Biserica Ortodoxă Română este supusă unui triplu atac în aceste zile: din exterior, prin intermediul rețelelor de socializare, din partea unor instituții publice și – poate cel mai grav – din interior, de către preoți, ierarhi, înalți ierarhi care nu se ridică la înălțimea poziției pe care o ocupă. Trăim într-o perioadă în care valorile umanității, cele democratice, sociale, creștine, dacă vreți, sunt înlocuite de o atitudine sălbatică, gregară, venită parcă din tenebrele unor vremuri de început ale organizării oamenilor în comunități. Se cultivă violența, pornografia, consumerismul diabolizat în cele mai grotești și oribile forme. Aparent, totul se reduce la petreceri, selfie pe Facebook, cumpărături în exces, vizite la psihologi și guru motivaționali, finalul fiind undeva între o sticlă de vodkă scumpă și pastile pentru somn. De fapt, asta vedem la tv, pe Facebook, pe site-urile de știri, în reviste lucioase, etc. Viața reală e alta în România. Avem o țară cu o populație tot mai săracă, suntem în toate topurile negative pe primele locuri în ceea ce privește problemele sociale, nivelul de trai, rata avorturilor, mortalitatea infantilă. Aceste realități crunte, neprelucrate în Photoshop, sunt ale noastre și nu au nicio legătură cu Biserica Ortodoxă, care a rămas o ultimă redută, spirituală evident, în calea atomizării definitive a societății românești și a ideii de stat național unitar.

Prislop I

Detractorii aprigi ai BOR și oile de Facebook care atacă furibund Biserica nu vorbesc despre opera caritabilă a bisericii, despre instituțiile media înființate și finanțate de BOR, despre sutele de preoți cinstiți, corecți și de multe ori săraci, dar scot în evidență orice faptă reprobabilă comisă de un purtător de sutană. Într-o perioadă în care presa românească e muribundă, Patriarhia a lansat și susține un post tv care are o componentă culturală extraordinară, însă „intelectualii de facebook” nu au nici răbdare și nici interes să le urmărească. Preferă să dea share unei știri care vorbește despre un preot nenorocit ce a furat banii enoriașilor.

Vremurile tulburi pe care le trăim nu sunt noi pentru ortodoxia românească. Turcii intrau cu caii în biserici pentru profanarea lor, după care le ardeau, nu înainte de a-i trece prin sabie pe toți creștinii aflați acolo, austro-ungarii ne-au dărâmat cu tunurile lăcașele de cult, comuniștii lui Ceaușescu au distrus biserici cu buldozerul, iar acum ne aflăm în faza în care se lucrează intens la decredibilizarea Bisericii Ortodoxe Române. Sigur că naivii care intră în acest joc nu vor accepta niciodată că sunt folosiți de cercuri de interese puternice dornice să scape de influența BOR în societatea românească, pentru că doar un popor fără repere și valori poate fi folosit eficient și transformat în populație consumatoare. Sub pretextul modernizării și emancipării românilor asistăm la cel mai aprig atac la adresa ortodoxiei românești din ultimii 25 de ani. Iar cei care conduc ofensiva nu vorbesc despre ortodoxie, ci despre „ortodoxism”, termen ce nu are nicio legătură cu Biserica Ortodoxă Română, care niciodată nu a fost în ofensivă sau în campanii de cuceriri teritoriale sau politice. Când românul are o problemă gravă își amintește de Dumnezeu și caută liniștea în biserică, chiar dacă până atunci nu i-a trecut pragul, că doar nu o se închine la rețeaua de socializare Facebook sau la știrile despre tăierea fondurilor guvernamentale destinate lăcașelor de cult. Acum, când Biserica este atacă furibund oare ce face românul? Aici nu mă refer la puținii români care cred că au apărut pe această planetă prin efortul lor personal, fiind atât de importanți încât nu au nici strămoși, nici trecut, nici viitor, ci doar un prezent spectaculos, etalat pe rețelele de socializare, un salariu bun la multinațională și o viață de…Chiar dacă pericolul la adresa BOR nu poate fi neglijat, e de așteptat ca toate aceste atacuri să întărească credincioșii ortodocși din România.

 

Anunțuri