…sigur că nu mă gândesc la o distrugere efectivă în timp a statelor europene, ci la moartea celei mai puternice idei care a stat la baza constituirii Europei moderne: libertatea. Religia creștină e cea care îi conferă libertate absolută omului, îl lasă să aleagă, nu îl constrânge, nu îl amenință, nu îi cere decât să creadă. Sigur că după ce s-a stabilit o relație directă între om și Creatorul său, creștinismul vine cu o întreagă sumă de valori, de reguli și condiții, care, însă, nu îl subjugă pe cel care alege religia libertății, ci îl dezvoltă. Chiar și în momentele în care refuză sau se îndoiește de aceste valori, celui care crede i se oferă șansa să revină pe drumul ales, indiferent de câte ori îl părăsește.

Europa de azi, prin instituțiile ei politice și administrative, se îndepărtează tot mai mult de religia creștină, de fundamentele pe care s-a construit. Sub pretextul unui globalism (căruia evident că îi lipsește fondul, fiind doar o formă) tot mai greu de înțeles, cei care conduc forurile UE, dar și șefi ai guvernelor și agențiilor naționale refuză să se mai identifice cu religia încă majoritară în Europa. E un hiatus între cetățeni și cei care îi conduc, iar prăpastia se adâncește în ritm accelerat.

Nu doar elita politică stă departe de valorile creștine, ci și (sau mai ales) mainstream media. Multe dintre televiziunile, posturile de radio, portalurile de știri cu audiență mare acționează ca un baros asupra oricărei idei de moralitate sau chiar normalitate, promovând oameni, fapte, situații care frizează absurdul, urâtul, grotescul.

Iar în tot acest context, în aparenta libertate totală, a devenit aproape un delict de opinie să susții ideea de familie, de exemplu. Legislațiile naționale se modifică accelerat și s-a ajuns în situația ca doi bărbați să se poată căsători și să adopte un copil, statul să îi considere o familie, iar media să aplaude toată această mascaradă, pentru că normalitate e imposibil să o considerăm.

Sărbătorile religioase creștine sunt ascunse tot mai mult, iar urările tradiționale trebuie înlocuite cu formule care, de fapt, nu transmit nimic. Tot sub pretextul libertății religioase a cetățenilor se întâmplă asta, deși singurii afectați sunt creștinii.

Exemplele pot continua și în fiecare caz putem sesiza că, de fapt, renunțând la creștinism, Europa lasă un gol imens, iar fără valori nimic nu rezistă în timp…Istoria a demonstrat deja asta.