activi în spațiul public.

Restart, nu reframing

Scriam ieri (într-un text poate cam lung) despre nevoia de schimbare în interiorul PSD. Nu spun „reformă”, pentru că termenul e deja obosit, după ce toate partidele din România se tot reformează, dar, în același timp, crește exponențial numărul politicienilor ce fac traseul spre DNA. Partidul Social Democrat e într-o poziție deloc comodă în acest zile, iar răbufnirile zilnice ale diverșilor lideri locali sau naționali nu fac altceva decât să amplifice efectele eșecului de la prezidențiale. Se poate lesne observa că toate grupurile de influență din PSD încearcă să ducă discuția acolo unde este mai convenabil, pentru fiecare în parte. Ce rezultă? Un cor aflat între lamentări și acuze. Pentru a nu trena această situație, cred că săptămâna viitoare, conducerea PSD ar trebui să ia câteva decizii clare, inclusiv să hotărască dacă partidul mai rămâne sau nu la guvernare. Personal, consider că doar în Opoziție totală social-democrații ar putea apăsa butonul de „Restart”. Potențialul PSD rămâne unul extrem de mare, cu condiția ca partidul să aibă puterea să renunțe rapid la liderii care nu au înțeles că legea trebuie să fie egală pentru toți și că o formațiune politică nu trebuie să devină scut pentru cei care doresc doar să-și consolideze puterea economică. Și încă ceva, esențial, puterea reală din partid trebuie să fie un element conectat cu realitatea din interiorul fiecărei organizații. Nu e suficient ca rațiunile de funcționare ale procesul de schimbare în bine să opereze strict în funcția de vârsta celor care trebuie să facă un pas înapoi, din motive de corupție, abuz de putere sau chiar decuplare de la realitate. Pentru un cetățean care crede în valorile social-democrate diferența dintre un politician bătrân corupt și unul tânăr „îmburghezit” nu există. Așa cum instanțele nu judecă în funcție de vechimea în partid, ci iau în considerare faptele de corupție, tot așa și forurile de decizie ale partidelor din România trebuie să procedeze. Dacă nu se va întâmpla așa, atunci nu vom vedea decât o cosmetizare a spațiului politic, un fel de reframing. Acest concept, însă, e funcțional doar în comunicarea politică și nu ar trebui utilizat în acțiunea de fond a partidelor.

Am mai văzut filmul ăsta!?

PSD pierde pentru a treia oară prezidențialele: 2004, 2009, 2014. De fiecare dată, candidatul social-democrat câștigă turul I, iar în retur contracandidatul recuperează și înscrie golul de aur. Ceva nu e în regulă…

Fiind încă fierbinte rău atmosfera, analizele politice făcute în aceste zile (inclusiv cea de față) nu pot fi foarte obiective. Unii scriu și concluzionează în funcție de informațiile de moment, alții din interes, cei mai mulți jurnaliști, politologi, publiciști probabil că încearcă să caute cu adevărat explicații solide. Pentru asta cred că ar trebui, chiar așa la cald, să privim puțin în urmă.

În 2004, Adrian Năstase a pierdut pentru că a fost arogant și era bănuit că va patrona un sistem corupt; așa a rămas în folclor. Dar efectiv ce a determinat înfrângerea sa (după o perioadă de guvernare bună, cu creștere economică reală, cu instituții modernizate, cu permis de liberă trecere spre NATO și UE, cu susținere din partea marilor lideri S&D din Europa, etc) ne mai amintim? Scandalul BEC, cu acuze de fraudare a alegerilor, cu aceleași voci (exact aceleași persoane) isterizate la tv, cu o campanie de gherilă electorală și cu, spun cei care se cred avizați, multe trădări din interior. Aici, am unele îndoieli.

În anul 2009, istoria se repetă. Mircea Geoană câștigă turul I, între tururi contracandidatul său și echipa de campanie acuză o relație prea apropiată între liderul PSD și „mogulii” media, la Timișoara, Cluj și București au loc proteste de stradă „spontane”, iar Mircea Geoană comite o gafă impardonabilă. Cu trei zile înainte de vot, merge la o întâlnire de taină la Sorin Ovidiu Vântu acasă, e filmat de paparazii care lucrau chiar la site-urile controlate de SOV, are loc dezbaterea finală, Geoană pierde lamentabil.

În anul 2014, se pare că avem parte de același film. Lucrurile însă sunt nuanțate. Victor Ponta candidează, având în spate o jumătate de ciclu guvernamental, dar o prestație excelentă ca premier, câștigă la scor turul I, nu face (atenție!) nicio gafă de ordin personal pe durata campaniei electorale, dar pierde…Ce s-a întâmplat? La prima vedere, scandalul votului din „diaspora” și efectele sale în țară. Evident că a cântărit enorm situația votului din străinătate, iar demisia lui Titus Corlățean nu a rezolvat problema, pentru că Teodor Meleșcanu a fost și mai depășit de situație. Însă, totuși, a mai fost ceva…

PSD domină scena politică de aproape 25, e cel mai mare, cel mai structurat partid, însă după epoca Ion Iliescu nu reușește să devină cel mai puternic atunci când vorbim de prezidențiale. Eu cred că tocmai din cauza faptului că e atât de puternic, PSD nu câștigă cursa pentru funcția supremă în stat. Pe viitor, va fi și mai complicat, așa că eu cred că social-democrații ar trebui să se concentreze aproape exclusiv pe actul parlamentar și guvernamental, aici incluzând și administrația locală. De ce spun asta? Pentru că epoca postmodernă pe care o trăiește Europa are alte rațiuni politice. Accesul nelimitat la informație, dinamica posturilor radio-tv, comunicarea în speță sunt elemente care obligă partidele politice să-și regândească total agenda. Cetățenii europeni nu mai sunt interesați, atât de mult, de cine e președintele țării lor. E sesizabil și pentru un neavizat faptul că în Europa nu mai există lideri autentici așa cum au fost Tony Blair, Jose Maria Aznar, Gerhard Schroeder, etc. Acum, cu excepțiile care confirmă regula, avem mai degrabă funcționari înalți, susținuți de un aparat funcționăresc. Cetățenii europeni caută soluții pentru viața lor, pentru familie sau grupul în care se mișcă, au devenit chiar iritați de atitudinea de forță a unor politicieni.

Toate frustrările și neajunsurile vieții de zi cu zi sunt transmise către cei care dețin puterea, iar în cazul României lucrurile sunt și mai complicate. Manipularea e mult mai simplă aici, iar ceea ce s-a întâmplat în campania electorală o demonstrează din plin. S-a ajuns în situația ca dacă niște tineri extremiști, cu vederi asumate privind ruperea Transilvaniei de România lansează un apel la miting (așa cum s-a întâmplat la Timișoara, Cluj, etc) să se umple o piață publică, unde alături de cei care au organizat evenimentul să participe și oameni bine intenționați, dornici ca societatea să se schimbe în bine. La Timișoara, exact așa au stat lucrurile între tururi, mitingurile au pornit la apelurile unor indivizi care nu respectă actualul stat de drept, la care s-au adăugat lideri ai comunității neoprotestante (care vorbeau în piață despre pericolul crucii), însă marea masă a participanților poate fi considerată de bună credință. Chiar dacă e retorică întrebarea mea, de ce nu au ieșit, aseară, timișorenii în stradă să protesteze față de faptul că parlamentari ai ACL Timiș nu au catadicsit să se prezinte la votul pentru respingerea legii aministiei?! Nu mai insist acum pe acest subiect…

Revenind la PSD… Partidul Social Democrat are o mare șansă acum, pentru că oportuniștii vor pleca spre PDL și PNL, iar cei care au probleme cu justiția poate se vor retrage din prim-plan sau vor fi invitați să facă acest lucru. Victor Ponta rămâne, în momentul de față, cel mai competent om politic din România. Nimeni nu poate să conteste că a condus Guvernul foarte bine (în ciuda unei garnituri slabe de miniștri). Înfrângerea în alegeri i-a afectat evident potențialul de imagine, însă doar pe moment. Nici un lider serios din PSD nu îl poate acuza pentru rezultatul din turul al doilea. Dacă știe cum să gestioneze eșecul, Ponta are în continuare viitor politic. Însă nu ca lider maximo al României, ci ca cel mai performant politician din țară…Iar în acest context, cred că se impune, nu neapărat acum, ca PSD să plece de la guvernare, să-i lase pe cei din ACL să preia Guvernul și să se pregătească pentru 2016, când există toate premisele ca din nou social-democrații să câștige lejer alegerile. Pentru că structura PSD, forța oamenilor care stau de ani de zile în acest partid, numărul mare de tineri implicați și chiar frumoși (nu ca cei care au înjurat în stradă și au lansat glumițe de tipul „puiemonta”) sunt elemente cheie mult mai puternice decât manipularea de pe Facebook…Și încă ceva, Victor Ponta trebuie să redevină cel de dinaintea campaniei electorale. Poate după acest week-end se va întâmpla asta…

Două Românii

Din nou, avem doua Romanii. Aproape egale…In rest, imi mentin ideea sustinuta pe toata durata campaniei, cred ca Victor Ponta ar fi fost un presedinte bun pentru o Romanie unita, in granitele ei! Viata merge inainte!