Vă propun sa ieșim, mai ales că e week-end, din logica combinațiilor – vorba doamnei Bica – dintre justiție, politic și banul public (ma refer la tripleta pariziana) și să urmărim un dialog purtat între Herta Muller (premiul Nobel pentru literatură) și marele „moralist” G. Liiceanu, cel care recent s-a declarat „basist”, iar mergând pe logica impecabilă a domniei sale sunt sigur ca e și „udrist”, din moment ce doamna blondă reprezintă „singurul candidat onest”…Mai zilele trecute, domnul Liiceanu mărturisea:

„Dacă a fi băsist înseamnă a împărtăşi acele valori pe care le-a înşirat doamna Udrea, atunci sunt foarte mândru să fiu numit aşa. Dar eu m-am născut şi am trăit şi am făcut câte ceva în viaţă cu mult înainte de a fi apărut termenul acesta, categoria, conceptul de băsist. Aşa încât, am preexistat băsismului şi eram şi atunci ceva. Şi eram acelaşi lucru, înainte de a se naşte conceptul enorm al băsismului, care văd că a devenit o doctrină în gura doamnei Udrea…”

Vizionare placută începând cu minutul 2 și mai ales de la momentul 9:31 până spre finalul înregistrării:

 

 

 

Publicitate