A revenit Ponta la Guvern. Acum să vedeți spectacol media…până se declanșează isteria tv, să reflectăm puțin la declarațiile făcute de Tsipras la Bruxelles, nu de alta dar cei care îl înjură pe premierul grec sunt aceiași cu detractorii lui Ponta. Chiar dacă nu există nicio legătură între cei doi politicieni, avem o explicație: băieții și fetele de dreapta bat din piciorușele lor și vor neapărat să avem, din nou, guvernări care să se lase împrumutate la greu de organismele financiare internaționale, adică să reintre sub totalul control al troikăi. Deși situația economică a României este foarte bună – creștere economică reală și stabilitate socială – și nu comportă nicio comparație între cele două state, propaganda de la noi funcționează incredibil și reușește să transforme adevărul în minciună și invers. Tsipras acum:

„Nu doar străinii aceştia perverşi sunt vinovaţi de problemele grecilor. Ci guvernele anterioare bazate pe clientelism, un stat în care au existat conflicte de interese între puterea politică, economică. Îmi asum pe deplin responsabilitatea pentru tot ce s-a întâmplat în cele cinci luni şi jumătate de la preluarea funcţiei. Avem obligaţia să înţelegem că pentru situaţia Greciei şi pentru dificultăţile europene din prezent, această responsabilitate nu îşi are originea în ultimele cinci luni şi jumătate, ci în ultimii cinci ani şi jumătate. Povara va trebui să fie suportată de cei care pot s-o suporte şi cei care în ultimii ani au fost protejaţi de către guverne, deşi povara a căzut numai pe umerii lucrătorilor celor care azi nu mai au posibilitatea să suporte. Trebuie să ne gândim la cei vulnerabili”, a declarat premierul grec, în Parlamentul European, potrivit gândul.info.