Imediat în zorii politici ai anului 2015, în România a fost lansat proiectul politico-administrativ „restitutio in integrum”, în aplauzele unor cancelarii europene și sub masca unui discurs anticomunism, promovat paradoxal de foști securiști, foști procurori comuniști și politruci de duzină. În vacarmul general și sub sloganul „Mizez totul pe o singură carte – Constituția”, s-a trecut la o acțiune amplă de restituire a proprietăților. Mereu și mereu erau invocate voci autorizate de pe la Bruxelles care ne explicau doct cât de coruptă e România, câte abuzuri s-au făcut și cât de necesar e să restituim „in integrum”. Dincolo de abuzurile comise de regimul comunist, nimeni nu a avut curajul să se opună unei acțiuni (iată!) premeditate care a avut ca și consecință secătuirea bugetului public sub un pretext reparatoriu. O hoarda de orci -chipurile de dreapta – a jefuit bugetul statului într-o perioadă în care se invoca vestita criză financiară. Au fost falimentate mii de firme, au fost închise spitale, tăiate pensiile și salariile pentru ca o grupare de tip mafiot să poată încasa sute și sute de milioane de euro. Și încă ceva: candidatul acestui grup a câștigat de două ori alegerile prezidențiale cu un discurs anticorupție! Sigur suntem singura țară de pe planetă unde se poate întâmpla așa ceva…

Publicitate