Intoxicați de știrile exclusiv politice care inundă spațiul public, românii ignoră faptul că centralizarea administrativă de la noi e, în anumite entități, mult mai puternică decât în perioada comunistă. Ministerul Dezvoltării – indiferent de denumirea exactă și de partidul aflat la guvernare – e un exemplu clar privind centralizarea. Consiliile județene, ca să nu mai discutăm despre cele municipale, locale, au ajuns un fel de centre pentru inventariat propunerile de investiții, în timp ce toate aprobările se dau la București, la minister. Așa s-a ajuns în situația ca de la București să fie stabilit ce cămin cultural se modernizează sau ce școală va beneficia de reparații. Astfel, un funcționar dintr-un minister devine mult mai important și chiar mai reprezentativ decât un ales local sau județean. Grav e că prioritizarea proiectelor propuse de administrațiile din teritoriu e stabilită de oameni care nu au nicio legătură cu realitatea din teren.

Ne amintim cu siguranță că, ani la rând, s-a discutat despre nevoia de regionalizare, tema fiind folosită doar în campaniile electorale. Ulterior, legislația s-a complicat atât de mult, iar regionalizarea a fost pusă la sertar, pentru a fi scoasă patru ani mai târziu. Doar în perioada de dinaintea alegerilor.

La capitolul voință politică, toate formațiunile parlamentare din România au demonstrat că nu doresc sub nicio formă să lucreze la un cadru legislativ coerent, care să transforme regionalizarea într-o realitate. Nici nu ar avea cum să se întâmple acest lucru, având în vedere faptul că inclusiv organizațiile politice județene (filialele) suferă de o dependență totală față de nivelul central. Nici măcar listele de candidați pentru alegerile locale nu pot fi realizate prin voința exclusivă a organizațiilor județene, ci au nevoie de un fel de (supra)gir de la București.

Voi continua