…and Justice for All

Înainte de a reveni în Europa, mai rămânem două zile în Statele Unite. Metallica! Primul contact a fost cred în 1987, într-o vară, când un amic a primit o casetă audio din RFG(Republica Federală Germania, pentru cei mai tineri) pe care era înregistrat Master of Puppets. Din start am privit trupa cumva instituţional, asta a fost prima impresie. Virtuozitate, viteză maximă, traforaj cum spuneam noi, voce adecvată contextului şi evident o forţă cumva magnetică a muzicii. Lipsea emoţia. Dar…a venit primul clip, vizionat doi ani mai târziu, tot graţie televiziunii vecinilor sârbi. One. Altă perspectivă, un univers nou – And Justice for All, 1988. Ce a urmat seamănă poate cu povestea multora dintre noi în raport cu Metallica. Marea satisfacţie este că anul trecut i-am văzut live la Bucureşti. Mâine oprim încă o staţie pe teren american şi apoi traversăm Oceanul înapoi.

8 mai 2020/Facebook

Keep the Faith

Rămânem pe tărâm american şi azi. În 1992 mi-am cumpărat tot de la RockARolla o casetă video cu filmul Woodstock. Luni la rând am urmărit producţia realizată în 1970 despre celebrul festival din 1969. Printre editorii documentarului, un reper în materie de film-concert, se numără şi un domn pe numele Martin Scorsese. Auzisem de fenomenul Woodstock, iar după ce am văzut filmul am început să caut artiştii care au performat acolo. S-a schimbat şi ţinuta, de la blugii plini de lanţuri la haine hippie. Anterior am avut scăzută media la purtare în clasa a noua, în 1990, pentru că purtam părul lung, aşa că fiind deja la doi ani de la Revoluţie nu prea mai aveau treabă profesorii cu pletele noastre. În plus aveam un diriginte nou, super de treabă, care înţelegea nevoia de exprimare liberă a elevilor. Pentru mine, Woodstock a reprezentat America cu care mereu m-am identificat. Nu am rămas blocat doar în zona artiştilor simbol ai mişcării hippie, ci am pendulat între muzica americană de final al anilor ’60 şi hard rock-ul promovat de optzeciştii cu plete oxigenate. Inevitabil, am descoperit Bon Jovi, iar trupa a rămas una dintre cele mai ascultate şi azi. În plus, am avut marea şansă să îi văd live de două ori. Tot datorită lui Jon Bon Jovi m-am tuns după apariţia albumului Keep the Faith. Rock-ul şi fanii săi intrau într-o altă eră.

7 mai 2020/Facebook

Dincolo de Ocean

Astăzi trecem Oceanul. Au făcut-o The Beatles, Rolling Stones, Led Zeppelin, The Who, Joe Cocker, Eric Clapton, U2 şi mulţi alţi giganţi ai rock-ului britanic. Unii pentru faimă, alţii pentru a experimenta la rădăcinile acestui fenomen planetar. Totul practic a pornit de acolo, de la Blues, de la muzica tristă care a însoţit generaţii de sclavi ce îşi cântau drama. Apoi au venit ritmurile şi atitudinea country şi am ajuns la rock’n’roll. Robert Johnson, BB King, Muddy Waters, John Lee Hooker, Chuck Berry, Jerry Lee Lewis, Elvis, Johnny Cash, Bo Diddley, Roy Orbison, Little Richard, mai apoi Jimi Hendrix, Joan Baez, Bob Dylan, Janis Joplin, JJ Cale, The Doors…toţi au contribuit la dezvoltarea şi răspândirea muzicii rock pe planetă. Lor li se adaugă Bruce Springsteen, ZZ Top, Bon Jovi, Guns’n’ Roses, Metallica, The Killers…despre muzica americană şi influenţa artiştilor din SUA se poate vorbi la nesfârşit.

6 mai 2020/Facebook

Rock versus Punk. Pacea DM

La finele anilor ’80, începutul anilor ’90 exista o dispută conceptuală între rockeri şi punkeri la Timişoara, care uneori se termina cu împărţitul de pumni şi picioare. Era o formă de teribilism al ambelor tabere la care s-a renunţat rapid. Mai ales că muzica punk era coaptă tot în cuptorul rock însă de artişti care uneori făceau caz de neîndemânarea lor instrumentală. Dar punkerii au venit şi completat mesajul social al muzicii rock care era într-un fel de prizonierat de lux al marilor titani din anii ’70. Punk-ul a vorbit despre tot ce nu mergea bine în societate, despre ipocrizia politicienilor şi nedreptăţile zilnice. În acest context, o trupă britanică a reuşit să se impună folosind sintetizatoarele şi abordând un look punk, evitând pe cât posibil chitara. Vocea foarte bună a solistului, combinaţia dintre pop, new wave şi ritmurile potrivite pentru pogo i-au propulsat rapid pe piaţa muzicală. Cu un ucenic vrăjitor care a pus bazele primelor albume, succesul nu s-a lăsat aşteptat. În 1990 s-au apropiat pentru prima dată foarte uşor de sonorităţile rock, pentru ca trei ani mai târziu să vină cu un album alternative rock care a spart toate barierele convenţionale.

5 mai 2020/Facebook

Stairway to Heaven

Am încercat să-mi amintesc momentul în care i-am ascultat prima dată, însă singurul reper al memoriei e legat de Travelling Riverside Blues, care avea şi videoclip. Urmăream în fiecare dimineaţă cele trei piese preluate de la MTV de programul vecinilor iugoslavi 3Kanal. Fapt pentru care întârziam la prima oră de la şcoală, însă nu foarte mult deoarece stăteam relativ aproape şi uneori alergam. Însă era singura posibilitate să nu pierd clipurile de la MTV, program imposibil de urmărit înainte de ’89 în România. După ce am ajuns la liceu la Timişoara mi-am cumpărat primul vinil intitulat Stairway to Heaven, o compilaţie produsă în fosta URSS. După acel moment am simţit că intru în altă dimensiune, era ceva magic în sunetul trupei, iar combinaţia dintre hard rock şi blues perfectă. Acel disc a fost ascultat de sute de ori. Am început să caut informaţii despre istoricul formaţiei, artişti, însă accesul era dificil, puţină literatură de specialitate, fără internet sau alte mijloace facile. Şi azi mă gândesc dacă nu cumva e cea mai bună trupă rock britanică a anilor ’70. Pentru mine, cu siguranţă.

4 mai 2020/Facebook

Survolaj

Povestea muzicală de azi revine la vremurile frumoase ale Timişoarei de după Revoluţie. Abia scăpaţi din lanţurile dictaturii, tinerii umpleau până la refuz sălile de concerte. La Olimpia am trăit primele experienţe live autentice, la concertele susţinute de Pro Musica, Celelalte Cuvinte, Cargo, ABRA, Cardinal. În februarie 1990 la Rock pentru Revoluţie am văzut o trupă pe care o ascultam acasă până la refuz, Bajaga i Instruktori. Am prins şi ultimul Tim Rock pe stadion cu legendara formaţie sârbească Riblja Čorba. Atunci am văzut o trupă nouă care m-a lăsat mut de uimire – Survolaj! Deşi pe scena festivalului au urcat nume cu mare experienţă din România şi Iugoslavia, mulţi am rămas impresionaţi de Survolaj.

3 mai 2020/Facebook

Casete audio

Chiar şi după Revoluţie, în România era dificil să ai acces la muzica bună. Apariţia pieţelor adhoc de casete audio a fost o binecuvântare pentru pasionaţi. În Timişoara un astfel de loc a existat lângă staţia de tramvai din Piaţa 700. Cum treceam zilnic pe acolo de două ori în drum spre şcoală mă blocam minute în şir în faţa cutiilor cu bijuterii aduse din străinătate. Astfel că pe lângă colecţia de viniluri creştea şi cea a suportului pe bandă magnetică, mai ales că preţul era mai accesibil. În scurt timp, am reuşit să am colecţia de albume la zi pentru Queen şi U2. Din Polonia erau aduse casete, dar şi din Rusia, Bulgaria. Parte din casetele respective le-am folosit în a doua jumătate a anilor ’90 în emisiunile radio pe care le realizam.

2 mai 2020/Facebook

Lennon

John Lennon este artistul care a avut şi încă are cel mai puternic impact asupra mea. L-am descoperit prin clasa a zecea. Eram deja familiarizat cu planeta Hard/Heavy metal din universul Rock, iar Lennon m-a adus la origini. Dar nu neapărat la The Beatles, pentru că am devorat iniţial toate albumele lui solo, poveştile despre el, iar mai apoi am continuat să ascult şi trupa. M-am regăsit din toate punctele de vedere, inclusiv politic. Azi e 1 Mai, aşa că povestea muzicală merge mai departe cu primul meu vinil Lennon.

 

1 Mai 2020/Facebook

The Miracle

Poveştile cu muzică bună sunt mai mult decât amintiri frumoase, ele pot deveni refugii dintr-o lume dominată de consumerism. Queen este trupa care mi-a schimbat total percepţia legată de rock şi mi-a deschis noi orizonturi. Probabil şi pentru că am început cu The Miracle, un album în care trupa trece prin mai multe stiluri muzicale, de la hard rock, la funk, pop, rock progresiv. Era finalul anilor ’80, iar Freddie şi compania experimentau deja cu succes schimbările de stil, ajungând cea mai versatilă trupă rock din toate timpurile. După ce la debutul lor au mers pe linia hard rock, chiar heavy metal, dacă ne gândim la Stone Cold Crazy sau la alte bijuterii din perioada anilor ’70. Revenind la The Miracle, e primul vinil Queen pentru mine, pe care l-am cumpărat de la RockARolla în 1991. A fost prima vizită în universul deschis timişorenilor de Emil Biebel imediat după Revoluţie. De atunci mergeam cu bucurie pe fosta stradă Ceahlău de fiecare dată când ai mei îmi dădeau bani ca să îmi mai cumpăr câte un „disc”. Iar colecţia a tot crescut. Pentru un puşti de 16 ani întâlnirea cu rockerii de acolo, posibilitatea să cauţi printre cutii cu viniluri era magică. Atunci când aveai bani să îţi cumperi şi câte un tricou cu trupa favorită deja era un alt moment memorabil. Îmi amintesc că vinilul The Miracle nu avea coperta originală, ci doar una interioară, probabil se deteriorase, dar evident că l-am cumpărat, mai ales că era ziua mea de naştere. Prima achiziţie de la RockARolla. Imposibil de uitat.

30 aprilie 2020/Facebook

Metale grele

Circulă de câteva zile o ştafetă foarte faină printre iubitorii de muzică bună timişoreni. Concret, cel nominalizat trebuie să posteze imaginea unui album care a avut un impact semnificativ asupra lui de-a lungul timpului fără alte explicaţii. Respect evident regula, dar fac unele precizări, pentru conformitate „istorică”. Am descoperit muzica rock direct în zona ei cea mai „zgomotoasă”, adică am început de prin clasa a şaptea cu Motörhead, concomitent cu AC/DC, Warlock, ZZ Top. Asta ascultau mulţi tineri din Lenauheim, aşa am plecat la drum. Apoi, la Timişoara am descoperit un univers nou: Iron Maiden. Alte poveşti cu ritmuri rock, într-o postare viitoare, acum e timpul pentru o nouă copertă de album, cu textul original al ştafetei muzicale.

28 aprilie 2020/Facebook

(album funcțional din colecția personală, achiziționat de la RockARolla, undeva la începutul anilor ’90)