Etichete

Ieromonahul Savatie Baștovoi a participat, anul acesta, la Salonul de Carte de Paris, unde a fost invitat să vorbească despre îngeri. Găsiți AICI discursul rostit, din care prezint un scurt fragment:

„…Eu vreau să cred că ne aflăm aici într-un loc în care îngerii noștri păzitori ne-au urmat, iar drept dovadă este și discuția noastră despre ei, despre Ortodoxie, despre oamenii vrednici din poporul nostru.

Acum vreau să mă întorc la vorbele părintelui Selafiil care se stingherea să afirme că vede îngeri, dar a zis că primește gînduri bune de la îngeri. În fapt lucrarea îngerilor este aceea de a ne releva voia lui Dumnezeu, de a ne șopti gînduri bune.

Părintele Dumitru Stăniloaie, a cărui nume a vost pomenit mai înainte de Domnul Colosimo, a fost întrebat odată dacă a văzut îngeri. Cel mai mare teolog al nostru și martir al temnițelor comuniste a răspuns: ”Nu, pentru că niciodată nu mi-am dorit să văd îngeri. Dar l-am văzut pe Hristos”. Și tot el spunea că îngerii și oamenii se află într-o permanentă legătură de cunoaștere a lui Dumnezeu, astfel încît oamenii află de la îngeri experiența cunoașterii netrupești a lui Dumnezeu, iar îngerii învață de la oameni experiența cunoașterii care se face și în trup. Cunoașterea pe care și-o comunică la nesfîrșit nu este alta decît cunoașterea dragostei lui Dumnezeu…”

romania-ingerilor

 

Anunțuri