Etichete

,

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, e sabotat din interior de ceva vreme, după metode mai mult sau mai puțin elaborate. Chiar dacă a venit în Primărie pe cai mari și cu pletele în vânt, domnul Robu a ajuns să fie „lucrat” de unii dintre cei mai apropiați colaboratori. Demonstrațiile de forță făcute în primele săptămâni/luni de mandat nu au reușit să sperie decât gușterii și papagalii din primărie și PNL Timiș. Multe dintre atacurile din presă la adresa fostului rector sunt orchestrate de oameni pe care s-a bazat și încă se bazează. Pe de altă parte, în mediile economice (în primul rând) și politice se fac scheme de calcul privind o eventuală debarcare a primarului Timișoarei în urma procesului pe care îl are cu ANI. Să nu uităm că domnul Robu a avut o campanie electorală faraonică care a costat enorm. Cred că și un copil care merge să-și cumpere vată de zahăr sau un colac secuiesc pe strada Mărășești poate să-și dea seama că o desfășurare electorală gigant așa cum a avut domnul Robu nu se poate realiza cu banii strânși din cotizațiile lunare ale membrilor PNL Timiș. Ca urmare, potrivit principiului că nimic nu se pierde, ci totul se transformă sunt sigur că în cazul în care domnul Robu va pierde procesul va începe o bătălie galactică (cu specific balcanic) în USL pentru fotoliul rămas vacant. Dacă primarului Nicolae Robu îi vor fi recunoscute drepturile câștigate electoral – așa cum poate ar fi firesc – va continua oricum sabotarea domniei sale din interiorul primăriei și a PNL Timiș. În concluzie, pentru cetățenii care au votat masiv în iunie 2012 cu Robu nu va exista oricum niciun câștig, pentru că mi-e greu să cred că într-o atmosferă de scandal și circ se poate construi ceva durabil. Poate doar întări niște conturi bancare și orgoliul celor care se cred jupânii Timișoarei. Din păcate, aceștia din urmă sunt tot mai mulți…

Anunțuri