„Democrația în Europa nu mai poate fi considerată de la sine înțeleasă…” Sub acest generic s-au desfășurat dezbaterile conferinței anuale a Alumnilor FES, găzduite de Hotelul Crowne Plaza din București, în perioada 22-24 noiembrie. Evenimentul a fost deschis de Matthias Jobelius, reprezentantul Fundației Friedrich Ebert în România și  a continuat cu prezentarea studiului „Backsliders – Measuring Democracy in the EU”, realizat de Centrul pentru cetățenie și participare politică DEMOS din Marea Britanie, cu sprijinul grupului S&D din Parlamentul European. Jonathan Birdwell, coordonatorul DEMOS, a sintetizat lucrarea sociologică printr-o expunere a principalelor cauze ce conduc spre demobilizarea cetățenilor europeni atunci când vine vorba de implicarea civică. Intervenția lui Jonathan Birdwell a fost urmată de o dezbatere moderată de Luca Niculescu, redactorul-șef al Radio France International România, la care au fost invitați ca principali vorbitori Gaspar Tamas Miklos, filosof politic, Gabriel Andreescu, profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Corina Crețu și Cătălin Ivan, europarlamentari PSD.

FES 1Gaspar Tamas Miklos a subliniat cele două cauze principale, în viziunea sa, care generează scăderea democrației: inegalitatea și sărăcia. „…iar clasa politică nu face nimic în acest sens. Spre exemplu, Guvernul Ungariei are succes pentru că transmite un mesaj țintit spre clasa de mijloc care influențează decizia politico-electorală, iar acele grupuri care au întors spatele politicii nu mai contează…”, a spus filosoful maghiar, care a atras atenția asupra pericolului creșterii tendințelor fasciste în țara vecină. Pasiunea inegalității pare a fi principala cauză care contribuie la creșterea tendițelor extremiste în Europa Centrală și de Est.

Va urma…

Anunțuri