Criza de sistem și financiară prin care trece presa din România a generat un comportament public ciudat, deplasat, grotesc, de multe ori, din partea politicienilor și a reprezentanților unor instituții. Fără o presă serioasă, cu pretenții, cu jurnaliști bine pregătiți și mai ales dedicați, este evident că politicul se degradează. Mai mult, explozia rețelelor de socializare a contribuit în sens negativ la o scădere a calității și a conținutului în discursul public, venit din partea persoanelor angrenate în activități politice, adminstrative, culturale, sportive, etc. Dacă relativizarea unor subiecte sau probleme ni se părea gravă în anii ’90, iar încercarea de manipularea a opiniei publice era încă sancționată până prin 2005, în ultimii 10 ani asistăm la un fenomen îngrijorător de totală devalorizare a comunicării politice și publice, în general.

E suficient să vedem ce se întâmplă în Timișoara în ultimii trei ani și avem exact imaginea unei vieți politice pline de ridicol, de grotesc, de inutilitate. Fără să ne axăm pe aspectele ce țin de o patologie a exprimării și comportamentului uman, doar privind la suprafață cred că trebuie să ne punem probleme serioase. Cum va arăta comunicarea politică anul viitor, când vom avea alegeri locale și mai apoi parlamentare ? Dacă cineva i-ar fi spus unui jurnalist, în urmă cu cinci ani, că primarul unui oraș reprezentativ al României se va filma în timp ce înoată pentru a le demnostra cetățenilor că se simte bine în concediu cred că ar fi riscat să fie catalogat drept rupt de realitate sau de discernământ. Însă, iată, realitatea zilelor noastre confirmă o situație greu de anticipat…

Pe de altă parte, în ciuda agitației de pe rețelele de socializare, a dispărut aproape total spiritul civic, chiar și într-un oraș precum Timișoara. Zilnic, se taie arbori în cartierele orașului, fără să se planteze nimic în locul lor, Piața Libertății a fost sluțită și lăsată fără un colțișor de umbră, praful e cartea de vizită a orașului și poluarea constantă a fabricii de anvelope Continental. Dimineață în multe cartiere nu se poate respira din cauze mirosului de cauciuc. Și nimeni nu reacționează, nu protestează…E gălăgie doar pe Facebook, acolo unde nu se întâmplă nimic!

 

 

Anunțuri