Iresponsabilitatea unor vectori de imagine și comentatori publici din România atinge cote greu de imaginat în ultima perioadă. La adăpostul rețelei de socializare Facebook, diverși analiști de ocazie combat aproape orice gest al instituțiilor de forță ale statului, dar mai ales acțiunile Serviciului Român de Informații. La fel cum s-a întâmplat în cazul extremistului maghiar arestat chiar de Ziua Națională, azi s-a umplut internetul de comentarii ironice sau chiar de acuze directe la adresa SRI și a procurorilor care l-au ridicat de la domiciliu pe un tânăr din Craiova suspectat de propagandă jihadistă. Evident că e imposibil ca cei care comentează atât de lejer pe marginea subiectului să aibă date certe despre activitatatea băiatului de 17 ani, de legăturile care ar exista între el și grupări teroriste, însă asta nu îi oprește să combată acțiunea SRI și DIICOT. În stilul original mioritic…Cred că societatea noastră o va lua razna de tot atâta vreme când oameni cu acces pe posturile de televiziune exprimă așa de lejer și iresponsabil opinii pe marginea unor evenimente care pot conduce la tragedii naționale.

Profilul atacatorilor extremiști din Franța și din alte state europene nu e unul foarte complex: tineri excluși social, cu tendințe infracționale, atrași de violență și dornici de afirmare. Iată ce spune o analiză Le Figaro, preluată în România de RFI:

„Internetul este metoda preferată de recrutare a jidadiștilor, esențial pentru cauză, peste 90% din recrutări făcându-se online. Raportul oferă o imagine detaliată a resurselor folosite de recrutori pentru a crea un „spațiu virtual sacru”, unde tinerii înscrisi intră pe o cale inițiatică care-i va conduce în final la granița turco-siriană. Autorii studiului sunt îngrijorați de faptul că „recrutorii și-au perfecționat tehnicile de recrutare și îndoctrinare atât de mult cu ajutorul internetului, încât vin acum cu oferte de îndoctrinare individualizate pentru a atinge tineri cât mai diferiți.”

Recrutorii pentru jihad, în principal pentru ISIS, au dezvoltat „5 mituri” pentru a agăța prada: mitul „eroului cavaler ” care funcționează cu băieții, „o cauză umanitară precum ajutarea copiilor gazați de guvernul sirian” care atrage fete minore, „cel care duce apa” e modelul care funcționează cu tinerii care caută un lider, „Call of Duty ” amintind despre jocul video de război pentru tinerii care doresc să lupte. Ultimul mit sau model utilizat este cel care caută persoane „fără limite”.

Raportul subliniază faptul că radicalii folosesc universul familiar tinerilor din lumea jocurilor video. Violența virtuală a unui joc de genul ” Assassin’s Creed”  poate face un tânăr sensibil să plece „pentru o confruntare reală,” spun autorii studiului.

Aceștia subliniază impactul utilizării unor filmulețe cu imagini subliminale, postate de exemplu, de un recrutor ca Omar Omsen de la Frontul al-Nosra, filiala siriană a Al-Qaida. Acesta utilizează inclusiv vizualuri și filmulețe în jurul teoriei complotului pentru a izola și fanatiza tinerii fragii. Aceștia se uită ore în șir la filme pe YouTube în ceea ce se numește o „radicalizare în camera de acasă”.”

Apelurile la responsabilitate cred că sunt inutile în acest moment, însă cei care combat, fără să aibă nici un element din interiorul anchetei, acțiunile SRI și DIICOT poate ar trebui să se gândească mai bine că ar putea face jocul unor criminali gata să ucidă oricând, chiar dacă stau în „camera de acasă” și se joacă pe calculator. Deocamdată…

 

Anunțuri