Etichete

,

Ben Oni Ardelean, Gheorghe David, Marius Dugulescu. Primul candidează din partea USL, cel de-al doilea din partea PDL, iar cel mai tânăr, după un slalom incredibil pe la toate formațiunile politice a fost plantat la PPDD. Ardelean candidează pe colegiul I Senat, David, pe colegiul II Senat, iar Dugulescu pe colegiul III deputați. Astfel, cei trei lideri ai comunității neoprotestante se vor evita, deși, teoretic, sunt adversari politici înverșunați. Spun teoretic, pentru că este evident că Ben Oni Ardelean – acest personaj care vorbește non stop despre conexiunile sale cu Statele Unite – nu a dorit să se confrunte cu „fratele” David, care reprezintă PDL, după un minimal popas în PSD. Tânărul Marius a fost și el salvat de „frați” și s-a refugiat, de nevoie, la partidul domnului Dan. Prin această schemă transpartinică se rezolvă o ecuație politico-neoprotestantă într-un mod extrem de eficient. Ce mă deranjează teribil la noua stea penelistă este discursul său demagogic și deplasat. Nu înțeleg de ce colegii săi de partid nu îi reamintesc domnului (mister) Ben Oni Ardelean că România este un partener strategic al Statelor Unite și că religia creștină a ajuns pe aceste meleaguri direct de la sursă, prin Sfântul Apostol Andrei. Dacă mister Ardelean crede că timișorenii pot fi impresionați de poveștile lui se înșeală teribil, iar acest lucru o să îl constate, probabil, pe data de 9 decembrie.

Orice conexiune dintre textul meu și clipul de mai jos aparține cunoscătorilor, sau celor cu spiritul viu:

Anunțuri