20 de albume, în 20 de zile. O provocare între pasionaţii de muzică a fost lansată recent pe Facebook. Am fost nominalizat de un amic, Artur C. Muller și am intrat într-un joc interesant, care în final arată ca o călătorie spre interior. Pentru că pe Facebook textele se pierd cumva, având în vedere dinamica platformei, am decis să le „salvez’, aici pe blog și poate să continui să scriu despre cea mai mare pasiune a mea, muzica. Mai jos e ultimul text din cele 20 de etape, iar albumul de final a fost „A Night at the Opera”, Queen. Au fost două formații cu două albume în topul personal, Pink Floyd și Queen. Pentru că cerința era legată de 20 de albume cu impact major, am încercat să respect cumva istoria personală a descoperirilor muzicale, ca urmare o să avem la început Motorhead, AC/DC, Def Leppard, Queen, pe la mijloc Led Zeppelin, John Lennon, cu „deviaționisme” spre U2, Depeche Mode și Billy Idol, cu o trecere prin perioada flower-power, iar spre final Deep Purple și Pink Floyd. Sigur că au rămas nenominalizate albume ale unor trupe și artiști cu cariere solo la care țin, cum ar fi Scorpions, Guns’n’Roses, Eric Clapton. O altă categorie ascultată vine din spațiul ex-iugoslav, Bijelo Dugme, Bajaga i Instruktori, Riblja Corba. De mâine,  o să postez câte un text, în ordinea în care au fost scrise pe Facebook, excepție făcând ziua de azi. Vor fi mai puțin de 20 de texte, pentru că în câteva cazuri doar am postat coperta vinilului și am nominalizat o altă persoană pentru a continua povestea personală.

15 mai 2020

Pentru mine a fost ca un început de călătorie spre interior, am redescoperit momente din trecut, care rezonează în prezent. Am încercat să le ordonez cumva cronologic funcţie de cum am descoperit un artist, o formaţie. Înainte de ’89 şi chiar mulţi ani după era dificil accesul la muzică, dar mai ales la istoria rock, la poveştile despre trupe. Nu exista Wikipedia, nu aveai la dispoziţie site-ul oficial. Am fost un căutător asiduu de date despre istoria rock, aveam în casă un fel de enciclopedie publicată în anii ’80 unde erau informaţii generale despre multe din formaţiile rock ale anilor ’60-’70, pe care am citit-o de nenumărate ori. A venit după ’90 emisiunea radio realizată de Florian Pittiş pe care o ascultam cu caietul în faţă şi pixul în mână. Ulterior au apărut reviste specializate traduse sau scrise în română. Până atunci împărţeam cu Mihaela, sora mea, reviste Bravo şi Popcorn aduse din Germania. Din când în când apărea pe la câte un amic şi revista Metal Hammer, pe care ne înghesuiam toţi băieţii. Revenind la ştafeta muzicală de pe Facebook, am decis să mut textele scrise pe blog şi poate să continui poveştile muzicale. Unele din vinilurile pe care le-am postat în această cronologie le-am primit cadou imediat după ’90 de la Valentina Oprea. Îmi aduc aminte exact de ziua în care mi-a pus în braţe un teanc de discuri, cu The Beatles, The Rolling Stones, Elton John, Bon Jovi, etc. Ce bucurie pentru un copil pasionat total de muzica bună.