Democraţia din România a atins cel mai critic moment de după 1989. Faptul că toată lumea ştie că actualul preşedinte, Klaus Werner Iohannis, va câştiga cu siguranţă alegerile alimentează speculaţiile că există grupuri de forţă care aranjează totul din timp, astfel încât votul să devină irelevant. Teoria e confirmată de atitudinea sfidătoare, chiar dispreţuitoare a domnului Iohannis faţă de români, în general. Refuzul de a participa la dezbateri publice şi prezenţa strict în medii controlate, unde de regulă citeşte nişte discursuri (şi alea într-un limbaj basic, pentru un public neinformat şi captiv) reprezintă o grea lovitură aplicată democraţiei. Să presupunem că domnul Iohannis se consideră superior tuturor celorlalţi candidaţi şi nu coboară alături de ei, deşi din punct de vedere al discursului l-ar bate la scor mulţi dintre aceştia: Kelemen Hunor, Mircea Diaconu, Paleologu, Cătălin Ivan, ba chiar şi excentricul domn Cataramă. Dacă totuşi e atât de preţios domnul Iohannis de ce nu a organizat runde de dezbateri deschise între el şi jurnalişti? Chiar cu cei care îi ridică osanale. Dar măcar ar păstra aparenţele unui joc democratic.

PSD e responsabil direct

Situaţia convenabilă pentru domnul Iohannis şi dramatică pentru România a fost generată de PSD, care după preluarea puterii în Parlament a luat-o efectiv razna, a promovat tot felul de incompetenţi, iar politic a greşit enorm. Deşi a abordat un discurs politic nationalist, cu tente antieuropene, probabil la sfatul unora precum Codrin Ştefănescu, PSD nu a făcut niciun pas împotriva forurilor europene, a fost mai disciplinat decât multe alte partide de guvernare din Uniunea Europeană, însă au fost alimentate vuvuzelele politice apropiate de Iohannis, care au anunţat prăpădul: PSD ne scoate din UE şi ne îndreaptă spre Rusia. Sigur că totul era un fake de comunicare, atât din partea liderilor PSD, cât şi din partea Cotroceniului şi a sateliţilor săi. Guvernările PSD nu s-au atins de multinaţionale, Liviu Dragnea a făcut eforturi disperate să fie băgat în seamă de americani şi de liderii europeni, însă discursul şi conduita politică au fost atât de dezastruoase, încât propaganda iohanistă a lansat teoria că doar Klaus Werner ne-a menţinut pe parcursul euro-atlantic. O asemenea inepţie însă a prins la mulţi cetăţeni şi o vedem rostogolită chiar zilele acestea. Să fim serioşi, cu atâtea capacităţi militare americane desfăşurate în România (vezi scutul de la Deveselu), doar un naiv putea crede că scoate cineva ţara din parteneriarul strategic cu SUA şi pleacă repede spre Rusia. Cu România în plasă! O prostie fără margini. Dar…a prins, chiar la cei ce se consideră avizaţi pentru simplul motiv că au studii superioare.

Politica bate guvernarea

În ciuda aberaţiilor politice şi a scandalurilor provocate de Liviu Dragnea şi echipa, a decapitării premierilor, PSD a avut o guvernare în care economia a crescut, au fost acordate salarii decente medicilor şi profesorilor şi în general au fost sectoare care au simţit unele măsuri benefice. Inclusiv mediul privat. Tot pesediştii (cum le spune domnul Iohannis cu sete) s-au achitat mai mult decât onorabil de misiunea complicată de a prezida Consiliul UE. În ciuda tuturor torpilelor şi sabotajelor venite de la Palatul Cotroceni. Prea târziu însă pentru PSD, care a alunecat rău de tot într-o zonă aberantă din punct de vedere politic, dovada că situaţia internă din partid afectează orice partid, atunci când acesta se află la guvernare.

Vrăjitorul din Oz

Actul politic al preşedintelui Klaus Iohannis seamănă izbitor cu al unui personaj de carte şi film. Vrăjitorul din Oz se ascundea pe după perdele de fum, în spatele unor zgomote şi a butaforiei pentru a-şi ascunde slăbiciunile. Preşedintele actual şi viitor al României are în spate un întreg mecanism statal, pe care îl foloseşte politic în această campanie pentru a se proteja şi a evita prezenţa de dezbateri. Jurnalistul Dan Tăpălagă, un înverşunat luptător împotriva PSD, l-a atacat la scenă deschisă, zilele acestea pe Klaus Iohannis, pe care l-a întrebat de ce se teme:

„…mai cunoașteți o țară din UE în care președintele în funcție pretinde al doilea mandat, dar refuză să se prezinte în fața alegătorilor săi, evită confruntarea cu rivalii, nu acordă niciun interviu, nu organizează nici o conferință de presă pe toată durata campaniei și se prezintă în spațiul public doar în medii perfect controlate?

Cum e posibil ca până și o mediocritate ridicolă ca Viorica Dăncilă, expertă în gafe de exprimare, să-l provoace pe șeful statului la o confruntare unu la unu și să râdă de lașitatea lui? Cum este posibil ca Dan Barna, candidatul USR/PLUS, să amenințe că va organiza un fel de dezbatere a ofertei sale de candidat cu publicul pe Facebook, dat fiind că alt tip de dezbatere nu există în societate pe tema ofertei candidaților la prezidențiale?…”, a scris Tăpălagă pentru G4Media.

Un alt jurnalist politic, timişoreanul Silviu Florescu a publicat şi el un text în Renaşterea Bănăţeană în care subliniază absurdul politic pe care îl traversează România

„Scriitorul Mark Twain spunea că dacă prin vot am schimba ceva, nimeni nu ne-ar mai lăsa să votăm. România are, duminică, alegeri prezidenţiale (cică s-ar mai ţine, totuşi), după o campanie electorală fără precedent din punct de vedere al confruntărilor electorale între candidaţi(...)Campania electorală s-a limitat la luptele pentru dărâmarea guvernului şi la instalarea altuia nou, care l-au avut în prim-plan pe preşedintele în funcţie. Pe rând, Klaus Iohannis şi-a ucis politic toţi contracandidaţii cu şanse, turând la maximum maşinăria infernală de care dispune şeful statului. Pe unul singur nu a reuşit să-l doboare: pe Mark Twain’, subliniază ziaristul timişorean.

Ce a făcut în ultimii 5 ani?

Era o vorbă după Revoluţie: Ce ai făcut în ultimii cinci ani? Azi dacă cineva l-ar întreba pe Klaus Iohannis acelaşi lucru, oare ce ar răspunde? Că la imunitatea prezidenţială nu a renunţat, aşa cum a promis acum cinci ani! Poate ar putea să ne replice că a făcut de trei ori jocurile lui Liviu Dragnea, iar la primul guvern PSD dărâmat din interior deşi putea să acţioneze pentru a opri demenţa politică a fostului şef al pesediştilor a preferat să obţină un avantaj electoral şi să lase ţara în incertitudine. Poate ne-ar reaminti că în 2015 a profitat de o tragedie naţională fără margini pentru a-şi instala un guvern personal, reuşită în tandem cu acelaşi Liviu Dragnea şi cu voturile pesediştilor pe care acum îi atacă citind pe de o coală de hârtie. Ce au făcut tehnocraţii ştim cu toţii, pe unii îi regăsim în actualul executiv. O altă întrebare ar putea să fie legată de jaful din pădurile ţării, care e transpartinic şi a ajuns o problemă de securitate naţională. Ce a făcut oare domnul Iohannis în aceşti cinci ani pentru a limita tăierile abuzive de păduri, drama acestei ţări?

Averea imobiliară

Dar poate cel mai aşteptat răspuns ar fi cel legat de averea imobiliară a familiei Iohannis, subiect pe care fanii acestuia îl ignoră cu încăpăţânare. Iată ce scrie Rise Project despre iţele imobiliare din Sibiu, într-o amplă anchetă pe care nu am văzut-o preluată prea mult de posturile de televiziune, la vremea respectivă:

Cele mai multe case din colecția imobiliară a lui Klaus Iohannis sunt rezultatul unei acțiuni de retrocedare întemeiate pe acte false

O filiație fictivă . Baștea și Iohannis au avut succes în acțiunea lor de revendicare pretinzând că sunt succesorii celui care le deținuse înainte de naționalizare.

În realitate, nu erau. În baza relației care îi lega de proprietarul istoric al clădirilor, ar fi avut dreptul să revendice maximum o optime din averea lui, nu întregul – așa cum procedaseră.

După ce lipsa lor de legitimitate a fost descoperită, actul care le consifințise dreptul de proprietate asupra imobilelor – un certificat de moștenitor, întocmit în 1999 – a fost anulat în justiție, în 2005.

Mai mult decât atât, la mijlocul anilor 2000, ca beneficiari ilegitimi ai acestei moșteniri, Baștea și Iohannis au fost cercetați penal, fiind acuzați de uz de fals – fără să fie, în cele din urmă, trimiși în judecată.” Rise Project.

 

Duminică votăm!?

Indiferent de context, în ciuda tuturor acestor evidenţe, duminică ar fi bine ca românii să se prezinte în număr mare la vot. E un drept câştigat la Revoluţie, e un gest care ar trebui să le arate tuturor politicienilor, dar mai ales şefilor instituţiilor care gestionează procesul electoral (AEP, STS, MAI, etc) că cetăţenii speră la un scrutin corect. Toate speculaţiile privind aranjarea votului, care au existat în fiecare campanie electorală, trebuie spulberate chiar de către structurile implicate. Lipsa de încredere în instituţii şi disoluţia statului sunt mai periculoase decât păstrarea la Cotroceni a unui preşedinte care îşi va continua o frumoasă şi lungă vacanţă…