Etichete

,

„Eu am venit si am demonstrat asta de-a lungul timpului. Si de aceea am parte in continuare de apreciere. Exista, la ora actuala, cateva grupuri constituite, care au incercat sa-mi strice mie imaginea. Imaginea mea a crescut in urma acestui conflict care s-a creat. Si asta pot sa o spun clar, pentru ca eu am studii sociologice permanente si stiu cum stau lucrurile. De ce? Unii reprezinta o presa tonomat. Repet ce am mai spus. Altii o presa de cancan. Altii combina cancan-ul cu tonomatul. Pe de alta parte, exista grupuri de interese carora nu le merge cum le-a mai mers si care nu mai pot sa-si faca jocurile in primarie asa cum si le-au facut si care platesc pentru a mi se strica mie imaginea. Si mai exista inca o categorie de oameni care nu sunt in stare sa citeasca 4-5 randuri dintr-o lege, sa vada care este sanctiunea daca eu as fi declarat in incompatibilitate atunci cand am fost, simultan, timp de 1 an, si nu timp de 4 ani, cum scriu unii – fac precizarea pentru acuratetea lucrurilor – rector si senator. E foarte limpede ca cine este intr-o astfel de incompatibilitate, daca functia in cauza e una eligibila, ea nu mai poate fi ocupata timp de 3 ani. Eu am citat din lege. Unii tot isi inchipuie ca nu-i asa. Ori nu-i duce mintea sa inteleaga un text de 4-5 randuri ori obosesc dupa 2-3 randuri si nu mai pot citi pana la capat. Si atunci isi inchipuie ca in curand eu nu voi mai fi primar si, drept urmare, ei trebuie sa-si pregateasca terenul pentru aspiratiile lor. De aici rezulta aceasta actiune impotriva mea“. (opiniatimisoarei.ro) Declarația de mai sus aparține primarului Timișoarei, penelistul Nicolae Robu.

Inițial, am vrut să scriu un text despre noua ieșire nervoasă a domnului Robu, însă nu cred că mai este cazul. Orice om sănătos la cap cred că își dă seama la mâna cui a ajuns Timișoara. Eu nu mai adaug nimic, am doar o propunere. Pentru ca Nicolae Robu să se mai liniștească și să nu mai avem parte zi de zi de circ în primărie, lansez propunerea ca domnul primar să primească și calitatea de ziarist unic acreditat pe administrație. În paralel, accesul ziariștilor ar trebui interzis cu desăvârșire. Astfel, Nicolae Robu ar ocupa toate cele trei poziții principale legate de comunicarea publică: aceea de primar, purtător de cuvânt și jurnalist care consemnează. Totuși, acum îmi dau seama că și așa există riscul ca primarul Robu să îl contrazică pe ziaristul Robu, iar purtătorul de cuvânt Robu să aibă o ieșire nervoasă din acest motiv…

Anunțuri