Un moment rușinos

În 24 martie 1999 Serbia a fost bombardată de statele aliate, în urma unei decizii politice eronate a cancelariilor occidentale. Au urmat zile de coșmar pentru vecinii României. Politica aberantă a autorităților de la Belgrad, combinată cu violențele care au aprins fosta Iugoslavie au condus la un demers militar care probabil se dorește a fi uitat de actualele democrații consolidate ale lumii. Într-un fel e bine că depășim etapele urâte ale istoriei, însă e la fel de important să nu le uităm. Probabil că niciun om de stat responsabil nu poate justifica bombardarea unei zone a Europei, în zorii anilor 2000, cu proiectile care conțineau uraniu sărăcit. Acum se știe că întregul conflict din spațiul fost iugoslav a avut responsabili politici în toate republicile, iar administrația de la Belgrad a comis greșeli și fapte impardonabile. Întreținute inteligent, cinic.
Și totuși…să bombardezi un bastion al democrației în perioada cea mai neagră a comunismului, care a acaparat estul și sud-estul Europei vreme de aproape 50 de ani, e imposibil de înțeles…

Un deceniu

Am lansat blogul în anul 2007, într-o perioadă în care presa tipărită încă avea impact, iar portalurile de știri (cel puțin în România) începeau să se dezvolte, însă erau departe de dinamica actuală.

Ani la rând, prin acest mijloc am reușit să mențin o legătură reală cu mulți dintre timișorenii (este cumva nișat involuntar) care mă cunoșteau din postura de realizator programe radio-tv și publicist local.

Undeva după anul 2011, unele texte publicate aici au avut ecouri la nivel național, fiind preluate, comentate, contestate, etc. Atunci când am scris, de exemplu, despre prospecțiuni, subiectul a ajuns inclusiv în presa internațională.

În cifre, după zece ani, lucrurile stau astfel: 2 473 postări totale, din care 2 000 de articole, sute de mii de vizitatori, un record de peste 24 000 de vizualizări într-o singură zi. Nu am promovat blogul niciodată prin mijloace de marketing, nu l-am optimizat, nu am cheltuit niciun euro, ci doar am scris…ceea ce voi face în continuare.

Din cele 2 000 de texte, am arhivat în jur de 200 care au avut impact major și de care mă simt legat. Am încercat și poate că din când în când am reușit să promovez valori, idei, principii. Azi evit să fac trimitere la vreun text pentru că toate pot fi găsite aici. Știu că sunt multe…dar blogul a reprezentat, în multe momente, o gură de oxigen pentru mine sau o fereastră deschisă prin intermediul căreia am transmis ceea ce am simțit. Fie că a fost revoltă, bucurie sau dezgust…

Spațiul public românesc e atât de otrăvit încât uneori mi-a fost greu să-mi păstrez echilibrul în scris. Îmi place să cred că am reușit, deși evident că nu toate articolele de aici reprezintă o reușită editorială. Multe sunt modeste, unele pot să pară plicticoase, dar am și câteva de care sunt mândru cu adevărat. În special cele în care am reușit să aduc perspective noi, unice de abordare a unor probleme sociale, politice sau economice. Cred că cel mai important aspect e legat de determinarea mea de a-i face pe oameni să treacă prin filtrul propriu de analiză (să gândească) temele importante supuse atenției publice.

Vă mulțumesc!

Dinți

După recentul text semnat de dl Liiceanu încep să cred că, în alte vremuri, acest filosof cu editură (fosta Editură Politică a statului comunist, privatizată imediat după Revoluție!) ar fi putut lejer să legitimeze prin scris fapte reprobabile. Poate chiar abuzuri…
Să faci comentarii jignitoare la adresa situației materiale a unor semeni, să batjocorești doct expresia facială a unor oameni este mai mult decât penibil, pentru un personaj cu atâtea fițe și pretenții. Consider că e vorba chiar de o respingere directă a principiilor și valorilor creștine, la care filosoful cu mașină germană face recurs, pentru a-și legitima un text care ne arată cât de mici și meschini sunt de multe ori cei care pretind că reprezintă elita. Vă recomand un fragment dintr-o conferință care a rămas memorabilă, în special datorită replicii pe care doamna Herta Muller, deținătoare a Premiului Nobel pentru Literatură, i-a oferit-o domnului cu editură (fostă de stat). Dacă ar fi să preluăm/parafrazăm limbajul domnului filosof am putea spune că doamna Muller i-a cam „spart fața” sau gura, iar de atunci mi se pare că e cam „știrb”…

 

 

Doamna Conway nu a greșit cu nimic

Râuri de indignare au curs în ultimele 48 de ore ca urmare a unei imagini cu o consilieră a președintelui Trump, aflată într-o postură considerată incedentă. Ecourile au lovit și România evident, unde zeci de comentatori, jurnaliști și probabil mii de cetățeni au criticat-o pe doamna Kellyanne Conway. Se știe doar că noi ne băgăm nasul peste tot, însă ignorăm bârnele din ochiul propriu. Din start, nu mi s-a părut nimic revoltător în poziția doamnei consilier. Iar după ce am văzut și alte imagini m-am lămurit că am asistat, din nou, la o isterie creată artificial la scară planetară. Stimați indignați, doamna Conway făcea o fotografie grupului de vizitatori ai Casei Albe. E simplu, trebuie să privim doar dincolo de marginea limitelor gândirii noastre.

(foto Reuters)