Răspunsul

Ne aflăm într-o perioadă complicată social, iar instanțele de tot felul (instituții, biserica, școala, media etc) cu care ne-am obișnuit parcă nu mai reușesc să ne ofere nimic. Totul este impredictibil, zonele de confort și siguranță – cel puțin în Europa – par că se prăbușesc precum un castel de nisip măturat de un val furios. Securitatea continentului e pusă sub semnul întrebării, liderii politici sunt doar atât și nu mai reușesc să se ridice la nivelul vechilor bărbați de stat care au pacificat Europa. Avem funcționari la butoane, nu personalități, așa cum s-a întâmplat în secolul XX. Valorile morale se scurg printre spoturi tv, internetul ne subjugă la pachet cu virusarea vieții cotidiene. Probabil că omul modern european simte că se sufocă și nu știe dacă e din cauza poluării excesive sau are legătură cu suprasaturarea creierului său. Dilemele se înmulțesc, răspunsuri nu mai există parcă, iar lumina cea binefăcătoare dispare într-o lume în care becurile nu se sting niciodată, dar totuși parcă e tot mai întuneric. Contextul mi-a reamintit de o postare mai veche (din 2011) de-a mea, pe care o reiau mai jos:

Ce ar mai putea urma după nazism și stalinism 

Când am văzut, prima dată, filmul The Wall – proiectat în Amfiteatrul Facultăţii de Electrotehnică – aveam vreo 16 ani. Producţia, regizată de Alan Parker pe baza unui scenariu scris de Roger Waters, a avut un impact serios asupra mea şi asupra prietenilor mei. Aveam, încă de atunci, avantajul că ştiam care e răspunsul la dilemele şi problemele acestor vremuri complicate şi tulburi pe care le trăim. La fel s-a întâmplat, câţiva ani mai târziu, după ce am citit şi recitit 1984 al lui George Orwell, o capodoperă literară. Ieri, în prima Duminică de după Sărbătorile de iarnă, am citit o carte-răspuns, o proiecţie într-un viitor de care mulţi se tem, unii şi-l închipuie cu groază, diverşi îl doresc, în inconştienţa lor, iar alţii lucrează, în întuneric, la el… DIAVOLUL ESTE POLITIC CORECT aşa se intitulează romanul scris de Ieromonahul Savatie Baştovoi, carte pe care nu am putut să o las de pe o zi pe alta, aşa că am parcurs-o mai uşor decât aş fi urmărit un film bun. Cumva aşteptam apariţia unei cărţi care să demonstreze că Umanitatea are, de mai bine de 2000 de ani, Calea prin care se poate salva…Îngustă ce-i drept şi tot mai ignorată…Am făcut legătura cu The Wall şi 1984 pentru că eu văd în cartea părintelui Savatie răspunsul pe care nu îl găsim nici în producţia lui Waters şi nici în cartea lui Orwell.

Vă recomand acest volum, care invită la luciditate şi, cel mai important, la SPERANŢĂ…

PantoCrator

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s