Cazul familiei Bodnariu a inflamat opinia publică din țară, dar și comunitățile românești din toată lumea. Se discută intens despre subiect, apar informații mai mult sau mai puțin șocante, însă problema e mult mai complicată decât pare. Chiar zilele acestea, există o situație aproape incredibilă în care e implicată o familie de cetățeni români, rezidenți în Novergia, care a fost nevoită să plece de urgență cu copiii din țara respectivă, pentru că au sesizat, în urma unor ședințe la școală, că există intenția să le fie luați minorii, după modelul aplicat în alte cazuri, invocându-se diverse motive. Tatăl celor doi copii a avut o intervenție telefonică pe un post central de televiziune, povestea sa fiind greu de acceptat…în anul 2016. Omul a relatat cum a reușit, la limită, la ajungă la școala unde învățau copiii pentru a evita preluarea lor de către Barnevernet (instituție care acționează regional, conform unor oficiali norvegieni), după care și-a luat soția de acasă, cu câteva obiecte de uz imediat și au părăsit de urgență Norvegia, în prezent fiind într-o țară din Uniunea Europană și încercând să-și clarifice situația din punct de vedere legislativ. În urmă cu patru ani, altă familie de români a trecut printr-o situație similară cu cea despre care discutăm acum. Nu doar românii din Norvegia au acest gen de probleme. DC News a publicat un articol potrivit căruia un post important de televiziune din Lituania susține că răpirea copiilor este o politică de stat în Norvegia. Potrivit  canalului de știri LNK, Norvegia ar avea cea mai mare rată de căsătorii între rude, iar statul încearcă îmbunătățirea materialului genetic, prin răpirea copiilor unor străini și naturalizarea lor. Rusia și Cehia au protestat, de asemenea, în cursul anului trecut, pentru că Barnevernet ar fi luat copiii unor emigranți, pe motive discutabile. Serviciul de protecție a copilului, Barnevernet, ar urmări copii lituanienilor, așa cum companiile comerciale își caută marfa, susține realizatoarea show-ului ”An Hour with Ruta”, citată de Daily Mail. Publicația respectivă a publicat un articol șocant în primăvara anului trecut.

copii_3-465x390

(imagine preluată de pe evz.ro)

În Norvegia a devenit o practică uzuală ca anumite familii să rămână fără copii din diverse motive, iar imediat aceștia să fie dați spre adopție și să li se piardă urma. Mai jos am sintetizat câteva aspecte legislative și procedurale, care poate vor clarifica unele aspecte.

În cele mai multe țări din Europa, de procedurile de adopție se ocupă autorități independente, în România adopția se realizează de către autoritățile statului: ANPDCA – Autoritatea Naționala pentru Protecția Copilului și Adopție (structură în subordinea Ministerului Muncii) care, la rândul său, se raporteaza la DGASPC- Direcțiile generale pentru protecția copilului ( de la nivelul fiecărui județ). În ultimii ani, se constată în multe țări o accelerare a procesului de adopție, sub diverse motive. Puțini știu, însă, că aceste entități independente încasează sume uriașe de bani în momentul în care se finalizează o adopție, fonduri obținute legal!

Și la noi în țară, există grupuri de presiune care insistă sa se deschidă linia adopțiilor internaționale sub aceasta formă independentă, aspect care va împrumuta mult din aceste dramatice situații întâlnite în statele nordice. Ne amintim cu toții de modelul anilor ’90 de la noi, când foarte mulți copii au fost adoptați – e adevărat că trăiau în condiții inumane în orfelinate – și nimeni nu a mai știut nimic despre ei.

În etapa post-adopție, potrivit legislației actuale din România e prevăzută o perioadă de monitorizare a copilului adoptat, timp de 2 ani, dar unele țări au renunțat la astfel de mecanisme de monitorizare. În prezent, în România, este în lucru modificarea legii adopției, modificare prin care se vor simplifica unele etape pentru a scurta perioada de așteptare. Și a copilului și a părinților adoptatori. Grav este că se fac presiuni infernale, inclusiv în media, prin diverse grupuri de „lobby”, pentru a se relaxa condițiile în adopția internațională. Practic, se încearcă transformarea unui demers important pentru viața unui copil și a unor potențiali părinți în proces economic în toată regula. Ai bani, adopți și nimeni nu mai verifică ce s-a întâmplat cu acel copil…

Adopția internaționala funcționează și la noi, dar este făcută de către ANPDCA, într-o formă suficient de permisivă, dar controlabilă. De asemenea, decăderea din drepturile părintești se face doar prin decizia instanței și nu în urma unor concluzii trase de o comisie independentă, așa cum se întâmplă în Norvegia și în alte țări europene.

Sunt deja multe situații în state europene în care copii extrași din familiile lor au fost adoptați inclusiv de cupluri gay, care acolo au dreptul sa adopte copii. E o variantă ce nu trebuie exclusă. Nu doar familia românului Marius Bodnariu trece prin așa ceva; sunt sute de cazuri în ultimii doi ani înregistrate în Norvegia, dar și în alte state nordice. Dată fiind gravitatea situației, se impune ca grupul europarlamentarilor români să se implice activ în această problemă. De asemenea, la nivelul MAE poate ar trebui constituită o celulă de criză, din care să facă parte și alte instituții ale statului pentru ca România să aibă o poziție clară în această problemă extrem de sensibilă, care e cunoscută la nivel european…