Din păcate, abia acum vedem dimensiunea unor abuzuri care, pas cu pas, ni s-au prezentat drept acțiuni firești, normale, europene și democratice. România pare că e forțată să uite rapid de trecutul său totalitar, având în vedere că, în ultimii ani, s-a insinuat o putere nelegitimă, care a împărțit corupții în buni și răi, care a anulat, la propriu, voința cetățenilor exprimată prin vot. E vremea ca țara să intre în normalitate, instituțiile democratice să-și preia misiunile constituționale, corupții să răspundă egal în fața judecătorilor, iar procurorii să-și asume responsabilitatea faptelor și acțiunilor.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a decis: Curtea a constatat că a existat și există un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție şi Guvernul României, generat de acțiunea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Națională Anticorupție de a-și aroga atribuția de a verifica legalitatea și oportunitatea unui act normativ, respectiv Ordonanța de urgență a Guvernului nr.13/2017, cu încălcarea competențelor constituționale ale Guvernului și Parlamentului, prevăzute de art.115 alin.(4) și (5) din Constituție, respectiv ale Curții Constituționale, prevăzute de art.146 lit.d) din Constituție.

Curtea Constituțională a constatat că aprecierea oportunității adoptării unei ordonanțe de urgență, sub aspectul deciziei legiferării, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului delegat (Guvernul României), care poate fi cenzurat doar în condițiile prevăzute expres de Constituție, respectiv doar pe calea controlului parlamentar, exercitat potrivit art.115 alin.(5) din Constituție.

Pe de altă parte, sub aspectul controlului asupra legalității/constituționalității ordonanțelor de urgență ale Guvernului (atât sub aspectul procedurii de adoptare, cât și al conținutului normativ), singura autoritate abilitată să efectueze această verificare este Curtea Constituțională, nicio altă instituție publică neavând competența materială în acest domeniu.”

Anunțuri