Îmi amintesc cum se spargeau vitrinele de la băcănia din zona Dâmbovița, iar undeva în fundal se auzea o mitralieră de companie…în aer se simțea vânt de libertate și miros de praf de pușcă. La un moment dat au început să se vandalizeze și magazinele celelalte, se auzea nefiresc de tare zgomotul sticlei sparte. În zona centrală se trăgea în oameni, armata trăgea…La 25 de ani de la eroicele momente de la Timișoara, e trist că discursurile oficialităților sunt tot mai străine de ceea ce s-a întâmplat cu adevărat la Revoluție. Gândul nostru trebuie să se împleteasca, azi pe data de 17, cu rugăciunile pentru cei care s-au jertfit pe străzile orașului. Restul, ar trebui sa fie TĂCERE. Măcar azi…