Numai în România – o țară în care muzica rock este ascunsă de mainstream media – e posibil să fie folosită o dramă națională petrecută în timpul unui concert al unei trupe ce promova metalcore pentru a da jos guvernul. Iar după asta, să fie chemați la consultări politice reprezentanți ai străzii stabiliți după criterii de nimeni știute, care evident că au răspuns prezent, după ce și-au pregătit batistuța și pantofiorii pentru marea întâlnire a vieții. Pe măsură ce, zilnic, se sting tineri care au avut neșansa să fie într-un loc nepotrivit, într-un moment nepotrivit, cei care profită de moment își consolidează poziția. Și râd probabil în spatele reflectoarelor de studio încântați că au reușit să manipuleze o națiune în câteva zile…cât de ușor! Ce va urma? Un nou guvern, aceeași corupție endemică?! Totuși, ce nu pot ascunde ei? Sufletele tinerilor care s-au stins atât de repede într-un incediu parcă prea colectiv, prea original, prea potrivit momentului politic…

Anunțuri