Regionalizarea, unica opțiune (III)

Spectrul regionalizării administrative e foarte îndepărtat, iar acest aspect este sesizabil chiar zilele acestea. Protestele masive împotriva politicii de la București nu au atins, în niciun oraș, vreo idee legată de descentralizare. Manifestațiile antiPSD nu au nimic nou, la fel au fost cele din 2012 împotriva PDL și a lui Traian Băsescu, doar că acum asistăm la o lipsă totală de mesaj politic din partea străzii.

Chiar în orașe considerate cosmopolite, gen Timișoara, Sibiu, Cluj nu vedem nici măcar o opinie critică din partea organizațiilor locale ale partidelor tradiționale la adresa politicianismului gregar practicat la București. Nu doar la PSD sunt probleme, nici liberalii nu transmit vreo lumină în spațiul politic, iar despre alții nu cred că are sens să discutăm.

Toată suflarea românească interesată de zona politică se referă strict la București, la politica „dă pă Dâmbovița”. E comic să vedem cum filiale la rând se aliniază și nu ridică nicio problemă, speță către conducerea centrală a partidului, indiferent cum se numește acesta. E o tăcere generalizată, iar structurile locale ale formațiunilor parlamentare acceptă statutul de anexă la sediul central. Un fel de aplaudaci, care stau cu mâna întinsă spre București.

Pentru a schimba această situație cred că e bine ca discuția despre regionalizare să apară în presa locală, dar și în interiorul organizațiilor politice locale.

Va urma

 

Regionalizarea, unica opțiune (II)

Intoxicați de știrile exclusiv politice care inundă spațiul public, românii ignoră faptul că centralizarea administrativă de la noi e, în anumite entități, mult mai puternică decât în perioada comunistă. Ministerul Dezvoltării – indiferent de denumirea exactă și de partidul aflat la guvernare – e un exemplu clar privind centralizarea. Consiliile județene, ca să nu mai discutăm despre cele municipale, locale, au ajuns un fel de centre pentru inventariat propunerile de investiții, în timp ce toate aprobările se dau la București, la minister. Așa s-a ajuns în situația ca de la București să fie stabilit ce cămin cultural se modernizează sau ce școală va beneficia de reparații. Astfel, un funcționar dintr-un minister devine mult mai important și chiar mai reprezentativ decât un ales local sau județean. Grav e că prioritizarea proiectelor propuse de administrațiile din teritoriu e stabilită de oameni care nu au nicio legătură cu realitatea din teren.

Ne amintim cu siguranță că, ani la rând, s-a discutat despre nevoia de regionalizare, tema fiind folosită doar în campaniile electorale. Ulterior, legislația s-a complicat atât de mult, iar regionalizarea a fost pusă la sertar, pentru a fi scoasă patru ani mai târziu. Doar în perioada de dinaintea alegerilor.

La capitolul voință politică, toate formațiunile parlamentare din România au demonstrat că nu doresc sub nicio formă să lucreze la un cadru legislativ coerent, care să transforme regionalizarea într-o realitate. Nici nu ar avea cum să se întâmple acest lucru, având în vedere faptul că inclusiv organizațiile politice județene (filialele) suferă de o dependență totală față de nivelul central. Nici măcar listele de candidați pentru alegerile locale nu pot fi realizate prin voința exclusivă a organizațiilor județene, ci au nevoie de un fel de (supra)gir de la București.

Voi continua

Regionalizarea, unica opțiune (I)

Opoziția solicită alegeri anticipate după penibilul „triatlon” politic al PSD, partid care a câștigat zdrobitor alegerile locale și parlamentare din 2016, dar nu poate gestiona guvernarea. Mă rog…poate, dar există o agendă personală a celor câteva persoane care conduc acum formațiunea, iar singura lor opțiune de moment e să câștige timp. Pentru ce? Probabil că știu cei mai mulți dintre românii care au acces la internet.

Revenind la momentul actual, degeaba cere Opoziția anticipate, pentru că și dacă acestea ar avea loc tot nu s-ar schimba ceva major în bine în țară. Să facem un exercițiu de imaginație și să presupunem că la Palatul Victoria s-ar instala un guvern PNL-UDMR-PMP sau orice altă variantă. Credeți că va exista vreun demers legislativ serios, articulat pentru descentralizarea administrativă reală a României? Cu siguranță nu. Între 2006-2013, mai multe entități de tip guvernamental și/sau ONG din străinătate și din țară au declanșat diverse consultări cu factori politici, cu reprezentanți ai mass-media, cu oameni de afaceri pentru a vedea exact dacă România are vreo șansă să se descentralizeze. Demersul avea un singur scop: să se evite marea corupție care există de aproape trei decenii în multe straturi ale administrației centrale din România. Să nu presupunem cumva că aceleași metehne nu există și la nivelul județean, însă – din practica altor state – e mai simplu de limitat/stopat corupția într-o comunitate mică, decât într-o capitală. Mai ales dacă respectiva capitală e vestită pentru practicile fanariote.

Voi continua…