Am vazut ca e la moda, de vreo 24 de ore incoace, sa injuri ministrul finantelor. Cele mai multe dintre atacurile la adresa ministrului Ioana Petrescu mi se par de o josnicie incredibila, ele indicand o societate in care multe dintre vocile publice sunt bolnave, ca sa nu mai spun ca remarcile sexiste, care au invadat mediul on-line, depasesc orice limita. Este evident ca functia de ministru e una extrem de grea, iar situatia economica a Romaniei nu este usor de gestionat, insa declansarea acestei campanii impotriva ministrului Petrescu demonstreaza cat de superficiali sunt multi dintre cei care fac agenda publica a romanilor. Nu stiu daca Ioana Petrescu poate sa se achite de sarcina dificila pe care o are, dar nici nu am motive sa ma indoiesc de competenta ei pentru simplul motiv ca s-a prezentat la Cotroceni imbracata cu o rochie cu doi centimetri mai scurta decat prevede protocolul si ca si-a lasat poseta pe covor, langa fotoliul pe care s-a asezat…Fara sa analizez continutul inregistrarii facute publice de Palatul Cotroceni, consider ca sunt total nejustificate aceste atacuri indreptate impotriva unui ministru care a ajuns sa fie luat la misto pentru ca a absolvit Harvard University. Ca o confirmare ca traim intr-o societate razna, va recomand un text semnat de Horatiu Pepine, publicat de DW.

ioana petrescu(sursa foto: Agerpress)