Etichete

, ,

Reacția senatorului Ilie Sârbu de ieri din presă a fost de natură să calmeze spiritele prea încinse din organizația Timiș a PSD. Cei care îl cunosc pe Ilie Sârbu știu că acesta nu transmite mesaje destinate structurii de partid prin presă decât atunci când situația este foarte gravă. Probabil că unii, justificat, se întreabă ce s-a întâmplat, totuși, în partid? E simplu: s-a încercat provocarea unui haos controlat menit să contribuie, ulterior, la instaurarea unei structuri de conducere formate din oameni obedienți, ușor de tras cu cheia și chiar compromiși! Îmi asum ce spun!

Așa cum am arătat încă de duminică, unora li s-a interzis să candideze, alții au fost încurajați să-și depună candidatura pentru o funcție de conducere în Biroul Permanent Județean. Pentru cei care nu știu, precizez că formularea de mai sus nu are nicio legătură cu statutul PSD, ci era doar o metodă de păcălire a unor naivi, care s-au crezut, dintr-o dată, mari jucători politici. Cea mai revoltătoare situație s-a înregistrat în cazul secretarului executiv, Marcel Mihoc – cel care a condus din 2008 și până în prezent, toate campaniile electorale ale PSD Timiș – căruia practic i s-a interzis să candideze. De ce? Pentru că se dorea impunerea unui personaj dispus să răspundă la orice tip de comenzi. Așa că cei care plâng după democrația chipurile pierdută din PSD Timiș ar trebui să cânte la altă masă. Așa cum am arătat și în postarea precedentă, ieri la Lugoj, primarii, cât se poate de democratic, au decis să-l susțină in corpore pe Mihoc pentru un nou mandat. Revenind la ieșirea publică a senatorului Ilie Sârbu, îmi permit să afirm că fără poziționarea fermă a liderului Grupului Parlamentar al PSD, organizația Timiș ar fi intrat într-o fază accelerată a disoluției interne, după ce unii au pierdut controlul și au crezut că pot să transforme în SRL o filială de partid. Poate că asemenea încercări ar fi avut șanse de reușită în alte perioade, însă, atâta vreme cât la nivel central partidul e condus de Victor Ponta, este imposibil să se producă asemenea derajape. Ca urmare, vineri, 17 mai, anticipez că va avea loc o ședință cât se poate de democratică a Consiliului Județean al PSD Timiș, unde vor fi alese structurile de conducere pentru următorii ani, într-un mod cât se poate de democratic. Și mai ales CIVILIZAT!

Anunțuri