Dezbaterea despre dezbatere. Aceasta este tema prezidenţialelor din România anului 2019. La 30 de ani de la Revoluţie, când s-a strigat pe stradă „Vrem alegeri libere”. Avem o situaţie politică strâmbă, cu un candidat cotat cu cele mai mari şanse, care refuză să participe la un dialog cu contracandidatul său. După turul întâi, situaţia în cursa electorală a pornit de la zero. Cel puţin teoretic, atât Klaus Iohannis cât şi Viorica Dăncilă au şanse egale. Dar cel mai important lucru, au o LEGITIMITATE EGALĂ, dată de votul românilor, care s-au prezentat în faţa urnelor duminică. Iohannis a obţinut peste 30%, Dăncilă peste 20% din voturi. Acestea sunt cifrele care nu îi dau dreptul actualului preşedinte să îşi trateze sfidător contracandidatul. Şi dacă intra în turul al doilea cu Ninel Peia, care a pus pe jar autorităţile pentru a obţine rating, Iohannis era obligat de cutuma democratică să dialogheze cu acesta. Nu stabileşte nici Iohannis, nici PNL, nici ziariştii de casă, nici propaganda cine e legitim sau nu. Acest drept suveran aparţine cetăţenilor, care votează. Argumentele legate de prestaţia Vioricăi Dăncilă ca premier nu au legătură cu momentul actual. Acum, cei doi sunt într-o altă realitate.

E penibilă atitudinea unor jurnalişti, analişti, etc ce tot caută cu disperare explicaţii pentru fuga lui Klaus Iohannis de dezbatere. Niciunul nu stă în picioare, iar ridicarea în slăvi a lui Iohannis mi se pare periculoasă. De ce? Pentru că oricum are suficiente resurse şi structuri pe care se bazează, şi-a montat „guvernul lui” şi are avantajul că ocupă deja funcţia. Faptul că refuză superior dialogul cu Viorica Dăncilă generează un precedent extrem de riscant pentru fragila noastră democraţie. Orice concesie făcută în detrimentul actului democratic ne va costa, însă tăvălugul actual nu mai poate fi oprit. Pe moment, avem o armată întreagă de forţe, structuri şi oameni care trag cu toată artileria în democraţie. Totul pentru liniştea domnului Klaus Iohannis.