Etichete

, ,

Ziua de ieri mi-a întărit convingerea că încă se mai poate, că nu e obligatoriu să renunțăm și, cel mai important, că speranța, măcar speranța, poate să meargă mai departe. Un simplu anunț, o semiconfirmare din partea mea, un val de articole pozitive din partea colegilor de presă și zeci, zeci de telefoane și mesaje de susținere. Pentru ce? Pentru simplul fapt că am avut curajul să îndrăznesc, pentru că am vrut și vreau să răspund pozitiv unei propuneri venite din partea cetățenilor. A celor care nu se mai simt reprezentanți de nimeni, a unor oameni considerați simple cifre statistice, a unor electori care sunt căutați acasă doar cu câteva săptămâni înainte de alegeri. Dar, deopotrivă, intenția mea a stârnit reacții pozitive în interiorul unor organizații politice, desigur nu neapărat la vârf, ci în structurile în care se mai află oameni normali, corecți. Cinismul și răceala din politica noastră pot fi depășite, chiar cred asta. Cu tărie!

Știu că o eventuală candidatură a mea pe Colegiul 8 Jimbolia ar arunca în aer tot soiul de combinații și țesături ce se pun acum la cale. Nu sunt nici naiv și nici visător, dar recunosc, fără emoții, că am convingeri și poate chiar o viziune pentru acest colegiu ignorat și nebăgat în seamă de nimeni. Eu cred în puterea binelui, a cuvântului dat, a lucrului bine făcut. Nu mă interesează o candidatură cu parafă, din partea vreunui mare sau mic șmecher și nici nu vreau să fac parte din marea armată a parlamentarilor trași cu cheia. E posibilă oare și alternativa?

Anunțuri