O demisie, o sută de scenarii. Dintre toate variantele vehiculate până în acest moment de presă probabil că nu există niciuna foarte aproape de adevăr. Demisia lui George Maior din fruntea Serviciului Român de Informații reprezintă un eveniment care va produce efecte zilele următoare, iar rațiunile care au condus la acest gest sigur vor fi analizate și dezbătute multă vreme. Se știe că prezentul e cel care contează în viața de zi cu zi, că viitorul e incert, iar trecutul greu de rememorat pas cu pas. Totuși, azi cred că opinia publică românească (în mare majoritate) este de acord că George Maior a fost un om politic (inițial) care și-a făcut datoria față de țară și instituția pe care a condus-o până marți 27 ianuarie 2015. Câți oameni politici responsabili mai avem noi azi mi-e greu să spun, sper însă ca Maior să nu rămână doar „fostul șef al SRI”, ci să continue să aibă un rol în statul român. Iar SRI să continue în aceeași notă profesionistă…

maior

(imagine preluată de pe jurnalul.ro)