De câțiva ani îmi pun o întrebare care de la un timp s-a dovedit a avea un raspuns banal. Știu cu siguranță că dilema asta a mea are ca temă centrală unicitatea…Da, ceva aproape inexistent în ziua de azi. Făcând un exercițiu simplu de imaginație, bazat pe câteva observații, am relizat că ceea ce eu caut să aflu de foarte mult timp are un răspuns deloc greu de dedus. Zilele acestea stăteam și analizam profiluri din domeniul artistic si particularități ale reprezentanților lor. Astfel, am conștientizat că toți cei pe care îi admir și consider că au ceva de spus desi produc și se transpun în acelasi stil muzical, bazat pe idei conceptuale comune, sunt profund individualizați și deloc trași la indigo. In paralel, am urmarit procesul descris de o ascensiune nebună a celor care produc sunete și nu muzica, transmit doar stări și nu sentimente, idei deșarte și nu principii. Ascensiunea asta fiind vazuta de mine ca ceva justificat într-o lume a oamenilor care consideră ca au doar drepturi dar nu și îndatoriri. Tot ceea ce pot spune este, insa, că mereu m-a surpins ideea ca ceva deloc individualizat și perfect comun poate sa atraga și sa dea mereu impresia de nou, astfel captând numeric „cantități” uriașe de oameni…relativ dezamăgitor. Deci intr-un final pot spune ca întrebarea mea era…De ce particularitățile in sine si mesajele profunde continua sa nu fie atractive speciei umane, iar tot ceea ce te eliberează de obligații si iti ofera perspective aparent pline de „fun” sunt atat de interesante?. Revenind la surprinderea mea legată de lipsă unicului chiar si in domeniul artistic…acolo cred ca este vorba si de competențele muzicale ale celor ce produc muzica. Intr-o trupa cum este U2, Metallica, Pink Floyd, chiar daca unele astazi nu mai exista, reprezentatii vor fi mereu puternic conturati de caracterele lor dar cred eu si de faptul ca fiecare are ca specialitate un instrument. De cealaltă parte, lipsa competențelor muzicale este cu siguranta un factor in plus care contribuie la uniformizarea profilurilor „marilor vedete” acestia avand doua ocupații…fie aceea de a „plânge” in microfon fie de a apăsa trei butoane pe un mixer.

David Bota