Etichete

, , , ,

Politica românească e populată de tot mai mulți golani. O privire spre noul Parlament de tip turmă (aproape 600 de aleși!) ne oferă o imagine clară a eșecului votului uninominal. Dar, nu doar legea proastă a permis balonarea până la inutilitate a Legislativului, ci și degradarea vieții interne de partid. Iar asta, din păcate, e valabil pentru toate formațiunile politice autohtone. Dacă până nu demult, interlopii și găștile de golani cu gulere albe, ușor murdare, finanțau doar campanii electorale, în ultimii ani, clanurile de acest tip și-au impus oamenii pe liste. În consiliile locale, în cele județene, iar acum în Parlament. Timișul nu face excepție. Unii dintre actualii parlamentari nu au nicio legătură cu actul legislativ, cu valorile democratice sau, măcar, cu bunul simț. Sunt doar actuali și viitori clienți ai DNA, dornici de protecție.

La PDL Timiș, conducerea va fi preluată, cel mai probabil, de o gașcă de șmecherași, promovați de chiar (încă) liderul Constantin Ostaficiuc. În fruntea lor, evident că se va poziționa Alin Popoviciu, un personaj care a beneficiat de poziția lui Ostaficiuc, în perioada în care acesta conducea Consiliul Județean Timiș. Intrat la limită în Parlament, după un blat discret făcut cu unii lideri ai USL Timiș, Alin Popoviciu explică cum stă treaba cu „chestia”. Vă recomand un articol publicat în debanat, pentru a vedea ce limbaj folosește viitorul posibil șef al PDL Timiș:

“Într-adevăr va fi o echipă nouă,  o echipă care ne vom ocupa de ce înseamnă organizaţia PD-L Timiş. Mi se pare normal, este o chestie pe care el (n.r. Constantin Ostaficiuc) a gândit-o foarte bine, în sensul că noi suntem mai tineri, mai activi, avem mai multă forţă acum, asta este singura chestie”, a declarat Popoviciu, pentru http://www.debanat.ro

deputatul-ALIN-POPOVICIU-cu-chilotii-in-mana1-1024x682

Sigur că în toți acești ani, Ostaficiuc a fost avertizat de jocul lui Popoviciu și de faptul că e lucrat de cei mai apropiați oameni ( pe care i-a ajutat să se îmbogătească), dar, ca orice lider din România, a crezut că nu i se poate întâmpla nimic. Dacă s-ar fi uitat în ograda PSD, la cazul-școală Adrian Năstase, sunt sigur că pe Constantin Ostaficiuc l-ar fi luat transpirațiile. Reci!

alin-popoviciu-langos-gura-300x225

(imagine preluată de pe http://www.pressalert.ro)

Anunțuri