La marginile fiecărui oraș mai mare din România, trăiesc sute de oameni ai străzii, cu familiile lor, care sunt compuse din mulți copii. Numai la Timișoara, zilnic îi vedem cum adună deșeuri, caută în tomberoanele de gunoi, cerșesc în jurul bisericilor. De regulă, sunt liniștiți, rar mai răbufnesc și au conflicte în general între ei, în lumea lor sumbră și fără perspectivă. Simbolul este căruciorul plin de fier vechi, materiale plastice și lemn pentru foc…Lor li se adaugă necăjiți care au fost loviți de viață, renegați de familii sau oameni singuri ce își duc traiul implorând mila semenilor. Societatea îi respinge, deși oameni cu suflet și credința că semenul trebuie ajutat le mai întind câte o bucată de pâine. Instituțiile statului, ONG, cultele, etc nu au avut niciodată o inițiativă concretă de a-i ajuta pe termen lung să se integreze pe acești oameni ai străzii, cetățeni români, cu toate că mulți nici nu au documente. Probabil că e și foarte greu…Din când în când, ONG consumatoare de euro sau lei mai organizează câte un seminar, în care veleitari de stânga prezintă tot felul de cercetări – realizate cu fonduri serioase – în timp ce audiența plictisită comentează ultimele bârfe din politică. Oare de ce sunt ignorați oamenii străzii, care sunt din ce în ce mai mulți și nici nu deranjează pe nimeni și ni se bagă pe gât un val de imigranți din afara Europei violenți, revendicativi, despre care nimeni nu știe prea multe?!

Anunțuri