Etichete

Era evident că Antenele lui Felix vor intra, la un moment dat, în atenția procurorilor. De ani de zile, bazându-se pe trustul media pe care îl patronează, Dan Voiculescu a reușit să-și bage coada în economie și politică, trăgând sfori, schimbând miniștri, manipulând tranzacții financiare. Deși este anchetat pentru tunuri date statului român și diverse combinații economice ilegale, fostul turnător dovedit al Securității a rămas la butoane exclusiv datorită televiziunilor și publicațiilor pe care le controlează. Să nu uităm cum a demisionat din Parlament, la scurt timp după ce a fost ales, numai ca să mai tragă de timp într-unul dintre procesele pe care le are.  Cu o garnitură de lătrăi cu pretenții de mari jurnaliști, Felix s-a impus la vârful politicii românești, chiar dacă de formă s-a retras de la conducerea partidului său de buzunar. În urmă cu vreo cinci ani de zile, am asistat la o discuție între lideri importanți din mediul politic, iar unul atrăgea atenția asupra Antenelor: „Trebuie să ținem cont de Voiculescu, deși nu ne place. Să nu uităm că Ion Iliescu (când era președinte) a rezistat presiunilor câteva luni, Adrian Năstase câteva săptămâni, iar Geoană, după cum știm, nu a rezistat deloc…” Cam acesta era tabloul voiculescian în București, în anul de grație 2008. Președintele actual al PSD, Victor Ponta, a reușit să scape partidul de căpușa Felix, cu tot cu apendicele său politic. Ce a urmat știm cu toții, premierul Ponta fiind atacat, constant, de Antene, într-un mod atât de abject încât nici nu poate fi descris în cuvinte, după cum se poate observa din înregistrarea de mai jos.

Așa că nu trebuie să ne mirăm că, în sfârșit, în 2013, instituțiile statului român încep să reacționeze la adresa unui trust de presă, care funcționează împotriva legilor, deontologiei profesionale și bunului simț. Grav este faptul că așa de târziu se încearcă stoparea fenomentului Felix TV.

Anunțuri