Peste două zile, românii se vor prezenta din nou la vot și de această dată în număr mare. Sunt sigur de asta! Campania electorală prezidențială a avut o parte bună, pentru că a reușit să stârnească o amplă dezbatere națională, iar atunci când democrația câștigă manipularea, scandalul, ura, dezbinarea nu mai au nicio valoare. Partea proastă a acestei campanii este legată de parazitarea temelor esențiale legate de funcția de șef al statului. S-a discutat doar pe marginea unor lozinci, a unor persoane, a fost un vacarm generalizat și totuși afirm că e bine. E bine pentru că instinctul democratic nu a dispărut, ba din contră. Nici nu se putea altfel în România, pentru că trebuie să recunoaștem că ne și place, de multe ori, sângele care curge în arenă. Suntem, cu bune și rele, un poporul latin, ancorat în zona Balcanilor, impregnat de modele slave și nu numai, însă eu sunt convins că nu suntem mai răi decât alții. Dar nici mai buni!
Finala prezidențială a fost cumva previzibilă. S-au calificat Victor Viorel Ponta, premier în exercițiu și președinte al PSD și Klaus Werner Iohannis, primar al Sibiului și președintele PNL. Eu mi-am exprimat, încă în debutul campaniei electorale, susținerea publică pentru Victor Ponta și am adus o serie de argumente raționale, în paralel cu scoaterea în evidență a punctelor sensibile ale PSD. Am fost mai mult decât implicat în dezbaterile de pe Facebook, asta dintr-un vechi reflex jurnalistic pe care îl am după ani de zile de activitate în radio, televiziune și presa scrisă. Unii dintre cititori, amici, colegi, apropiați au pus atitudinea mea într-o cheie politică (e parțial corect, deși nu am fost niciodată și nu sunt membru de partid) sau au concluzionat că aș fi cumva implicat în echipa de campanie electorală prezidențială. Această presupunere e cumva justificată, deoarece am lucrat ca și consultant oficial pentru PSD Timiș între 2004 și 2008, iar mai apoi am revenit în campania electorală din 2012, atât la locale, cât și la parlamentare, pe lângă colaborarea mea punctuală – în calitate de trainer – în cadrul unor serii de programe și proiecte de comunicare ale social-democraților europeni în România. De această dată nu am avut o asemenea implicare, iar susținerea mea pentru Victor Ponta are legătură cu un fapt de viață.
Îl cunosc personal pe Victor din anul 2004, de pe vremea când venea la Timișoara în calitate de șef al Corpului de Control al Guvernului și de președinte al TSD. Am discutat mai mult despre muzică, filme, sport decât despre politică în perioada respectivă. De fiecare dată când ajungea în zona de vest a țării făcea cumva și trecea și pe la Timișoara, aici unde are prieteni buni, așa cum sunt deputatul Sorin Grindeanu, prefectul Eugen Dogariu, Sebastian Răducanu și alți colegi. L-am văzut din interiorul partidului pe Victor cum a profilat o organizație fără mari perspective – era un fel de anexă – într-o structură puternică. Mă refer la TSD. Am urmărit cum a urcat treptele politicii, cum a devenit o voce puternică în Parlament. După eșecul din 2009 al domnului Mircea Geoană a fost singura opțiune a momentului pentru a prelua conducerea PSD. Recunosc, mi-a fost greu să cred că va reuși să stabilizeze un partid atât de mare și complex. Cu atâtea grupuri de forță, cu o sumedenie de lideri extrem de puternici, cu politicieni corupți, dar extrem de abili, așa cum sunt toți corupții din politică. Nu am avut curajul să pariez că va putea să-i pună la punct pe sforarii celebri din PSD, care de fapt erau aproape transpartinici. M-am temut că o să declanșeze un proces de înlocuire totală a vechilor lideri cu prietenii săi din partid. Nu a făcut nimic din toate acestea! A dovedit că puterea într-un partid se ia și nu se primește cadou. Dar, cel mai important, a preluat discret controlul, fără ca păpușarii de serviciu să observe. În același timp, a fost corect cu vechea garnitură de lideri și i-a făcut să înțeleagă faptul că legea trebuie să fie egală pentru toți. Cine crede că e simplu să conduci PSD înseamnă că e naiv politic…
În anul 2012 a devenit premier. Atunci, dincolo de bucuria reușitei sale, chiar am avut temeri că nu va reuși să controleze haosul din interiorul executivului. Să nu uităm cum arăta România în 2012, cu salarii tăiate, cu pensii reduse, cu spitale închise, cu „băieții deștepti” din energie și alte domenii aflați în zone de confort pe spatele românilor. Numai cine nu are habar de politică nu înțelege cât de rarefiat e aerul la nivelul acela și cum o mișcare sau neatenție te pot trimite la plimbare definitiv. A câștigat și pariul guvernării! Iar după alegerile generale din 2012 s-a concentrat pe politica externă, unde a avut succese notabile. Nu mai insist, pentru că le-am prezentat deja. Astăzi, la București se află premierul Italiei, Matteo Renzi, pentru a-l susține, vicecancelarul Germaniei, Sigmar Gabriel, a transmis o înregistrare video de susținere, așa cum au făcut liderii social-democrați din toată Europa.
Dincolo de argumentele de mai sus, rămâne convingerea mea fermă că Victor poate să contribuie decisiv la schimbarea în bine a României, că poate să genereze o altfel de politică internă și externă. Dar nu această convingere m-a determinat să mă implic atât de mult (în scris) în această confruntare electorală, ci faptul că Victor Ponta e același om, după aproape un deceniu de când ne cunoaștem. Chiar dacă progresul său politic a fost unul aproape incredibil, funcțiile și succesul nu l-au schimbat, iar asta cred că ne-a demonstrat tuturor celor care l-am cunoscut atunci când facea primii pași în politica mare…Victor, să fii un președinte bun!