Peste cinci zile, cetățenii din Timiș sunt din nou așteptați în fața urnelor, după o campanie electorală civilizată în județ, fără mari convulsii. Cele două blocuri politice – PSD și PNL – au încercat, firesc, să-și maximizeze șansele. PNL a abordat o strategie specifică fostului PDL, în sensul că și-a ascuns cât de mult a putut candidații cu probleme penale, cei mai notorii fiind chiar pe lista propusă pentru Consiliul Județean. Aflată în cădere evidentă de formă și fiind sub presiunea foștilor pedeliști, filiala Timiș a PNL a mizat totul pe candidatul la Primăria Timișoarei, Nicolae Robu, actualul primar. Beneficiar direct al marilor proiecte de modernizare ale orașului începute în ultimul mandat Ciuhandu, practic Robu a câștigat înainte de vot alegerile, mai ales că PSD nu i-a interpus un candidat determinat, ci a mers pe mâna deputatului Florin Bârsășteanu, un tip elegant și civilizat, care a făcut campanie la modul serios, însă fiind intrat târziu în cursă evident că nu avea nicio șansă. Oricum, ar fi fost greu să explici unui electorat scârbit (pe bună dreptate) de politică faptul că Nicolae Robu NU a avut niciun proiect personal major. Sigur nu vorbim despre schimbarea plăcuțelor de pe fântânile publice, construite tot pe vremea lui Ciuhandu sau despre rebotezarea Seniorului Coposu în Gheorghe Coposu; probabil îl obsedează faptul că oamenii informați din oraș știu că actuala modernizare a centrului vechi i se datorează fostului primar țărănist.

La Consiliul Județean Timiș avem o situație cel puțin interesantă, mai ales după plecarea actualului președinte Titu Bojin la UNPR. Mutarea fostului lider al PSD a fost dictată de orgoliul său, dar și de sfaturile interesate primite din partea unor apropiați care știau că oricum nu vor mai prinde un loc pe lista de candidați ai PSD Timiș. Bojin a făcut un efort incredibil în această campanie, dată fiind și vârsta lui, în încercarea de a obține voturi în județ. Tenacitatea lui Bojin a fost dublată de o campanie de comunicare inteligentă și de o echipă profesionistă de consultanți. Totuși, e greu de crezut că UNPR va obține peste 5% la nivel de județ, iar dacă asta se va întâmpla, e exclusiv meritul lui Bojin. Pe de altă parte, cei care îl cunosc bine și au fost alături de el ani de zile spun că îi va fi foarte greu să pună ștampila pe alt partid decât PSD…sigur gestul din cabina de vot e suveran și doar Titu Bojin știe dacă poate, în liniștea momentului, să voteze împotriva Partidului Social Democrat. Adică să se voteze!

Partidul Social Democrat a mers la Consiliul Județean pe singura variantă potențial câștigătoare – Sorin Grindeanu, actualul președinte al PSD Timiș, de profesie informatician. Fost ministru în cel mai bun Executiv de după Revoluție – Guvernul Victor Ponta -, Grindeanu este în acest moment cel mai conectat om politic timișorean atât la politica națională, cât și în plan extern. Extrem de apropiat de Ambasada Statelor Unite cât a fost ministru al Comunicațiilor, Grindeanu a avut o prestație foarte bună ca membru al Executivului, unde a reprezentat interesele statului român. Din poziția de ministru al comunicațiilor, Sorin Grindeanu a dispus contestarea în instanță a plăților către Microsoft, decizie pe care și-a asumat-o într-un context cel puțin complicat.

Grindeanu

Experiența administrativă locală a lui Sorin Grindeanu, care a fost viceprimar al Timișoarei între 2008 și 2012, completează o carte de vizită care nu poate fi ignorată de cetățeni. De fapt, prin asumarea candidaturii pentru președinția Consiliului Județean Timiș, Grindeanu încearcă să schimbe din temelii organizația Timiș a PSD, care a trecut printr-o serie de momente complicate în ultimii ani. Grindeanu a abordat în această campanie electorală contactul direct cu cetățenii, fiind prezent în fiecare oraș și comună din județ, fie cu prilejul prezentării candidaților, fie în întâlniri cu primarii și consilierii partidului. Practic, actualul lider al PSD Timiș a continuat politica directă a contactului cu alegătorul, inițiată de fostul senator Ilie Sârbu, cel care, în anul 2004, a preluat conducerea organizației vreme de șase ani și a colaborat direct cu Sorin Grindeanu din postura de președinte executiv și ulterior primvicepreședinte. Ilie Sârbu este cel care a deschis spre publicul larg PSD Timiș, a transparentizat activitatea partidului și a permis accesul liber al presei la informațiile de interior, după ani de zile de ostilitate între fostul PDSR și mass-media.

Campania electorală modernă a PSD pentru Consiliul Județean Timiș e confirmată de succesul on-line al videoclipului candidatului Sorin Grindeanu, de impactul mesajelor politice și de setul de propuneri făcute de social-democrați. Practic, echipa lui Grindeanu a dominat atât dezbaterea în teren, cât și mediul on-line. Fostul ministru a lansat câteva propuneri, toate realizabile, cu care a venit în fața alegătorilor: dinamizarea procesului de atragere a fondurilor europene și guvernamentale în Timiș, construcția unei noi maternități, instituirea unui climat de siguranță pentru comunitățile locale, prin intermediul Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), dezvoltarea turismului, prin modernizarea infrastructurii și închiderea inelului de circulație al Timișoarei, care deja e propusă în MasterPlanul de Transport al României, aprobat de Guvernul Ponta.

Discursul rostit de Sorin Grindeanu în momentul lansării candidaților PSD  a confirmat clar faptul că Timișul are un nou lider politic, tânăr, modern, pregătit, dispus să adune energiile pozitive din județ pentru o construcție administrativă de viitor.