Etichete

,

Pe vremea când PDL domina România, iar „râul și ramul” erau controlate de hoardele portocalii, scriam, aici pe blog, că nu avem de-a face cu un partid politic, ci cu o structură balonată până la refuz și căpușată de oportuniști. Iată că am avut dreptate, PDL s-a întors de acolo de unde a plecat în anul 2004, adică în zona procentelor cu o singură cifră. Dacă salvarea acestui partid a ajuns Elena Udrea – care pe vremea când era ministru era catalogată drept cel mai antipatic politician – ne cam dăm seama unde se află PDL. Nu știu cum se va încheia lupta dintre Vasile Blaga, epuizat și el după dezastrul de la alegerile parlamentare, dar cred că e posibil ca pe scena politică să apară o nouă formațiune de dreapta. Nu vorbesc despre Forța Civică sau Noua Republică, (pseudo)partide care au ieșit din scenă înainte de a intra, ci de o posibilă construcție politică formată din pedeliști nemulțumiți și din liberalii care nu se mai regăsesc într-un PNL condus abuziv și haotic de echipa Antonescu.

Anunțuri