Etichete

Partidul Național Liberal pare dispus să continue aventura suspendării președintelui Traian Băsescu. Deși Crin Antonescu a luat o pauză de comunicare, secunzi de-ai săi au lansat deja ipoteza declanșării unui nou proces de suspendare. Fenechiu, Ghișe și alti peneliști testează terenul, încurajați de trustul media condus de Dan Voiculescu.

De partea cealaltă, Partidul Social Democrat nu a exprimat o poziție clară, cu excepția președintelui fondator, Ion Iliescu, care i-a dat un dos de palmă lui Felix, printr-o declarație directă. Este evident că PNL se află într-o situație mai mult decât delicată, fiind condus haotic de Crin Antonescu, omul care a crezut că poate ajunge șef al statului prin tot felul de șmecherii parlamentare și legislative. Partidul Social Democrat trebuie să se detașeze, cel puțin formal, de PNL și să-și vadă de guvernare.
 
În mod normal, coagularea dreptei până la alegerile parlamentare este aproape imposibilă, ținând cont de impopularii lideri (contradicție în termeni) Ungureanu, Neamțu, etc. Niciunul dintre  „băieții” de bibliotecă inventați de Traian Băsescu nu are profilul unui adevărat lider politic. Mi-e greu să cred că Mihail Neamțu, spre exemplu, va reuși să devină un politician adevărat. El e un dreptaci de conjunctură, care urlă pe la diverse mitinguri, unde cetățenii sunt aduși cu autocarele, contra cost. Ca urmare, cred că Partidul Social Democrat trebuie (doar) să guverneze în perioada următoare și să stea cât mai departe de aventurierii peneliști.
Anunțuri